Criza petrolului, declanșată după blocarea Strâmtorii Ormuz

Situația s-a agravat după ce Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute pentru transportul petrolului la nivel global. În urma conflictului din Orientul Mijlociu, peste 60 de instalații petroliere și de gaze au fost avariate, iar livrările au fost serios perturbate. Aproximativ 80% din petrolul blocat era destinat regiunii Asia-Pacific.

Consecințele sunt deja vizibile. Mai multe guverne au introdus măsuri de urgență, precum reducerea consumului, limitarea deplasărilor oficiale sau chiar scurtarea programului școlar.

Țările caută alternative, cu energie mai ieftină și mai sigură

Analiza arată că această criză schimbă percepția asupra combustibililor fosili. Dacă în trecut petrolul și gazele erau considerate surse sigure, acum sunt văzute ca scumpe și instabile. În schimb, energiile regenerabile devin tot mai atractive. Costul panourilor solare a scăzut cu aproape 100% în ultimele decenii, iar energia eoliană și bateriile au devenit mult mai accesibile.

Uniunea Europeană accelerează electrificarea, după ce factura pentru combustibili fosili a crescut cu peste 36 de miliarde de dolari din februarie. Franța a dublat ajutoarele pentru trecerea la mașini electrice și încălzire electrică, Coreea de Sud vrea să își dubleze capacitatea de energie regenerabilă în doar patru ani iar Marea Britanie construiește sisteme fotovoltaice pe câmpuri întregi.

Mașinile electrice, tot mai populare în toată lumea

Creșterea prețurilor la combustibili determină tot mai mulți oameni să renunțe la benzină și motorină. În Australia, prețul benzinei a crescut cu aproape 50% într-o singură lună, iar vânzările de mașini electrice au atins un nivel-record. La nivel global, tendința este similară.

În China, majoritatea mașinilor noi sunt deja electrice, iar în Europa, în ianuarie, vehiculele electrice au depășit pentru prima dată vânzările de mașini pe benzină.

Summitul ar putea schimba direcția globală pentru totdeauna

Întâlnirea din Columbia este prima de acest tip și ar putea duce la un acord separat privind eliminarea treptată a combustibililor fosili. Țările participante vor discuta un posibil tratat care să permită renunțarea la petrol și gaze fără a afecta grav economia sau locurile de muncă. Ministrul mediului din Columbia, Irene Vélez Torres, a declarat că momentul este „cel mai potrivit posibil”, în contextul actualei crize.

Autorii analizei spun că această criză ar putea deveni un punct de cotitură la nivel global. Dacă statele vor acționa rapid și coordonat, tranziția către energie curată s-ar putea accelera semnificativ, dependența de petrol ar putea începe să scadă mai repede decât se estima, iar actuala criză energetică ar putea rămâne în istorie ca momentul în care lumea a început cu adevărat să renunțe la combustibilii fosili.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

FreeWokeNoReligion 22.04.2026, 10:54

De voie , de nevoie , tot se renunță la hidrocarburi pentru ca , și fără războaie și blocaje, în 20-30 ani depozitele actuale se epuizează iar noi rezervoare nu mai sunt. Electricul e de tranziție . Dar ce face România cu miniștri Burduja și Ivan închiși la minte care s-au luptat cu Comisia UE și Green Deal pentru a păstra cărbunele diesel ul și gazele ? Ne am aliniat la Bruxelles cu Ungaria și Slovacia . Investim în gaz la Mintia când se știe ca produce cel mai scump curent. Și Burduja și Ivan se plâng ca nu putem cumpăra energie ieftină din vest ?!? E de vina conectorul Austria Ungaria zic ei . Păi cine v-a pus bă să vă luați la trântă cu green deal ??? Cine s-a electrificat , scandinavii, Germania, Olanda , Spania , Elveția au curent ieftin acum pe regenerabile … estul a rămas cu cărbunele și arderile de hidrocarburi . Și curent scump care sabotează economia și sărăcește populația . Și la mâna Rusiei ortodox pravoslav înapoiate .

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.