Alba-neagra cu siguranța publică: statul dă milioane de euro pentru construcții mari ridicate pe expertize falsificate!

Comentează

Libertatea a intrat în posesia unor documente care arată că cel puțin trei obiective de stat, aflate în construcție acum, sunt ridicate pe expertize falsificate, cel acuzat fiind chiar unul dintre prodecanii Universității Tehnice de Construcții București, Daniel Stoica.

UPDATE: În urma articolului publicat în această dimineață, UTCB i-a cerut demisia lui Daniel Stoica, pe care un expert tehnic l-a acuzat de fals în mai multe expertize referitoare la mari construcții pe care statul dă milioane de euro. Acesta a dat curs cererii.

  • Licitațiile sunt câștigate de firme care nu au experți angajați, ci colaborează cu intermediari. Mai apoi, intermediarii vin cu documente parafate și ștampilate de un expert real, pe nume Anton Chirică. Chirică susține însă că i-au fost furate identitatea, semnătura și ștampila.
  • Cazurile stadionului din Târgoviște, Universității Ovidius din Constanța și al Centrului Militar din Buzău au ajuns la Parchet și la Poliție. 

Prodecanul Universității de Construcții din București, Daniel Stoica, e acuzat că a falsificat expertize folosindu-se de datele unui specialist.

Stadionul din Târgoviște este obiectivul care a deconspirat ruta falsificării expertizelor. La investiția din Dâmbovița, Daniel Stoica a devenit subcontractorul firmei MIPRO din Constanța și s-a angajat să facă expertiza.

Daniel Stoica

Schema este următoarea. MIPRO nu are experți, ci doar furnizează expertize tehnice. Nici Stoica nu e expert, ci doar intermediar, și promite să facă rost de documentele obligatorii.

Singurul expert din această ecuație este Anton Chirică, ale cărui semnătură și ștampilă s-au regăsit pe actele tehnice ale stadionului. Problema este că el nu recunoaște să fi fost vreodată acolo sau să fi parafat documentele și spune că Stoica i-a falsificat expertiza, de care a luat cunoștință întâmplător.

Am aflat de la un doctorand de-ai mei. M-a sunat și mi-a spus: Domnule profesor, am văzut expertiza dumneavoastră și nu sunt de acord cu ea. Și așa am aflat, cu totul întâmplător. Și i-am spus: Măi, Cosmin, îți dau o veste tristă, nu am făcut eu expertiza. Dar mă bucur că nu ești de acord cu ea. Anton Chirică:

Stadionul Chindiei ar fi trebuit să găzduiască primele meciuri în mai. Echipa joacă la Ploiești, iar fanii reclamă că formația promovată în 2019 în prima ligă nu are un teren acasă, stadionul fiind la stadiul de fundație.

Șantierul stadionului din Târgoviște

În afară de Târgoviște, alte două expertize falsificate stau la baza Centrului Militar Buzău și Universității Ovidius din Constanța, spun avocata firmei MIPRO și expertul Chirică, iar ambii reclamă că sunt victimele lui Stoica în cele două cazuri.

Cum a ajuns firma MIPRO să apeleze la Daniel Stoica, prodecan, pentru expertizele tehnice?

Planul de reabilitare a arenei de 7 milioane de euro a început în 2018, dar s-a împotmolit din start la expertiza tehnică, asumată de firma MIPRO Concept Design SRL din Constanța. Această companie are șase angajați și se ocupă de documentația construcțiilor. “Statutul firmei îmi permite să fac orice legat de hârtii în construcții: proiectare, auditare energetică, expertizare, orice”, explică Dragoș Mitulescu, unic asociat MIPRO.

Nu ai cum să angajezi expert, ei sunt puțini și multe firme de proiectare. Cine se lasă angajat? E ca și cum ai vrea să angajezi un doctor. Ăla e de sine stătător. E foarte greu ca un proiectant care își deschide o firmă să aibă un expert.Dragoș Mitulescu, unic asociat MIPRO Concept Design SRL:

Patronul MIPRO, Dragoș Mitulescu, motivează cei trei ani de colaborare cu Stoica.

