Deși fenomenul nu este unul nou, izolarea Moscovei de către Occident ca urmare a războiului a făcut din țara sud-americană – unde rușii pot călători fără viză – destinația preferată de familiile care doresc să le ofere copiilor lor privilegiile unei a doua cetățenii. În plus, mobilizarea parțială decretată de președintele rus Vladimir Putin, în luna septembrie, este posibil să fi contribuit la această tendință, a scris sursa citată.

Georgy Polin, șeful departamentului consular al Ambasadei Rusiei în Argentina, a estimat că între 2.000 și 2.500 de ruși s-au mutat în Argentina în 2022, iar multe dintre aceste persoane sunt femei care plănuiau să nască în Argentina. În noul an, numărul rușilor care ajung în țara din America de Sud ar putea atinge 10.000, estimează Polin.

„Un pașaport argentinian va deschide multe uși pentru copilul meu”

Stând la coadă la maternitatea spitalului Sanatorio Finochietto din Buenos Aires, Polina Cherepovitskaya a auzit cum se vorbește limba rusă în jurul ei.

„A fost o nebunie, în fața mea așteptau cel puțin opt rusoaice însărcinate”, a declarat Cherepovitskaya, o creatoare de bijuterii care a venit în Argentina de la Moscova și care a născut recent.

EXCLUSIV. O cunoscută cineastă franceză, Mia Hansen-Løve, despre lecția filmului său, recent lansat și în România: Când pierdem pe cineva, doliul înseamnă și dorința de a trăi, deci să nu ne simțim vinovați
Recomandări

„Am aflat că sunt însărcinată la scurt timp după ce a început războiul din Ucraina. Când am văzut că granițele au început să se închidă rapid în jurul nostru, am știut că trebuie să găsim un loc în care să putem călători cu ușurință. Un pașaport argentinian va deschide multe uși pentru copilul meu”, își explică femeia decizia de a pleca din Rusia pentru a-și aduce pe lume copilul.

Cherepovitskaya și soțul ei plănuiesc acum să rămână la Buenos Aires și să solicite cetățenia argentiniană și pentru ei, un proces care va fi simplificat pentru că acum sunt părinții unei fiice argentiniene.

„Buenos Aires este la mare căutare în acest moment; este singura destinație cu care lucrăm în prezent”, a declarat Eva Pekurova, care conduce o agenție ce organizează călătoria și spitalizarea pentru rusoaicele însărcinate care nasc în străinătate.

Unul dintre principalele avantaje ale unui pașaport argentinian, a explicat Pekurova, este că cetățenii pot face călătorii pe termen scurt, fără viză, în 171 de țări, inclusiv în UE, Marea Britanie și Japonia, în timp ce obținerea unei vize americane pe termen lung „nu este foarte dificilă”.

Înainte de război, cetățenii ruși puteau merge fără viză în aproximativ 80 de țări. După ce Moscova a declanșat invazia în Ucraina, mai multe țări europene au făcut imposibilă vizitarea lor de către ruși.

INTERVIU EXCLUSIV. Reputatul profesor ruso-american de economie Oleg Itskhoki spune că Europa și SUA au calculat greșit, lăsându-i lui Putin un miliard de euro pe zi
Recomandări
INTERVIU EXCLUSIV. Reputatul profesor ruso-american de economie Oleg Itskhoki spune că Europa și SUA au calculat greșit, lăsându-i lui Putin un miliard de euro pe zi

La fel ca multe alte firme din industrie, compania Evei Pekurova a oferit anterior excursii similare în Miami, statul american Florida, cândva un punct fierbinte pentru turismul de naștere. Modelul său de afacere a avut însă de suferit în perioada pandemiei de COVID-19 din cauza restricțiilor de călătorie.

Pekurova însăși a născut în Buenos Aires, iar experiența ei „pozitivă” i-a întărit și mai mult dorința de a oferi călătorii în această țară pentru femeile însărcinate din Rusia.

