Stâlpul din calea autostrăzii. Dacă e mutat rapid, s-ar putea circula încă din 2025 între București și Suceava ocolind toate orașele de pe traseu

 1 comentariu
Arhiva foto
Analiză

Autoritățile din Transporturi au anunțat pe 17 octombrie deschiderea pentru circulație a lotului 2 din tronsonul 2, Ploiești - Buzău, al Autostrăzii Moldovei, A7. Este vorba despre un segment de 28 de kilometri, între localitățile Mizil și Pietroasele.

Lotul Pietroasele - Buzău, promis de 1 decembrie

Concomitent, oficialii de la CNAIR au făcut public faptul că lucrările pe lotul 3, ultimul din același tronson, cuprins între Pietroasele și Buzău, pe o distanță de 13,9 kilometri, sunt aproape finalizate și că planul ar fi ca secțiunea, construită de firma turcească Nurol, să fie dată în trafic de 1 decembrie 2025.

Practic, de la 1 decembrie se va putea circula aproape sigur pe autostradă, neîntrerupt, între București și Focșani, pe o distanță de 192 de kilometri, luând în considerare și segmentul de 46,5 kilometri din A3, între Petricani și Dumbrava.

Cu toate acestea, marea provocare pentru constructorul român UMB Spedition, însărcinat cu loturile din A7 între Buzău și Pașcani, este finalizarea în 2025 a încă unui sector de autostradă după Focșani.

Scenariul optimist moderat, încă 36 de kilometri după Focșani

Scenariul optimist moderat ar fi darea în trafic a lotului 1 din tronsonul 4 Focșani-Bacău, în lungime de 35,6 kilometri, cuprins între Focșani și Domnești. Potrivit unui comunicat din 3 octombrie al lui Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, „se lucrează pe toți cei aproximativ 36 km ai lotului Focșani-Domnești Târg, constructorul român (UMB) fiind mobilizat cu peste 1.500 de muncitori și 420 de utilaje, iar până acum a așternut, deja, asfalt pe aproximativ 30 km. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 80%, iar dacă ritmul se menține, circulația pe acest lot va fi deschisă până la finalul acestui an”.

Răducu Popa, un pasionat de infrastructură devenit cunoscut pentru filmările aeriene realizate pe autostrăzile în construcție, a postat miercuri, 22 octombrie, un video realizat cu o zi mai devreme pe lotul 1 din Focșani - Bacău.

Filmarea arată un progres substanțial chiar și față de raportarea din 3 octombrie, mobilizarea constructorului rămânând masivă.

O problemă importantă în calea finalizării lucrărilor până la finalul lui 2025 este însă un stâlp de înaltă tensiune, situat pe șantierul autostrăzii în zona nodului rutier de la Tișița. Filmarea aeriană indică faptul că nici pe data de 21 octombrie stâlpul nu era încă mutat.

Problema stâlpului din mijlocul șantierului lipsește din raportările oficialilor de la Transporturi. Lucrarea de mutare ar trebui realizată de Transelectrica, companie care deține și administrează infrastructura de transport al energiei electrice la tensiuni mari. În absența informațiilor oficiale, pasionații de infrastructură interesați de șantier spun, la comentariile filmului postat pe YouTube, că se fac lucrări de construire a structurii pentru un nou stâlp, lucrări care ar fi început în jurul datei de 10 octombrie.

Teoretic, dacă condițiile meteo vor fi fi favorabile în continuare, șantierul autostrăzii A7 se va opri în jurul datei de 20-21 decembrie. Intervalul de două luni ar fi suficient, consideră experți consultați, pentru mutarea stâlpului și turnarea asfaltului.

Scenariul optimist maximal, ocolirea orașului Adjud în 2025

Scenariul foarte optimist vizează ocolirea orașului Adjud pe autostradă până la finalul acestui an. Pentru a realiza obiectivul, constructorii ar trebui să finalizeze un segment de aproximativ 13,5 kilometri, cuprins între Domnești-Târg și Adjudu Vechi, din lotul 2 al tronsonului Focșani-Bacău.

O filmare realizată de Răducu Popa pe 11 octombrie arată că lucrările sunt avansate și pe acest sector, dar că trebuie o mobilizare puternică pentru a construi până la finalul lui decembrie structurile restante.

În momentul în care UMB va reuși finalizarea lucrărilor pe cei aproximativ 50 de kilometri, între Focșani și Adjudu Vechi, atunci un drum cu mașina de la București până la Suceava ar presupune posibilitatea ocolirii tuturor orașelor de pe traseu, chiar dacă ruta este continuată pe drumul european după ieșirea de pe A7.

Șoferii ar putea trece pe lângă Bacău pe autostrada de centură a municipiului, parte din A7. De asemenea, centrul Romanului, celălalt oraș mare de pe traseul spre Suceava, poate fi „fentat” folosind șoseaua de centură a localității.

Când trebuie terminată autostrada până la Pașcani

Oficialii CNAIR au mai făcut pe data de 22 octombrie o raportare referitoare tronsonul din A7 construit între Bacău și Pașcani.

„Condiționat de starea terasamentului după episoadele de vreme nefavorabilă, constructorul este mobilizat în teren cu lucrări de stabilizare, taluzări, ranforsare geogrile și saltele balast. Pe toate cele trei loturi, stadiul fizic se apropie de 40%, după cum urmează:

  • Lot 1, Săucești – Trifești (30,3 km): 38,5%
  • Lot 2, Trifești – Gherăești (18,99 km): 35,7%
  • Lot 3, Mircești – Pașcani (28,09 km): 36,2%”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a CNAIR.

Constructorul UMB este sub presiune de a termina lucrările contractate pe A7, între Focșani și Pașcani, până la finalul anului 2026. Finanțarea din fonduri nerambursabile PNRR este condiționată de încadrarea în acest termen.

Nebuloasa Pașcani-Siret

Proiectul A7 presupune continuarea drumului de mare viteză până la Siret, la granița cu Ucraina. UMB a fost desemnat în primăvara anului 2025 să proiecteze și să construiască segmentul de 62 de kilometri între Pașcani și Suceava.

Restul traseului, de 55 de kilometri între Suceava și Siret, are studiu de fezabilitate terminat dar nu a intrat încă în faza de licitații pentru proiectare și execuție.

Prim-ministrul Bolojan a evitat să pomenească sectorul dintre Pașcani - Suceava după o vizită efectuată în august 2025 pe șantierul A7. În aceste condiții, nu este clar dacă există finanțare în viitorul apropiat pentru continuare lucrărilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    bog53dan 23.10.2025, 07:11

    Pai cum mama Naibii sa muti stalpul ce face parte din sistemul energetic, de importanta nationala ? Ce fel de studiu de fezabilitate ati facut? Ce fel de proiectare ati facut ? Constructorul nu a vazut din timp ca portiunea de sosea de aductiune trece peste o arie protejata ? Oare nu se putea devia traseul cu 2 -3 metri incat sa nu fie nevoie de aceasta mutare? Oare nu vi se pare mult mai costisitoare varianta mutarii stalpului decat a cea a devierii traseului portiunii de sosea cu 2-3 metri ?...

ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!