Conacul Bónis din Cubulcut, aflat la circa 55 km de Oradea, impresionează nu doar prin arhitectură, ci mai ales prin valoarea sa istorică legată de Europa Centrală. Clădirea a fost strâns conectată cu evenimente și personaje importante din secolul al XIX-lea, devenind astăzi un simbol rar de patrimoniu, potrivit News.ro.

Arhivele familiei Baranyi și datele istorice arată că, în perioada Revoluției Maghiare (1848-1849), conacul a adăpostit pentru scurt timp Coroana Sfântului Ștefan, un simbol de bază al statalității maghiare.

În timp ce guvernul revoluționar condus de Lajos Kossuth se retrăgea spre Debrecen, coroana a fost transportată în secret de către Sámuel Bónis și colaboratorul său, Josipovics.

Deghizați în negustori de vite pentru a nu trezi suspiciuni, cei doi au adus prețiosul simbol la conac, transformând proprietatea în martorul discret al unui moment istoric de o importanță uriașă.

Proprietatea se întinde pe un teren de peste 6.600 mp și include o clădire cu o suprafață desfășurată de aproximativ 417 mp. Conacul cu 10 încăperi a reușit să își conserve de-a lungul timpului stilul inconfundabil al vechilor reședințe boierești de la țară.

Volumetria echilibrată, tavanele înalte, ferestrele cu proporţii elegante şi pivniţa parţial boltită conturează elementele unei arhitecturi care încă îşi păstrează identitatea originală.

Pentru a-și recăpăta strălucirea de odinioară, proprietatea necesită o renovare completă. Anii care au trecut au afectat vizibil structura, degradări semnificative fiind prezente în mai multe zone, inclusiv la nivelul acoperișului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.