26 Sep. 2017 12:40 , de Cristian Simion

UPDATE: Sebastian Ghiță a fost audiat prin videoconferință de magistrații Tribunalului Prahova în dosarul ”Hidro Prahova”

Distribuie

Sebastian Ghiță va fi audiat prin videoconferință de magistrații Tribunalului Prahova în dosarul  ”Hidro Prahova”, care vizează fraude cu fonduri europene. Fostul deputat așteaptă în Serbia decizia privind extrădarea sa, cerută de autoritățile române.


UPDATE, 12.40 – Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost audiat marți prin videoconferință, el spunând că-și menține declarațiile făcute în cursul urmăririi penale.

Audierea lui Ghiță are loc la câteva săptămâni după ce procurorii au cerut arestarea preventivă a fostului deputat și după mai multe încercări eșuate cu instanța din Belgrad pentru audierea lui Sebastian Ghiță.

Magistrații Tribunalului Prahova urmează să se pronunțe la ora 13.30 asupra cererii procurorilor de arestare preventivă a lui Ghiță.


Surse judiciare au declarat că videoconferința în care ar urma să fie audiat Ghiță a fost programată să înceapă marți, la ora 10.00. Conform surselor citate, luni, tehnicienii Tribunalului Prahova au făcut o testare cu cei de la instanța din Serbia, iar aceasta a reușit. Astfel, ar urma că astăzi Sebastian Ghiță să intre prin videoconferință pentru ca fi audiat îna cest dosar.

Alături de Sebastian Ghiță, în dosarul cunoscut ca „Hidro Prahova” mai sunt acuzați cumnatul fostului premier Ponta, Iulian Herţanu, fostul şef al Consiliului Județean Prahova Mircea Cosma și fiul acestuia, fostul deputat PSD Vlad Cosma.

Procurorii DNA au cerut de mai mult timp instanței să emită pe numele lui Sebastian Ghiță un mandat de arestare preventivă în lipsă, însă instanța a amânat până acum de opt ori judecarea cererii.

Magistrații prahoveni au vrut să-l audieze și altă dată pe Sebastian Ghiță prin videoconferință, însă acest lucru nu a fost posibil din cauza unor probleme tehnice și a lipsei interpretului.

Luni, fostul deputat Sebastian Ghiță și fostul primar Iulian Bădescu au fost achitați de instanța supremă, în dosarul finanțării Clubului Sportiv Asesoft Ploieşti, dar decizia nu este definitivă.

Sebastian Ghiță este judecat în două dosare și urmărit penal în alte trei. Fostul deputat așteaptă în Serbia decizia privind extrădarea sa, cerută de autoritățile române.

Citește și: Dragnea: Mă interesează foarte puţin dacă Kovesi rămâne şefa DNA; Ce îi cere liderul PSD ministrului Tudorel Toader

Loading...
Comentarii