Recipientele fabricate din materiale tratate chimic pot reține colonii întregi de bacterii periculoase, chiar și atunci cand sunt spălate. Acumularile de agenti patogeni, pe suprafața sticlelor din plastic, dar și în zgârieturile și crăpăturile invizibile cu ochiul liber, pot conduce la declanșarea simptomelor similiare toxiinfecției alimentare (greață, vărsături și diaree), potrivit cercetătorilor.

Ce se întâmplă dacă speli sticlele de plastic

Reutilizarea sticlelor din plastic poate conduce la contaminarea bacteriană atunci când recipientele nu sunt spalate regulat și corespunzător (cu o soluție dezinfectantă ușoară, foarte bine clătite cu apă călduță). Spălarea cu apă și săpun poate ține bacteriile la distanță o vreme, dar ele se pot dezvolta și înmulți ulterior. De asemenea spălarea și utilizarea frecventă a recipientelor din plastic poate duce la deteriorarea acestora, în special dacă sunt spălate cu apă foarte fierbinte. Iar acest lucru poate duce la crăpături invizibile cu ochiul liber, acolo unde bacteriile găsesc mediu propice pentru a se înmulți.

Până și sticlele din plastic reutilizabile (care au fost fabricate special pentru a fi folosite în repetate rânduri) predispun unui oarecare risc de contaminare, în două condiții: dacă nu sunt spălate corect în mod frecvent sau prezintă semne vizibile de deteriorare (și devin astfel un mediu propice înmulțirii microorganismelor).

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Ce putem folosi în locul sticlelor de plastic

Recipientele din sticlă naturală și cele din oțel inoxidabil sunt cele mai bune opțiuni, de vreme ce pot fi spaălate foarte bine și nu ajung să se deterioreze, astfel încât să găzduiască bacterii. Dacă doriți să folosiți o sticlă din plastic (datorită greutății sale mai scăzute), optați pentru una din polipropilenă (plastic alb), spun experții.

Ce înseamnă simbolurile trecute pe sticlele de plastic

Mulţi oameni nu au auzit niciodată de semnele care sunt trecute pe spatele sticlelor de plastic, iar alţii pur si simplu le ignoră. Specialiştii susţin că este important să cunoşti ce însemna fiecare semn cu care este marcată orice sticlă de plastic. Asta pentru că orice fel de plastic conţine substanţe chimice care pot provoca diferite probleme pentru organismul uman.

PET sau PETE

PET este unul din materialele plastice cele mai frecvent utilizate în produsele de consum, şi se găseşte în marea parte în sticlele de plastic care conţin apă îmbuteliată. Acest ambalaj este destinat pentru recipiente de unică folosinţă. Utilizarea repetată creşte riscul de dezvoltare al bacteriilor. Aceste sticle pot elibera metale grele şi substanţe chimice care afectează echilibrul hormonal. Plasticul de tipul PET este dificil de decontamint, iar o curăţare corespunzătoare necesită substanţe chimice nocive.

Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime
Recomandări
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime

HDP sau HDPE

Plastic HDPE este plasticul rigid folosit pentru a face cutii de lapte, detergent şi sticle de ulei, jucării, şi unele pungi de plastic. Acest tip de plastic practic nu conţine chimicale. Expertii recomandă să alegi aceste sticle atunci când cumperi apă îmbuteliată, pentru că sunt, probabil, cele mai sigure şi astfel, să conţin cea mai curată apă pe care o poţi găsi pe piaţă.

PVC sau 3V

PVC-ul este un material plastic moale, flexibil, folosit pentru a face transparent un anumit ambalaj alimentar. Se găseşte în sticlele de ulei, inelele de dentiţie pentru copii şi în jucăriile pentru animalele de companie. Acest tip de plastic eliberează 2 substanţe chimice toxice care afectează hormonii din corpul tau. Expertii recomandă pe cît posibil să eviţi să cumperi un produs care conţine astfel de plastic.

LDPE

Acest plastic nu trebuie utilizat în producţia de sticle, chiar dacă nu produce substanţe chimice în apă. Cu toate acestea, nu este o idee bună să cumperi un produc care conţine acest tip de plastic, pentru că el conţine substanţe chimice periculoase care pot altera unele produse de consum.

PP

Este un alt tip de plastic de culoare albă sau semi-transparent, folosit ca ambalaj pentru siropuri şi cupe de iaurt. Acest tip de plastic are calităţi excelente care rezistă la tranzitul de temperatură. Când este încălzit, aceasta nu se topeşte. Astfel, este relativ sigur. De asemenea, serveşte ca o barieră bună împotriva umezelii, grăsimii şi substanţelor chimice.

Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat. Sancțiunea maximă: 20% din salariu timp de trei luni
Recomandări
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat. Sancțiunea maximă: 20% din salariu timp de trei luni

Ştiai cum se cultivă ceapa în sticle de plastic ? GALERIE FOTO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
FANATIK.RO
Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Şoferul român care a spulberat cu TIR-ul o coloană de 15 maşini, în Croaţia, a fost arestat. Tânărul ar fi urcat drogat la volan
Observatornews.ro
Şoferul român care a spulberat cu TIR-ul o coloană de 15 maşini, în Croaţia, a fost arestat. Tânărul ar fi urcat drogat la volan
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI