„Părinţilor elevilor li s-a cerut să completeze un chestionar şi, implicit, să-şi exprime sau nu acordul pentru măsurarea copiilor, respectiv înălţime, greutate. Practic, să avem o încadrare, un indice de masă corporală. Ei bine, noi ne-am lovit de un refuz”, a declarat directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Alexandru Sinea.
Potrivit acestuia, între 30 şi 40% dintre părinţi au refuzat să-și de acordul. „Au completat chestionarul, dar nu şi-au exprimat acordul ca să-i putem măsura şi cântări pe copii”, a spus Sinea.
Întrebat ce motive au invocat părinții, directorul a spus că marea majoritate a celor acre au refuzat au motiva că „ei nu doresc ca Uniunea Europeană să facă statistici sau teste pe baza copiilor lor”.
Studiul care are loc la nivel național are scopul de a urmări tendinţele în ceea ce priveşte supraponderalitatea şi obezitatea în rândul elevilor, cu scopul identificării de acţiuni pentru a răspunde acestei probleme de sănătate publică.
El se desfăşoară în cadrul Programului naţional de evaluare a sării de sănătate, în coordonarea Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică, cu sprijinul Inspectoratelor Şcolare Judeţene şi a şcolilor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
michelle_popescu • 29.06.2023, 12:14
Nu inteleg cei deranjeaza? Inainte toti copii erau verificati de la gradinta si pana terminam liceul, cantariti, masurati, control medical, control stomatologic in scoli si cine avea nevoie de aparat dentar il primea gratis, vaccinati, etc. Doamne fere...