Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, autoturismul era condus de un bărbat de 41 de ani, cetățean străin, care a pierdut controlul volanului din motive încă necunoscute. Mașina a lovit parapetul median al autostrăzii și s-a răsturnat, relatează alba24.

În urma impactului, fetița de 5 ani a intrat în stop cardiorespirator. Echipajele medicale au aplicat manevre de resuscitare, dar, din nefericire, eforturile au fost zadarnice, iar decesul a fost declarat de medic, potrivit aceleiași surse.

Mama copilului, o femeie de 31 de ani, a suferit traumatisme craniene și toracice, iar fratele mai mic al fetiței, de aproximativ un an, a scăpat cu răni ușoare. Ambii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

La fața locului au intervenit patru echipaje SMURD, inclusiv unul cu medic, elicopterul SMURD Mureș, o autospecială de descarcerare și una de stingere.

Circulația pe sensul Sebeș–Sibiu a fost oprită temporar pentru intervenție și cercetări, iar traficul a fost reluat ulterior în condiții normale.

Poliția Autostrăzi continuă ancheta pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.