Împărțirea europeană a banilor din programul SAFE, prin care României îi vor fi alocați 16,7 miliarde de euro, a scos la iveală din nou discursul „suveraniștilor” în chestiuni privitoare la apărarea țării.
Cuprins:
La fiecare demers instituțional care privește întărirea forței militare a României, reprezentanții AUR, POT și SOS vorbesc despre pace și redirecționarea banilor spre alte domenii.
Suma mare de care poate dispune România prin programul european SAFE, adică 16,7 miliarde de lei, împrumut pe termen lung cu dobândă foarte avantajoasă, a fost primită cu satisfacție la București de liderii Puterii.
Pe lângă înzestrarea propriu-zisă a Armatei, o parte a banilor pot fi alocați pentru construirea unor tronsoane din austostrăzile A7 și A8, dar și pentru lucrări la o serie de aeroporturi. În ciuda beneficiilor evidente pentru securitatea și infrastructura României, partidele așa-zis suveraniste s-au poziționat fără echivoc împotrivă, la fel cum au făcut și în iunie 2025, când s-a discutat despre crearea cadrului legislativ privind doborârea dronelor pe teritoriul României.
Prima reacție în privința SAFE a venit din partea AUR. Liderul senatorilor și una din principalele voci trimise să comunice public, Petrișor Peiu: „Vor să bage România în faliment. AUR nu le permite. Alianța pentru Unirea Românilor cere Guvernului să nu contracteze creditele de 16,7 miliarde euro prin instrumentul SAFE al Uniunii Europene, destinate finanțării pentru achiziția de armament, în absența dezbaterii publice și a avizului Parlamentului”.
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a venit la scurt timp cu o poziție similară contra SAFE: „Dotarea armatei române este deplorabilă, iar nevoia de modernizare este reală, dar România nu are nevoie de și mai multe datorii. În loc să găsească soluții care aduc valoare și atrag bani europeni nerambursabili, coaliția alege calea ușoară a împrumuturilor, înfundând țara în datorii. Ei nu știu să construiască și să creeze valoare economică, iar rezultatul este că ne sufocă pe toți cu povara acestor decizii”.
Și în cazul dronelor care au aterizat pe teritoriul Poloniei pe 10 septembrie, lui George Simion i-a trebuit jumătate de zi ca să transmită un mesaj de solidaritate cu Polonia. Bună parte din discursul liderului AUR s-a referit la nevoia de pace, în condițiile în care la nivel internațional întreaga dezbatere era despre măsurile de răspuns pentru Kremlin. „Dorim pace. O vom obține numai prin umbrela de securitate NATO și aliații noștri strategici, Statele Unite și Polonia”, a fost mesajul scris care însoțea discursul video postat de Simion.
De altfel, soluția lui Simion nu era condamnarea agresorului de la cel mai înalt nivel, ci solicita decidenților români „să îndemne la calm, la pace și unitate”.
Pe 19 mai, preşedintele interimar Ilie Bolojan a promulgat legea care permite doborârea dronelor în spaţiul aerian românesc şi cea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român. Inițiată de Guvern, „legea dronelor” precizează că o dronă care trece ilegal frontiera noastră și zboară fără autorizare poate fi neutralizată sau distrusă.
Acest pas venea după o opoziție dură din partea AUR, SOS și POT, partide care susțin că apără suveranitatea României.
La Camera Deputaților, când s-a discutat proiectul, toți deputații prezenți de la AUR (55 la număr), SOS (24 de aleși) și POT (21 de parlamentari) au votat împotriva proiectului de lege. La Senat, AUR a schimbat strategia și nu s-a prezentat la vot. Singurul parlamentar prezent, Corneliu Negru, a votat contra. La POT au fost 6 senatori prezenți și toți au votat contra, iar la SOS toți cei 5 senatori ajunși la ședință au fost împotrivă.
În lipsa eficienței parlamentare, cele trei partide au atacat la CCR proiectul de lege. Însă CCR a respins, în martie, sesizările AUR, POT şi SOS România la Legea privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional şi la legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român.
Fotografii: Dumitru Angelescu, Inquam Photos/Codrin Unici
CYGNUSA2000 13.09.2025, 10:33
..e normal sa se impotriveasca. Banii aceia trebuie folositi pe capitole bugetare aferente protectiei sociale si dezvoltarii economice, a locurilor de munca. Infinitezimal probabil ca Rusia sa intre in Ro .sau sa bombardeze Ro cat timp nu ne mai implicam in Ucraina...
John123 13.09.2025, 12:34
Ce vise aveți voi că dacă stăm cuminți nu pățim nimic... Scopul lui Putin e să refacă Imperiul Sovietic și să cucerească cât mai multe state din fostul bloc comunist pentru a avea o centură sanitară în jurul Rusiei.
cristi712 13.09.2025, 12:59
@CYGNUSA2000 "Infinitezimal probabil ca Rusia sa intre in Ro .sau sa bombardeze Ro" - asa, si daca nu ne implicam si ne ataca, ce faci, ne apaeri tu? Daca Ucraina pierde, e posibil orice, chiar si ca Rusia sa treaca la urmatorii vecini. Important e ca Ucraina sa reziste!
C0tilli0n 13.09.2025, 13:39
Daca Ucraina pierde razboiul Putin nu se va opri. A spus chiar el ca Europa de est trebuie sa fie sub influenta Rusiei. Ucraina lupta indirect si pentru noi. Daca Putin a testat Polonia, tara din est care a investit cel mai mult in armata, e clar ca are intentii serioase. Putin va ezita sa atace o tara daca vede ca acea tara este pregatita militar, de asta trebuie sa investim cat mai mult in armata. Cat costa sa postezi asemenea comentarii?
Gabbibo 13.09.2025, 20:55
Esti doar un troll moscovit pestilential...
demostene1 13.09.2025, 12:52
Oare ei își închid ușa noaptea? Au camere de luat vederi la apartamentele lor? Își încuie mașinile?
Mirciulica 13.09.2025, 13:18
Aceste grupări sunt înființate și trăiesc pe baza "substratului" mlăștinos, plin de deșeuri creat de clasa politică actuală. Ea este cea care a creat mediul toxic propice unor astfel de grupări dubioase de analfabeți, inculți, frustrați. Acum tot ea ar avea datoria de a remedia lucrurile. Doar că acum, la acest moment, este atât de incompetenta încât orice ar face, ar fi și mai rău.
gheorghe_2 13.09.2025, 15:34
În programele lor electorale, pe toți îi durea în cot de protecție socială, învățământ și alte chestii vulgare. Erau cei mai extremiști dintre toate partidele de dreapta de la noi, care oricum sunt mai rău decât toate echivalentele din UE. Dintr-o dată, acuma, i-a apucat grija că se dau bani pentru arme, în loc să avem grijă de copii. E o glumă îngrozitor de proastă, toată renașterea asta fascistă de la noi, și asta pentru că este plătită de afară, sub ochii vigilenți ai organelor noastre autohtone. De fapt, o parte din așa-zisele organe participă direct, la toată porcăria, și lumea se preface că nu știe. Proporțiile batjocurii au depășit orice imaginație, ceea ce pare relativ normal, având în vedere ce fel de țară ne-am făcut. Pe de altă parte, Codreanu ăla, pe care se prefac ei că-l venerează, cred că se învârtește, în groapă, ca un titirez, văzând ce fac așa-zișii lui urmași de azi, slugi umile ale organelor rusești, autohtone și ale oricui sare cu banul, în general.
Moravurinoi 13.09.2025, 16:10
Cel mai important pentru ei ar fi, daca Dna Sosoaca ar putea adopta postul negru al Drei Anomalia. Apoi daca huliganul s-ar intoarce la galerie. Altfel, fac un trio formidabil: unul racneste, altul scuipa si al treilea se bâlbâie