Steaua lui David, desenată pe ușile unor case din Berlin, incidente în centrul capitalei germane, în timpul unei manifestații propalestiniene

 14 comentarii
Arhiva foto

Steaua lui David a fost desenată pe ușile a 4 case din Berlin, într-o imitație înfiorătoare a persecuției suferite de evrei în timpul naziștilor, în timp ce duminică, 15 octombrie, în centrul capitalei germane, poliția a intervenit pentru a dispersa participanții la o manifestație propalestienă neautorizată, la care au participat pe 1.000 de oameni, relatează Bild.

Patru cazuri au fost raportate poliției germane în ultimele zile, crescând îngrijorările cu privire la siguranța evreilor din capitala germană. Poliția a confirmat că cel puțin o persoană de confesiune evreiască locuia în clădire.

„Acum subiectul investigației noastre este să aflăm dacă în celelalte case locuiesc evrei și dacă incidentele sunt legate”, a spus un purtător de cuvânt al poliției.

Incidentele, care constituie o infracțiune penală conform legii germane, par a fi o imitație intenționată a persecuției antisemite a evreilor din anii ’30, când nazistii au pictat Steaua lui David pe ușile și ferestrele magazinelor evreiești, în încercarea de a descuraja oamenii să-și facă acolo cumpărăturile.

“Pro-Palestinian” rallies are Pro-Hamas rallies

The hate is surging.

Across the world there are many instances of houses belonging to Jews being marked with the Star of David—marking Jews for death—as the Nazi’s did.

Stand against #Hamas#Hamas_is_ISIS#StandwithIsreal ?? pic.twitter.com/fNslOihHa6— Dapper Detective (@Dapper_Det) October 14, 2023 
As part of an intimidation campaign, some people in Berlin have started marking the buildings where Jews live pic.twitter.com/DapVPnIJ6v— Visegrád 24 (@visegrad24) October 14, 2023 

În același timp, duminică după-amiază, aproximativ 1.000 de susținători palestinieni s-au adunat în Postdamer Platz.

Organizatorii transmiseseră că se reunesc pentru un pelerinaj care va comemora „victimele civile ale poporului din Orientul Mijlociu”.

„Nu orice demonstrație cu tema Orientului Mijlociu este anulată”, a explicat purtătorul de cuvânt al poliției, Martin Halweg.

Doar că, sub masca acestui eveniment, participanții au strigat împotriva Israelului, au scandat „Allahu Akbar”, apoi s-au confruntat cu ofițerii.

Cel puțin un agent a fost rănit. Nu au fost transmise informații despre eventuale arestări. Poliția antirevoltă a folosit gaze lacrimogene. După aproximativ două ore, mulțimea a fost dispersată.

Update Potsdamer Platz (2)
 pic.twitter.com/bZKcWYdn1L— Axel Lier ✏️ (@Reporter_Flash) October 15, 2023 

„Nu există loc pentru antisemitism și ură față de Israel la Berlin”, a spus primarul Berlinului, Kai Wegner.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (14)
  • Avatar comentarii

    Aura1 16.10.2023, 11:48

    A luat-o lumea razna peste tot, multă răutate.

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 16.10.2023, 11:51

    Asta se intampla deoarece sunt multi emigranti de origine musulmana in capitalele europene.

  • Avatar comentarii

    durban22 16.10.2023, 11:55

    Toti acesti nenorociti care au facut aceste lucruri ,daca sant palestinieni, TREBUIESC DE URGENTA EXPULZATI DIN GERMANIA !.TOATE TARILE DIN U.E. AR TREBUI SA FACA ACEST LUCRU !!.

  • Avatar comentarii

    DMV75 16.10.2023, 12:03

    Politia germana, in general autoritatile din UE sunt depasite de evenimente. Fara masuri extrem de dure impotriva maselor mari de imigranti situatia va degenera. Sunt cartiere intregi ocupate si controlate de musulmani unde legea nu se aplica. In poze sunt doar tineri, de obicei asistati social, ceea ce le permite sa aiba timp la dispozitie sa se bata cu politia. Si neomarxistii care conduc UE vor si mai multi imigranti. In loc sa deporteze masiv.

  • Avatar comentarii

    ionels 16.10.2023, 12:38

    Pai nemtii au lasat sa intre in tara lor o multime de teroristi.

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală