Cercetătorii de la Physical Activity Through Sustainable Transport Approaches (PASTA) au realizat sondaje în șapte orașe europene și au cules date de la 11.000 de voluntari care au oferit informații privind înălțimea și greutatea lor, mijloacele de transport pe care le utilizează și perioada pe care o petrec zilnic în trafic.

Rezultatele studiului au mai luat în calcul factori precum vârsta, nivelul de educație, venitul, modul de petrecere a timpului liber și dacă persoanele respective fumează sau consumă alcool, a declarat un reprezentant al PASTA pentru sursa citată.

”Oamenii care nu fac mișcare fizică au un risc mai mare de a dezvolta boli cronice precum cancer, atacuri cerebrale și de inimă, dar și de a deveni supraponderali”, spune Adrian Davis, membru consultant al PASTA. ”A fi mai activ te poate face mai sănătos, te ajută să economisești bani și să-ți îmbunătățești viața”, a adăugat el. ”În loc să mergi la sală, de exemplu, gândește-te să iei bicicleta până la muncă”.

PASTA, organism fondat de Uniunea Europeană, caută să încurajeze mersul pe jos și cu bicicleta și să integreze activitatea fizică în viața de zi cu zi. Printre partenerii săi se numără mai multe centre europene și Organizația Mondială a Sănătății (OMS)

Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
PARTENERI - GSP.RO
Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
BOMBĂ! Diana Șoșoacă, UMILITĂ în Senat. Ce s-a întâmplat chiar în această dimineață
Playtech.ro
BOMBĂ! Diana Șoșoacă, UMILITĂ în Senat. Ce s-a întâmplat chiar în această dimineață
Mioara, românca din Italia care şi-a ucis fostul soţ cu 17 lovituri de cuţit, condamnată la 24 de ani de închisoare
Observatornews.ro
Mioara, românca din Italia care şi-a ucis fostul soţ cu 17 lovituri de cuţit, condamnată la 24 de ani de închisoare
Horoscop 15 aprilie 2021. Scorpionii sunt tentați să se izoleze față de orice opinie, indiferent de originea ei
HOROSCOP
Horoscop 15 aprilie 2021. Scorpionii sunt tentați să se izoleze față de orice opinie, indiferent de originea ei
Guvernul oferă peste 1.200 de lei. Care este condiția
Știrileprotv.ro
Guvernul oferă peste 1.200 de lei. Care este condiția
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
Telekomsport
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
3 lucruri pe care să le faci, înaintea unei operații estetice (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
3 lucruri pe care să le faci, înaintea unei operații estetice (PUBLICITATE)