-Domnule Mitulescu, cum v-a apărut domnul Stoica în cale?
-Am o cunoștință care are o firmă de proiectare și el colabora cu domnul Stoica. I-am spus că am și eu nevoie de cineva pe partea de expertize și mi-a zis: Vorbește cu domnul Stoica, e ok, eu colaborez cu el de mult. Din 2016, de când l-am cunoscut, până anul trecut, în octombrie, nu am avut nici o belea cu el.

-Dar domnul Stoica nu este expert, de ce se transformase într-un intermediar?
- Eu nu am știut că el nu este expert. Eu l-am sunat și i-am zis că am nevoie de expertiză. Gata, facem! Și mi-a dat o expertiză semnată de domnul Chirică. Și l-am întrebat dacă e în regulă, mi-a zis că sunt colegi și că nu e nici o problemă. El e profesor universitar, cum să pun eu la îndoială integritatea unui profesor de la Universitatea Tehnică de Construcții. Ăia sunt titanii construcțiilor.’

În plângerea penală depusă pe numele lui Stoica, firma MIPRO susține că nu a avut habar că intermediarul său a dus-o de nas.

Cu ocazia întocmirii unei expertize tehnice la un stadion din orașul Târgoviște (...) Stoica Nicolae Daniel i-a comunicat dlui ing. Mitulescu Dragoș că nu va putea să vină cu domnul Chirică C. Anton, pe motiv că a apărut «o incompatibilitate contractuală-profesională personală între dumnealor» și i-a propus să vină cu un alt expert” Extras din plângerea penală pe numele lui Daniel Stoica:

Șantierul stadionului din Târgoviște

Până la semnele de întrebare apărute la stadionul din Târgoviște s-au strâns expertize falsificate cu zecile, toate purtând semnătura lui Anton Chirică, deși acesta nu recunoaște să fi făcut vreuna dintre aceste expertize.

Nu știu dacă sunt 30, nu știu numărul fix. Zeci, nu știu, 19-20. Toate cu domnul Chirică.Dragoș Mitulescu, unic asociat MIPRO:

Cristian Stan, primarul din Târgoviște, beneficiarul lucrărilor de reabilitare a stadionului, spune că nu putea împiedica nimic din cele întâmplate și dă vina pe legislația proastă, care permite foarte ușor accesul unor firme la proiecte pe banii statului.

Expertize făcute pe genunchi

Semnătura și ștampila lui Anton Chirică

După ce au fost demolate părți din tribuna I, constructorul a văzut că realitatea nu se potrivește cu expertiza și a anunțat proiectantul.

Acesta a cerut să vină pe teren expertul. Stoica nu a mai putut ascunde situația, și anume că Anton Chirică refuză să vină pe teren și că nu recunoaște expertiza.

Ce spune Adrian Cotea, administratorul firmei de proiectare: “Un coleg l-a sunat pe domnul Chirică, el a zis că nu are habar de expertiza sa. Am cerut rezilierea contractului, pentru că expertul nu își asumă expertiza și caietul de sarcini e mult modificat. Ne-au spus că își asumă altcineva”. Până la urmă, proiectantul care a semnalat problemele a fost scos din joc de către primărie.

În toamnă, Stoica s-a prezentat la Târgoviște cu un alt expert pe nume Ramiro Sofronie, cel care și-a asumat până la urmă expertiza finală. El a motivat că a vrut să îi scoată din încurcătură.

„Un stadion e mai simplu ca o casă”

Libertatea l-a contactat pe Ramiro Sofronie, un expert cu mare experiență, în vârstă de aproape 84 de ani.

