Sherpa Wildfire near Santa Barbara
„Au fost aduşi peste 500 de pompieri din serviciul federal, ceea ce face ca numărul total să fie de 1200. Am primit resurse aeriene importante din flota federală, venite din toată ţara. Sunt şi două dintre cele mai mari avioane-cisternă, care aruncă apă peste flăcări. Contribuie semnificativ la lupta celor de la sol cu focul”, a spus Robert Baird, supervizorul domeniului silvic Santa Barbara, California.
Pădurile, dar şi arbuştii de pe dealurile din preajma oraşului ard fără încetare de trei zile, iar flăcările sunt înteţite de vântul puternic. Situaţia este extrem de gravă, mai ales că mai multe bucăţi dintr-o autostradă foarte circulată, care face legătura cu coasta, au fost închise.

Sherpa Wildfire near Santa Barbara
Incendiile din Santa Barbara au izbucnit joi, în rezervaţia Los Padres. De atunci suprafaţa mistuită de flăcări s-a triplat. Potrivit pompierilor californieni, de la aproape 500 de hectare s-a ajuns la peste 1600. În consecinţă, autorităţile locale au instaurat starea de urgenţă, iar 270 de locuinţe şi sedii de birouri au primit ordin de evacuare.

FOTO: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.