Comuna Frecăței din Brăila e cea mai bogată localitate din România. Venituri uriașe pe cap de locuitor, peste marile orașe
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Un raport recent privind eficiența administrației locale dezvăluie o realitate surprinzătoare: în România, bugetul unei localități nu este dictat de numărul de locuitori. Datele arată că anumite sate sau comune mici reușesc să genereze venituri pe cap de locuitor care le depășesc cu mult pe cele ale marilor municipii, relatează Cotidianul.
Venituri de peste 13.600 de lei pe cap de locuitor
Cea mai bogată localitate din punct de vedere al veniturilor proprii este comuna Frecăței din județul Brăila.
Această localitate generează peste 13.600 de lei pe cap de locuitor, cifră care depășește performanța marilor orașe.
Pe locurile următoare sunt Sfântu Gheorghe (Tulcea), cu peste 10.600 de lei, și Jucu (Cluj), care trece de pragul de 10.200 de lei.
Aceste localități prospere au câteva trăsături comune: exploatarea resurselor naturale și a potențialului turistic, atragerea marilor investitori (prin parcuri industriale) sau valorificarea proximității față de marile centre urbane.
De asemenea, zonele din jurul marilor orașe, precum Ghimbav (lângă Brașov) sau Otopeni (lângă București), profită de poziționare și de sediile companiilor mari, raportând încasări de aproximativ 9.000 de lei pe cap de locuitor.
La polul opus, raportul identifică zone unde bugetul local este de aproape inexistent. Situația este critică în Bărbulești (Ialomița), unde primăria strânge doar 150 de lei pe an pentru fiecare locuitor. Sume infime se înregistrează și în Slobozia Bradului (Vrancea) sau Lipovu (Dolj), unde veniturile proprii nu depășesc 270 de lei de persoană.
Această sărăcie fiscală este cauzată de menținerea taxelor la un nivel minim, incapacitatea administrațiilor de a evalua și taxa corect proprietățile, și, în consecință, de o dependență totală de transferurile financiare de la stat.
O țară, două categorii de administrații
Aceste diferențe uriașe împart administrațiile din România în două tabere. Pe de o parte, municipii precum Oradea, Cluj-Napoca sau Alba Iulia reușesc să își acopere peste 68% din buget din resurse proprii.
Această autonomie financiară le oferă primarilor libertatea de a prioritiza proiecte locale și de a cofinanța rapid investiții din fonduri europene.
Pe de altă parte, în numeroase localități din Moldova, Oltenia și sudul Munteniei, taxele locale abia reușesc să acopere sub 20% din cheltuielile curente de funcționare.
Lipsite de resurse, aceste comunități rămân blocate în subdezvoltare, depinzând exclusiv de bunăvoința și deciziile politice de la nivel central pentru a se menține pe linia de plutire.