La Târgoviște nu e nici o problemă tehnică. E un stadion, e mai simplu decât o casă. Nu e nici o treabă de expert tehnic acolo. Eu le-am dat tot, numai să îndeplinească acele două condiții, cea de rezistență și cea de stabilitate.Ramiro Sofronie:

Expertiza lui Ramiro Sofronie nu a ajuns niciodată la constructor, ci doar la proiectantul pus pe liber.

Expertul Ramiro Sofronie

Stadionul din Târgoviște nu are acum nici proiectant, nici expertiză, motiv pentru care constructorul ridică din umeri și e sceptic că lucrurile se vor mișca repede. Doar primarul Daniel Stan afișează optimism. Totul merge strună, spune el, și susține că stadionul va fi terminat în mai.

Rețeaua de „băieți deștepți”

Anton Chirică crede că e vorba, de fapt, de o întreagă rețea de oameni din construcții care pun mâna pe contracte cu statul și vor să facă treaba repede, indiferent de consecințe.

Anton Chirică

“Au apărut intermediarii de expertize. Niște băieței din ăștia, mai tinerei așa, care, prin diverse cunoștințe, relații, ajung să știe de niște lucrări. Și atunci se face o echipă din asta, în termeni populari, un fel de gașcă, în care se învârtesc banii ăștia mulți și atunci ei au nevoie de cineva care să îi rezolve repede. Și atunci, domnul Stoica zice: Haide, domnule, că vă fac eu repede de tot o expertiză! Bănuiesc că a falsificat multe expertize, numai eu știu de vreo patru-cinci. Un fel de băiat deștept”

Chirică susține că Stoica i-a trimis câteva e-mailuri în care și-a recunoscut falsul, a spus că regretă și că îl roagă să nu facă public cazul.

El mi-a trimis niste e-mailuri, imediat după Constanța, în care spune că i-a luat Dumnezeu mințile. Au ajuns la poliție.Anton Chirică, expert:

“A încercat să repare copilărește”

Elena Sotir, avocata firmei MIPRO, compania care a depus plângere penală împotriva lui Daniel Stoica și se consideră parte vătămată, a depus e-mailurile la dosar.

“Domnul Stoica a încercat într-un mod copilăresc să îndrepte lucrurile, în sensul că l-a rugat pe domnul Chirică să își însușească toate expertizele astea făcute de el aiurea”.

De asemenea, i-a transmis dlui ing. Mitulescu și e-mailurile primite de la dl. Stoica prin care acesta își recunoaște vina (...) Într-unul dintre e-mailuri, dl. Stoica arată că, dacă dl. Mitulescu îl va denunța, dumnealui este un om mort și îl roagă pe expertul Chirică Anton să își însușească expertizele.Extras din plângerea penală pe numele lui Daniel Stoica:

Libertatea a luat legătura cu Daniel Stoica, însă acesta a refuzat să comenteze situația.

Cel puțin trei falsuri

Schema falsificării expertizelor nu a fost folosită doar în cazul stadionului din Târgoviște.

Alte două situații, care par trase la indigo, sunt o expertiză trucată în cazul Universității Ovidius din Constanța și alta în cazul Centrului Militar din Buzău.

La Constanța este vorba tot despre folosirea semnăturii lui Anton Chirică, cel care a și depus plângere la Poliție.

Șantierul stadionului din Târgoviște

Același lucru îl spune și avocatul Elena Sotir: “E vorba de mult mai multe firme, instituții ale statului cu care s-a lucrat și s-au făcut astfel de expertize. Este o practică de ceva timp. Doar clientul meu are foarte multe facturi și foarte multe contracte încheiate cu dumnealui”.

La Universitatea din Constanța aveau deja și executantul. Ei având o expertiză în care expertul nici nu a apărut pe acolo. Anton Chirică, expert:

Atât cazul stadionul Târgoviște, cât și cel al Universității din Constanța sunt la stadiul de plângeri penale.

Plângerea penală depusă de avocata firmei MIPRO, împotriva lui Daniel Stoica:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
2 oct.
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
BREAKING NEWS
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!