În dosarul sclaviei de la Berevoiești au fost arestați 38 de suspecți. 14 dintre aceștia figurează în evidenţele Primăriei din localitate ca beneficiari de ajutoare sociale, a declarat, miercuri, prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare. Acesta a precizat că fiecare dintre beneficiarii de ajutoare sociale de la Berevoeşti primea lunar, prin Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Argeş, o sumă în cuantum de câteva sute de lei.
Informațiile au fost făcute publice în urma verificărilor efectuate de Corpul de Control al Prefecturii Argeș la Primăria Berevoeşti.
Primarul comunei Berevoiești, Florin Proca, declara, la scurt timp de la debutul anchetei, că în zona în care locuiesc familiile vizate în acest dosar există aproximativ 230 – 240 de beneficiari de ajutoare sociale, edilul menţionând că, întrucât aceştia îndeplinesc toate condiţiile pentru a primi ajutoare de la buget, autorităţile nu le pot refuza acest drept.
Un număr de 38 de suspecţi, din comuna argeşeană Berevoeşti au fost reţinuţi arestați preventiv. Persoanele vizate în acest caz sunt suspectate că, începând cu anul 2008 şi până în prezent, au constituit mai multe grupuri infracţionale organizate structurate pe baza relaţiilor de familie, care au recrutat aproximativ 40 de persoane minore şi majore prin constrangere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea le-au exploatat, supunându-le la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat.
Legați cu lanțuri
Printre victime se numără copii, dar şi persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice ori cu situaţii materiale precare care au fost forţate să muncească sau să practice cerşetoria, ”prin procedee care au adus victimele în stare de aservire şi de lipsire de libertate”, au arătat procurorii.
Victimele erau ţinute într-o continuă stare de teroare, iar exploatatorii le băteau, le ameninţau, le ţineau fără hrană şi le supuneau unor tratamente umilitoare.
Citește și:
- ANCHETĂ LIBERTATEA| Cine a ”spart” afacerea traficanților de sclavi din Argeș. Totul a pornit de la o evadare ca-n filme
- EXCLUSIV / Copii mutilați pe viață de traficanții din Argeș. Doi frați au fost vânduți chiar de mamă, pentru o farfurie de mâncare
- Orice pedeapsă ar fi prea mică! Poveștile cutremurătoare ale tinerilor torturați de traficanții de persoane din Berevoești
- EXCLUSIV. ”Sclavii” erau specializați pe ”meserii”, după nevoile ”stăpânilor”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2cd96b6319e816b58293904327875020.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a57a217653c94b9e5283595ea068becb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e73cd218a1107f4950fa62dbc2e9206.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0ce8a0f7aa85e3dfb6b0a2d15e04cd6c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_df961e5fa6d0aea4ad075978640acedb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_46cb570015378f0804fe7cf1e4955b12.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7e936fdbb4a25bd9ec923675e0e29a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_86ab12369ac6b86fa00c5064e12324e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9cad30e017a9b714b37a2b000c0bcaaf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_79120668ea36c0c89fb335cb1fc7a412.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5eaac5dd5a1a170321f29e0f20fe3e9d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1575df82aea1640fa2b434a2c4e66aba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5b76e429164796c9b0073084b1581500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/fjord-film-cristian-mungiu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cel-mai-lung-zbor-din-lume-a-trecut-deasupra-romaniei--foto-facebook.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_418aa1bc03953d933e2b0c61c3fc884a.gif)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a4fe4b75e2b7c6016ac671098407fdfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/andreea-marin-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/11/mihai-petre-elwira-copii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d8472fe19f3b0939f65c9f89063d49fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d9cac19f1e9949c40267f4d143a769e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_95ef009f0128992c906b5b27d672dc8e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-contestat-din-interiorul-pnl-la-aniversarea-liberalilor-un-lider-nu-reduce-la-tacere-vocile-din-jur-ca-sa-se-auda-mai-bine-e1779626624294.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/udmr-nu-ia-in-serios-amenintarile-psd-cu-iesirea-din-coalitie--tanczos-barna-noi-cand-spunem-ca-iesim-a-doua-zi-am-iesit-e1774417396186.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/comoara-descoperita-de-arheologi-intr-o-toaleta-medievala-in-vestul-germaniei-un-caiet-vechi-de-aproximativ-800-de-ani--foto-captura-video.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-saptamanal-libertatea-cu-ai-25-31-mai-scaled-e1779453784112.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/un-avion-jet2-a-aterizat-de-urgenta--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-hepta-scaled-e1779629866954.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/un-sat-din-spania-cu-40-de-locuitori-ofera-case-gratis-si-job-stabil-celor-are-doresc-sa-se-mute-acolo--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-hepta-scaled-e1779626989467.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/profimedia-1077831022.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tinte-blugi-buzunare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/peste-4-000-de-oi-trimise-din-romania-in-algeria-cu-avioane-cargo--foto-facebook-ansvsa-e1779645054848.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cristian-mungiu-a-obtinut-premiul-palme-dor-la-festivalul-de-film-de-la-cannes--foto-getty-images-scaled-e1779634566494.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/imagini-false-cu-dezastrul-de-dupa-concertul-lui-max-korzh-pe-arena-nationala-din-bucuresti-distribuite-pe-retelele-de-socializare-1-e1779631779484.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/radar-surprins-bmw-e1779614288722.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.