Cuprins:
UPDATE ora 12.23: Subiectul al treilea s-a bazat pe noțiunea de silogism.
UPDATE ora 12.20: Subiectul al doilea a fost format din patru exerciții, unele dintre ele pornind de la un set de propoziții.
UPDATE ora 12.14: Subiectele primite de candidații care au susținut proba scrisă de astăzi la logică au apărut în spațiul public. La primul subiect, absolvenții de liceu au avut de rezolvat mai mulți itemi de tip grilă, potrivit subiectelor apărute pe Știrileprotv.ro.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 2***
Peste 134.000 de absolvenți de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie, a anunțat ministerul Educației. În cadrul examenului de Bacalaureat 2024, disciplina logică are statutul de disciplină opţională fiind susţinută la proba E. d), în funcţie de filieră, profil şi specializare.
Subiecte Logică BAC 2024. Ce au avut de rezolvat elevii care au ales să dea Bac-ul la această materie
Libertatea va publica în curând subiectele la Logică de la Bacalaureat 2024.
Programă Logică, argumentare și comunicare – Bac 2024
Potrivit Ministerului Educației, programa pentru Filosofie la Bacalaureat 2024 este cea prevăzută în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.610/2012 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional – 2013.
Programa de examen este realizată în conformitate cu prevederile programelor şcolare în vigoare. Subiectele pentru examenul de bacalaureat 2024 se elaborează în baza prezentei programe şi nu vizează conţinutul unui manual anume.
Programă Logică, argumentare și comunicare Bac 2024 – Competențe de evaluat
- Utilizarea adecvată a conceptelor, operaţiilor şi instrumentelor specifice logicii în argumentare;
- Transpunerea unui enunţ din limbaj natural în limbaj formal şi din limbaj formal în limbaj natural;
- Construirea unor argumente în vederea susţinerii unui punct de vedere sau a unei soluţii propuse pentru rezolvarea unor situaţii – problemă;
- Utilizarea unor raţionamente adecvate în luarea deciziilor; Analizarea structurii şi/sau corectitudinii formelor şi operaţiilor logice.
Programă Logică, argumentare și comunicare Bac 2024 – conținuturi
- Societate, comunicare şi argumentare
- Argumentarea şi structura argumentării, analiza logică a argumentelor;
- Termenii: caracterizare generală (definire, tipuri de termeni), raporturi între termeni;
- Propoziţii: caracterizare generală (definire, structură), tipuri de propoziţii categorice, raporturi între propoziţii categorice;
- Raţionamente: caracterizare generală (definire, structură), tipuri de raţionamente;
- Definirea şi clasificarea: caracterizare generală; corectitudine în definire şi clasificare.
2. Tipuri de argumentare
- Deductivă: argumente/raţionamente imediate cu propoziţii categorice (conversiunea şi obversiunea), silogismul (caracterizare generală, figuri şi moduri silogistice, verificarea validităţii prin metoda diagramelor Venn), demonstraţia;
- Nedeductivă: inducţia completă; inducţia incomplete.
3. Societate, comunicare şi argumentare corectă
- Evaluarea argumentelor (validitatea argumentelor); erori de argumentare.
Reguli pe care trebuie să le respecte candidații la proba de Logică, BAC 2024
La probele scrise, elevii care vor susține Bacalaureatul la sesiunea din iunie 2024 vor fi îndrumați de un cadru didactic către zona de examen. Obiectele sau materialele nepermise vor fi depozitate într-o sală specială și vor fi însoțite de o declarație-tip cu numele și prenumele posesorului.
După ce sunt legitimați, candidații se îndreaptă către sala de examen, acolo unde accesul se face în baza actului de identitate, cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea probei.
Candidaţii se așază câte unul în bancă, în ordine alfabetică, în funcție de disciplina de examen și de tipul de subiect.
După completarea casetei cu datele de identificare, absolvenții de liceu primesc subiectele de examen și au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea lor, timp care este calculat din momentul în care au primit subiectele.
Pentru lucrarea scrisă se folosește doar cerneală sau pastă de culoare albastră. „La expirarea celor trei ore acordate, candidaţii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit. Trei candidaţi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări”, se mai menționează în metodologia publicată de Ministerul Educației.
Examenele sunt monitorizate video și audio
Probele sunt monitorizate audio-video. Cei surprinși în situațiile menționate mai sus – având asupra lor obiecte interzise în sala de examinare ori comunicând între ei – vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.
Elevii eliminați din examen nu vor mai avea dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.
În situaţia în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.
Primele rezultate la Bac 2024 se vor afișa, luni, 08 iulie. În aceeași zi, elevii nemulțumiți de notele pe care le-au obținut pot depune contestații, între orele 12.00 și 18.00.
Când se afișează rezultatele la Bacalaureat 2024
- 8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00;
- 9 – 11 iulie 2024 rezolvarea contestațiilor.
- 12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale
Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2024
- 15 – 22 iulie 2024: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe;
Calendarul probelor de evaluare a competențelor
- 8 – 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
- 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
- 12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D;
- 13 – 14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C.
Calendarul probelor scrise
- 19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă;
- 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
- 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
- 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă.
Afișarea rezultatelor la sesiunea de toamnă
- 26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00);
- 27 – 29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor
- 30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale.
Sursă info: edupedu.ro
Sursă foto: 123rf.com
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro