OAMENI CU PUTERE/ Ioana și Cristi, asistenții sociali care se încăpățânează să facă o lume mai bună. ”Dacă renunți la idealism, viața nu mai are sens”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Libertatea începe astăzi, cu 5 zile înainte de referendum, un serial despre oamenii care schimbă România. Despre cei care au ales să se implice. Un jurnalist Libertatea, Sorina Ionașc, propune cititorilor să creadă că deosebirile dintre oameni țin de cultură, educație, generozitate, sensibilitate, determinare, iubire de semeni. Pentru că lucrurile care ne fac diferiți sunt cele în care facem alegeri, sunt faptele noastre. Celelalte sunt un dat, o moștenire genetică. Serialul Libertatea va prezenta în oglindă, în fiecare zi, portretele a doi luptători. Unul este gay, iar celălat este heterosexual. Dar asta, demonstrează jurnalistul, nu îi face diferiți în încercarea lor de aduce zâmbete pe fețele celor care au nevoie.
O lume în care idealismul învinge e o lume mai bună. Este o idee care-i ghidează pe Ioana și Cristi, doi asistenți sociali care lucrează cu victimele abuzului în familie. Amândoi au avut eșecuri și, totuși, nu renunță. Se încăpățânează să ajute oamenii și nicio hibă a sistemului nu le stă în cale. Sorina Ionașc, reporter Libertatea
Cristi
În Bucureștiul lui 2018, o femeie proaspăt abuzată de soț s-a dus să ceară ajutor la un centru. A venit cu tatăl său și era vânătă pe 80% din corp. Soțul ei o bătuse cu uscătorul de păr și cureaua până la inconștiență. Nu a dus-o la spital decât după ce, când a văzut-o leșinată, a băgat-o într-o cadă cu apă rece, a plimbat-o cu mașina prin oraș, l-a pus pe fratele său să șteargă sângele din casă. Femeia voia să scape de partener.
Cristi a fost acolo să o ajute. În ziua în care judecătoria urma să-i emită ordinul de protecție, femeia a renunțat la plângeri și s-a împăcat cu agresorul. Cristi a eșuat – sau, cel puțin, așa a părea. Nu a renunțat, însă, la ce face.
Cristi are 25 de ani și a început să facă voluntariat în liceu. A început cu copiii cu autism, persoanele cu HIV și cei fără adăpost. Acum, lucrează într-un ONG și ajută femeile abuzate de parteneri. A trecut de la munca de birou, unde intra în contact doar cu vocile abuzului, iar acum a trecut la munca în adăpost, unde vocile au un chip.
"Lucrurile devin mult mai reale. Aici, vin victimele atunci când simt că le este pusă viața în pericol. Vin la câteva ore sau câteva zile de la abuz. Și nu-i mai simți disperarea doar din voce, îi vezi temerile și din gesturi. Își calculează fiecare mișcare, fiecare cuvânt. Simt că dacă spun ceva care o să-l deranjeze, o să li se întâmple ceva rău".
În primele luni, i-a fost foarte greu. Lua acasă problemele victimelor și, mai ales, eșecurile lor.
"Simțeam că o fac degeaba. Dar, în timp, mi-am dat seama că nu e așa. Chiar dacă femeia se întoarce, data viitoare va ști ce să facă, unde să meargă și care îi sunt drepturile. La ele, e neputința dobândită. Ajung să creadă că nu pot fi independente, de aceea rămân lângă agresor".
Ioana
Are tot 25 de ani și lucrează la două ONG-uri. La una dintre asociații, e colegă cu Cristi. La cealaltă, ajută tinerii ieșiți din centrele de plasament să se integreze. În mod normal, ar trebui să le explice doar cum trebuie să se poarte în societate.
Doar că hibele sistemului au făcut-o să facă mai mult.
"Un tânăr nu știa că lenjeria intimă trebuie spălată. O purta și două-trei săptămâni. Ei nu știu nici nevoile primare, așa că făceam și cursuri de igienă. Nu credeam că cineva la vârsta lui avea nevoie de asta. Credeam că, dacă vin dintr-un centru de plasament, acolo ar fi învățat cum trebuie să te speli".
Neputința a simțit-o și ea când vedea cât de greu este să redai umanitatea unui...om.
"Au fost obișnuiți să fie dependenți de sistem, iar acum le este foarte greu să facă lucruri de unii singuri. Te simți nefericit când eșuezi, dar mergi înainte. Sunt alții care chiar au nevoie de tine. Iar pentru ei trebuie să fii acolo. Și când îi vezi fericiți, că după 6-7 luni, vin să-ți mulțumească pentru că i-ai umanizat, simți că ai pus și tu o cărămidă la dezvoltarea lui".
Superoamenii și idealismul
Trebuie să pui suflet, să dai tot ce ai tu mai bun pentru a ajuta un om să se schimbe în bine, spune Ioana. Nu banii contează și ea știe foarte bine, mai ales că a renunțat la o corporație, unde făcea bani, dar zâmbea doar din complezență. Acum, zâmbește sincer pentru că "are mulțumire sufletească".
"Oamenii cu care lucrăm văd bucuria în lucrurile mici. Într-un săpun, într-o vorbă bună. Și asta ar trebui să vedem și noi. Dacă fiecare ar ajuta, lumea s-ar schimba. Ar trebui să simțim bucuria de a schimba în bine. Să faci cu inima, nu pentru bani".
În asistența socială, mai e nevoie de ceva: să nu îți asumi problemele celorlalți, tocmai ca să poți să-i ajuți.
"Eram trist și furios că nu am făcut suficient. Mă simțeam neputincios. Dar nu aveam ce să fac mai mult, că nu poți să iei decizii în numele altora. Oamenii își fac propriile alegeri. Nu poți decât să le arăți că se poate și altfel".
Și asta doar pentru că amândoi cred în oameni și în bine.
"Cred că poate exista o lume mai bună. Oamenii se pot schimba, îmi place să aduc la lumină potențialul pe care ei nu-l conștientizează. Cred în bunătatea latentă din oameni, trebuie doar activată", spune Cristi, cu o sclipire în ochi.
Cu naivitatea aia pe care mulți o judecă.
"Oamenii sunt mai importanți decât toate hibele sistemului. Merită să trăiască în siguranță și să fie iubiți. Dacă renunț la idealism, viața mea nu mai are sens. Pentru o lume mai bună, trebuie, în primul rând, să fiu eu mai bun. Idealismul înseamnă puterea să continui să crezi într-un lucru pozitiv, când o societate întreagă îți spune că ești naiv".
Ioana e heterosexuală, iar Cristi e gay. Și amândoi sunt OAMENI CU PUTERE.
