De ce atât de mult? În primul rând, cei doi adulţi şi cei doi copii vor merge cu avionul la first class, categorie chiar şi de două ori mai scumpă decât business class, unde biletele au preţuri cel puţin duble sau triple faţă de cele de la clasa economic.
În al doilea rând, cele 15 zile de avcanţă din preajma Revelionului le vor petrece într-un resort de lux în Bahamas. Apartamentul închiriat în Bahamas are aproximativ 150 de metri pătraţi, iar camerele au paturi cu apă, trei băi şi o terasă cu vedere la ocean. Familia care a închiriat apartamentul are şi un valet la dispoziţie.
„Turiştii au posibilitatea să se răsfeţe la SPA, să înoate în zece piscine şi, evident, să facă croaziere pentru a vizita arhipelagul Caraibelor. Vor face scufundări şi snorckeling, vor înota cu delfinii şi se vor delecta cu preparate ale bucătăriei locale”, a mai spus directorul Happy Tour Group.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
FANATIK.RO
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe haine. Soluții simple pentru toate tipurile de țesături
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Observatornews.ro
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri