28 Dec. 2017 20:18

Reacția surorii lui Meghan Markle după ce prințul Harry a spus că ei sunt familia pe care ”logodnica sa nu a avut-o niciodată”

Distribuie

Sora vitregă a lui Meghan Markle l-a contrazis pe prințul Harry care a declarat că membrii Casei Regale britanice sunt ”familia pe care logodnica sa nu a avut-o niciodată”, spunând că actrița are o "familie mare care a fost întotdeauna acolo pentru ea", scrie BBC News.

Samantha Grant, fiica tatălui lui Meghan Markle, a scris că au o familie „foarte normală” într-un răspuns la un mesaj de pe Twitter în care se sublinia comentariul prințului Harry cu privire la felul în care a petrecut logodnica sa Crăciunul alături de Familia Regală.

Într-un interviu acordat pentru BBC Radio 4, Harry a spus că 'Noi avem una dintre cele mai mari familii pe care le cunosc și fiecare familie este complexă în felul ei. Dar ea a fost fantastică. Devine parte din ea și presupun că devenim familia pe care nu a avut-o niciodată'.

Samantha Grant a reacționat, însă, la scurt timp după ce acest comentariu a fost postat pe Twitter spunând că: 'De fapt are o familie mare, care a fost întotdeauna acolo pentru ea. Gospodăria noastră este foarte normală și când tata și Doria au divorțat, cu toți am făcut tot posibilul ca ea să pară că are două case. Nimeni nu s-a înstrăinat, ea era doar prea ocupată. Citiți cartea mea pentru a afla fapte și fotografii'.

Într-un alt comentariu, Samantha adaugă: 'Familia lui Meg (familia noastră) este completă cu sora, frate, matuși, unchi, verișori și liantul familiei noastre, fantasticul nostru tată. Ea a avut întotdeauna această familie… Căsătorindu-se nu face decât să o extindă'.

Grant este sora vitregă a lui Meghan Markle din prima căsătorie a tatălui logodnicei prințului, Thomas Markle. Acesta și mama actriței, Doria Radlan, au divorțat când Meghan avea șase ani.

Doamna Grant a continuat să-i laude pe „tatăl lor complet sacrificat”, adăugând: „A avut întotdeauna această familie, căsătoria doar o extinde”.

Meghan Markle a participat la liturghia de Crăciun, alături de familia regală britanică la Sandringham, acolo unde regina Elisabeta a II-a își petrece de ani buni sărbătorile de iarnă.

 Meghan Markle a apărut la braț cu prințul Harry, alături de cei doi fiind ducele și ducesa de Cambridge. A fost pentru prima oară când o persoană care nu este căsătorită cu un membru al familiei regale participă la celebrări. De altfel,  familia regală anunțase anterior că actrița americană își va petrece sărbătorile de iarnă la domeniul de la Sandringham.

Citește și: EXCLUSIV/ Carmen Brumă nu se abține de sărbători de la mâncare: Pot să ajung lejer și la o jumătate de cozonac într-o zi!'


 

Loading...
Comentarii