„Toată lumea caută opțiuni de ieșire având în vedere situația actuală din Rusia. Acordându-i copilului meu un pașaport argentinian, îi ofer libertate”, crede ea, adăugând că pe lângă privilegiile unui pașaport argentinian, clienții ruși au ales Buenos Aires pentru calitatea serviciilor medicale, atât private, cât și publice.

Femeile din Rusia care se mută în Argentina pentru a naște plătesc echivalentul unei sume cuprinse între 1.000 și 8.000 de euro unor brokeri precum Pekurova, care oferă servicii care variază de la angajarea de traducători și ajutor cu documentele până la organizarea de ședințe foto cu nou-născutul.

Totuși, date exacte privind numărul de femei din Rusia care călătoresc în Argentina special pentru a naște sunt greu de obținut, precizează publicația britanică.

Donald Trump, pus sub acuzare penală la New York. Fostul președinte al SUA spune că e „persecutat politic”
Recomandări
Donald Trump, pus sub acuzare penală la New York. Fostul președinte al SUA spune că e „persecutat politic”

„De la începutul războiului, cererea a explodat”

Kirill Makoveev, fondatorul agenției Baby.RuArgentina, a declarat că numai firma sa a ajutat peste 100 de femei ruse și partenerii lor în ultimul an să ajungă în țara din America de Sud.

Makoveev s-a mutat în Argentina în 2014, unde a lucrat mai întâi ca ghid de turism, dar a văzut rapid potențialul pe care îl avea țara ca destinație turistică de naștere și și-a înființat agenția în 2018.

„În prezent, avem rezervări până în mai 2023. Există și o listă de așteptare”, a declarat Makoveev, precizând că mai mult de o „duzină de rusoaice însărcinate” aterizează în capitală în fiecare zi, iar „de la începutul războiului, cererea a explodat. S-a ajuns într-un punct în care spitalele au anunțuri în limba rusă”.

Polina Cherepovitskaya spune că aproape toți traducătorii vorbitori de limbă rusă au fost rezervați cu săptămâni înainte, iar cei care mai sunt disponibili percep taxe „exorbitante”.

Un grup de chat numit „Giving Birth in Argentina” („Naștere în Argentina” – n.r.), de pe aplicația Telegram, are peste 3.000 de membri, majoritatea viitoare mămici, care fac schimb de sfaturi despre cele mai bune maternități din Buenos Aires sau despre locul de unde se poate obține cea mai bună hrană pentru bebeluși.

Makoveev a observat că, după ce Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială în luna septembrie, care a dus la un exod fără precedent al bărbaților, mulți ruși aleg acum să rămână în Argentina și să-și construiască acolo o viață.

De altfel, Argentina are o istorie de primire a migranților ruși. La sfârșitul secolului al XIX-lea, mulți evrei ruși, fugind de sărăcie și pogromuri, au navigat peste Atlantic până în America de Sud, în timp ce un val mai mic de ruși a sosit după prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991.

Argentina a fost mai prudentă în condamnarea invaziei Rusiei în Ucraina decât Europa și SUA. La fel ca restul Americii Latine, țara a ales să nu impună sancțiuni Rusiei și a pus la îndoială eficacitatea lor.

Foto: 123rf.com

„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
GSP.RO
„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Playtech.ro
Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
Viva.ro
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
"Mi-ai distrus copilul!" Falsul dentist sirian care a mutilat o concurentă Miss România, ridicat de poliţişti
Observatornews.ro
"Mi-ai distrus copilul!" Falsul dentist sirian care a mutilat o concurentă Miss România, ridicat de poliţişti
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Știrileprotv.ro
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Bătrânul de 87 de ani de la Românii au talent cu un trecut nebănuit. Radu Iordache: „Am avut aproape 900 de femei”
FANATIK.RO
Bătrânul de 87 de ani de la Românii au talent cu un trecut nebănuit. Radu Iordache: „Am avut aproape 900 de femei”
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
'Nu-mi mai doresc să trăiesc asta! Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine'. Delia, anunț surprinzător
Unica.ro
'Nu-mi mai doresc să trăiesc asta! Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine'. Delia, anunț surprinzător
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
HOROSCOP
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață