În urma articolului publicat în această dimineață, UTCB i-a cerut demisia lui Daniel Stoica, pe care un expert tehnic l-a acuzat de fals în mai multe expertize referitoare la mari construcții pe care statul dă milioane de euro. Acesta a dat curs cererii.
Prima reacție după investigația Libertatea de azi: Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti anunță că Daniel Stoica, prodecan al Facultăţii de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole din cadrul UTCB, a fost eliberat din funcție.
“Ţinând seama de prevederile Cartei Universitare, în dimineaţa zilei de 15 ianuarie a.c., conducerea U.T.C.B., prin rectorul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, profesor Radu Văcăreanu, a solicitat domnului conferenţiar Nicolae Daniel Stoica să îşi depună demisia din funcţia de prodecan al Facultăţii de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole din cadrul Universităţii. În consecinţă, domnul Nicolae Daniel Stoica nu mai deţine calitatea de prodecan al Facultăţii mai sus menţionate, începând cu data de 15 ianuarie 2020”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul instituției.
Publicăm mai jos comunicatul integral al Universității Tehnice de Construcții București: