La summitul informal, la care participă și premierul britanic, Theresa May, liderii europeni vor discuta despre Brexit și se vor concentra în special asupra afluxului record de migranți pe Marea Mediterană, cu accent pe ruta central-mediteraneeană și pe Libia, cât și pe pregătirile pentru cea de-a 60-a aniversare a Tratatului de la Roma, actul fondator al UE.

 

De altfel, situația din România ar putea fi însă și ea discutată de șefii de state prezenți la summit, unde va fi prezent și președintele României, Klaus Iohannis, și cancelarul german, Angela Merkel. Întrebat de jurnaliștii români despre reacțiile europene la modificarea Codurilor penale, președintele a răspuns joi:  ”Cu siguranță mâine(n.r.-astăzi) voi avea foarte multe discuții informale, fiindca oamenii vor vrea să știe, vor dori să știe ce se întâmplă în România”.

Potrivit unui comunicat de la Cotroceni, președintele Iohannis își va exprima susținerea deplină pentru o politică de migrație sustenabila a UE, prin asigurarea unui control efectiv al granițelor externe ale Uniunii și prin reducerea semnificativă a fluxurilor migratorii spre Europa. De asemenea, șeful statului va insista pentru necesitatea identificării unor soluții pe termen lung pentru combaterea cauzelor profunde ale migrației.

De asemenea, pe masa discuțiilor se află și noua administrație Trump, care și-a întețit declarațiile calificate drept „îngrijorătoare” de către președintele Consiliului European, Donald Tusk. Printre „merele discordiei” ce se vor afla pe agenda reuniunii din Malta figurează și problema migranților, după controversatul ordin executiv american care interzice temporar intrarea în SUA pentru cetățenii din șapte țări majoritar musulmane și pentru toți refugiații.

Într-un mesaj formulat marți pe un ton solemn și incisiv, Tusk a recunoscut că schimbarea de la Washington „pune UE într-o situație dificilă”.