Atacurile au vizat oficiali americani din Uganda sau care lucrează la subiecte ce au legătură cu această ţară, au precizat două surse.

Intruziunile reprezintă cele mai cunoscute atacuri ale hackerilor îndreptate împotriva unor oficiali americani prin intermediul tehnologiei dezvoltate de grupul israelian. Anterior, o listă de date cu ținte potențiale, inclusiv unii oficiali americani, a apărut în rapoartele despre NSO, dar nu era clar dacă intruziunile au avut succes sau au rămas la stadiul de tentative.

Reuters nu a putut determina cine a lansat aceste noi atacuri cibernetice.

Grupul NSO a anunțat joi, într-un comunicat, că nu are niciun indiciu că instrumentele lor au fost folosite, dar a anulat accesul clienților relevanți. Grupul a precizat că va demara o investigație pe baza anchetei Reuters.

„Dacă investigația noastră va arăta că aceste acțiuni s-au întâmplat într-adevăr cu instrumentele NSO, un astfel de cont va fi anulat definitiv și vor avea loc acțiuni legale”, a afirmat un purtător de cuvânt al grupului israelian, care a adăugat că NSO „va coopera cu orice autoritate guvernamentală relevantă și va prezenta toate informațiile pe care le va obține”.

NSO susține că își vinde produsele doar autorităților guvernamentale și serviciilor de informații, ajutându-i să monitorizeze amenințările de securitate, și că nu este direct implicat în operațiunile de supraveghere.

Este gata Rusia să pornească o ofensivă în Ucraina? Experții militari arată indiciile care pot oferi răspunsul
Recomandări
Este gata Rusia să pornească o ofensivă în Ucraina? Experții militari arată indiciile care pot oferi răspunsul

Compania Apple, dar și oficialii de la ambasada Ugandei la Washington au refuzat să comenteze informațiile Reuters.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a refuzat și el să comenteze asupra intruziunilor, indicând, în schimb, decizia recentă a Departamentului pentru Comerţ de a plasa grupul israelian pe o listă de entităţi, ceea ce îngreunează companiile americane să facă afaceri cu acestea.

NSO Group şi o altă firmă de spyware „au fost adăugate pe lista de entităţi după ce s-a stabilit că au dezvoltat şi furnizat spyware guvernelor străine care au folosit acest instrument pentru a viza cu rea intenţie funcţionari guvernamentali, jurnalişti, oameni de afaceri, activişti, academicieni şi diplomați”, a anunţat, în noiembrie, Departamentul pentru Comerţ.

Software-ul dezvoltat de NSO este capabil nu numai să capteze mesaje criptate, fotografii şi alte informaţii sensibile de pe telefoanele infectate, ci şi să le transforme în dispozitive de înregistrare pentru a monitoriza împrejurimile, arată manualele de utilizare analizate de Reuters.

Alerta Apple, publicată pe twitter, pentru utilizatorii afectaţi nu a numit creatorul programului spyware folosit în acest atac.

Rezultatul negocierilor cu greviștii STB. Nicușor Dan: marți „o să avem cel puțin 40% autobuze și tramvaie pe traseu”
Recomandări
Rezultatul negocierilor cu greviștii STB. Nicușor Dan: marți „o să avem cel puțin 40% autobuze și tramvaie pe traseu”

Victimele notificate de Apple au inclus cetăţeni americani uşor identificabili ca angajaţi ai guvernului SUA, deoarece au adrese de e-mail care se termină în state.gov cu ID-urile lor Apple, au precizat două dintre sursele Reuters.

Aceștia, dar şi alte ţinte notificate de Apple din mai multe ţări au fost infectaţi prin aceeaşi vulnerabilitate de procesare grafică pe care compania din Cupertino, California, nu a remediat-o până în septembrie, au mai spus sursele citate.

Începând din luna februarie, această defecţiune a software-ului a permis unor clienţi NSO să preia controlul asupra iPhone-urilor pur şi simplu trimiţând cereri iMessage invizibile, dar contaminate către dispozitiv, potrivit unor cercetători care au investigat campania de spionaj.

Anunţul Apple că va notifica victimele a venit în aceeaşi zi a săptămânii trecute în care a dat în judecată grupul NSO, acuzându-l că ajută numeroşi clienţi să intre în software-ul iOS instalat pe telefoanele Apple.

Într-un răspuns public, NSO a precizat că tehnologia sa ajută la oprirea terorismului şi că a instalat controale pentru a reduce spionajul împotriva ţintelor nevinovate. De exemplu, NSO arătat că sistemul său de intruziune nu poate funcționa pe telefoanele cu numere din SUA care încep cu codul de țară +1.

Dar că în cazul Ugandei, angajații Departamentului de Stat vizați foloseau iPhone-uri înregistrate cu numere de telefon străine, au precizat două dintre sursele Reuters.

Citeşte şi:

Cum se poziționează țările europene în privința vaccinării obligatorii anti-COVID

INSP a propus testarea PCR obligatorie la intrarea în țară, inclusiv pentru persoanele vaccinate. Ce spune ministrul Sănătății

Patriarhia Română cere autorităților să nu introducă obligativitatea certificatului COVID la slujbele religioase

Urmărește-ne pe Google News
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
PARTENERI - GSP.RO
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Playtech.ro
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Observatornews.ro
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
HOROSCOP
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Știrileprotv.ro
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale