12 Ian. 2018 22:21

Femeile din Arabia Saudită au avut voie pe un stadion de fotbal pentru prima dată în istorie

Distribuie

Vineri seara, la meciul dintre Al-Ahli și Al-Batin, femeile din Arabia Saudită au avut voie pe un stadion de fotbal pentru prima dată în istorie, scrie The Associated Press.

Femeilor saudite li s-a permis prezența pe un stadion de fotbal pentru a urmări un meci între două echipe locale. Deși au fost obligate să stea într-un sector amenajat special pentru ele ”spațiul pentru familie”, fiind segregate de publicul masculin, pasul este considerat unul important.

Această mișcare a fost prima dintre reformele sociale pe care Arabia Saudită dorește să le implementeze anul acesta privind drepturile femeilor și ridicarea unora dintre restricțiile impuse acestora.

Prințul moștenitor Mohammad Bin-Salman a anunțat și că începând cu luna iunie femeile vor avea permisiunea de a conduce, ridicând singura interdicție mondială privind șoferii de sex feminin.

Primul stadion care și-a deschis porțile pentru femei a fost în orașul Jiddah de pe malul Mării Roșii. Stadionul din capitala, Riyadh, va fi deschis pentru femei sâmbătă, urmat de cel din orașul Dammam, joi.

Pentru a se pregăti pentru schimbare, au fost organizate numită așa-numitele „spații pentru familie”. Acestea sunt standuri pentru femei, separate de bariere de la mulțimea de sex masculin. Stadioanele au fost, de asemenea, dotate cu zone de rugăciune pentru femei și toalete, precum și intrări separate și locuri de parcare pentru spectatorii de sex feminin. Presa locală a spus că femeile ar avea, de asemenea, propriile zone de fumat desemnate.


Citește și: EXCLUSIV/Primul turneu, prima lovitură. Băieții de la Voltaj și-au negociat un contract bănos peste Ocean

Loading...
Comentarii