Incident la Pentagon. Un poliţist a fost împuşcat mortal în faţa clădirii. Mai multe persoane, rănite

Comentează
Arhiva foto

Mai multe persoane au fost împușcate marți într-un atac produs la câţiva metri de clădirea Pentagonului, sediul central al Departamentului Apărării al Statelor Unite. În urma incidentului, un polițist a murit la spital. Clădirea Pentagonului a fost redeschisă la ora 12.10, (21.10, ora României), după ce a a fost în stare de alertă câteva ore, potrivit Agerpres.

UPDATE ora 8.10 Starea de alertă a fost ridicată în jurul orei 12:10, dar ieşirile staţiei de metrou şi celei de autobuz, ambele aflate la câţiva metri de una din intrările Pentagonului, au rămas închise până la noi ordine.

„Incidentul s-a încheiat, zona este sigură şi, cel mai important, comunitatea noastră nu mai este ameninţată”, a declarat reporterilor şeful unităţii de protecţie a Pentagonului, Woodrow Kusse.

El a spus că au existat „câţiva răniţi”, însă nu a vrut să confirme informațiile potrivit cărora unul din ofiţerii săi ar fi decedat din cauza rănilor produse de o armă albă, în timp ce atacatorul a murit după ce a fost împuşcat.

Posturile de televiziune locale au transmis marţi după-amiază imagini cu zeci de poliţişti adunaţi în faţa spitalului din Washington, unde poliţistul rănit fusese transferat, pentru a-i aduce omagiu.

UPDATE ora 22:00. Un ofițer de poliție a fost împuşcat mortal în fața clădirii Pentagonului, transmite CNN, care citează surse din cadrul forţelor de securitate. Până la această oră nu se cunosc mai multe detalii despre incident. Evenimentul a avut loc în staţia de autobuz de lângă Pentagon, fapt ce a determinat declanşarea stării de alertă şi închiderea Pentagonului.

Pentagonul, sediul central al Departamentului Apărării al Statelor Unite, a intrat în stare de alertă marţi dimineaţă, după ce serviciile de securitate au raportat împuşcături în apropierea sediului, în staţia de autobuz de lângă cea mai mare clădire din lume, informează Agerpres, care citează AFP.

„Pentagonul este în prezent în stare de alertă din cauza unui incident în staţia de tranzit. Solicităm publicului să evite zona”, a transmis agenţia care se ocupă de securitatea Pentagonului, pe Twitter.

Angajaţilor li s-a comunicat prin megafoane să rămână în interiorul clădirii, după ce mai mai multe împuşcături au fost auzite în staţia de autobuz a celei mai mari clădiri din lume.

După aproximativ o oră de la incident, agenţia care se ocupă de securitatea Pentagonului a transmis că sediul a fost redeschis, însă coridorul 2 și intrarea în metrou rămân închise.

The Pentagon has lifted the lock down and has reopened. Corridor 2 and the Metro entrance remains closed. Corridor 3 is open for pedestrian traffic.— Pentagon Force Protection Agency (Official) (@PFPAOfficial) August 3, 2021 

Postul local de televiziune WUSA a arătat imagini cu mai multe ambulanţe şi maşini ale poliţiei în faţa Pentagonului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
19:34
Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
19:17
Soldații ruși sunt antrenați într-o tabără din nordul Bulgariei, în apropiere de România, de veterani SAS și Navy Seal, arată un raport The Telegraph
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate