Michael, un artist american, a transformat un spațiu nefolosit din centrul comercial Providence Place din Rhode Island, SUA, într-un apartament secret. Totul a început în 1999, când, în timp ce alerga, a descoperit o cameră goală sub clădire.
După ce a fost evacuat din locuința sa în 2003, a decis să transforme acel spațiu în locuința sa, relatează cotidianul sârb Blic, parte a grupului Ringier Media International.
„În timpul sezonului de Crăciun din 2003 și 2004, o voce feminină entuziastă promova la radio centrul comercial Providence Place, spunând cât de grozav ar fi să trăiești acolo. Anunțul sublinia că centrul comercial nu oferă doar o experiență bogată de cumpărături, ci și tot ce este necesar pentru supraviețuire și o viață sănătoasă”, a declarat acesta, conform Blic.
El a adăugat că scopul său nu era să locuiască doar temporar acolo, ci cât mai mult timp posibil.
Împreună cu prietenii săi, au construit un perete și o ușă secretă care ascundea un spațiu de 70 de metri pătrați. Acesta a fost mobilat cu fotolii, o consolă de jocuri video și alte obiecte personale. Timp de patru ani, grupul a trăit acolo în liniște, iar Michael chiar voia să facă alte renovări, până când agenții de pază ai centrului comercial au descoperit spațiul respectiv.
Totul s-a prăbușit când, într-o zi, au constatat că ușa lor secretă fusese spartă, iar obiecte precum consola de jocuri, operele de artă și un album cu fotografii dispăruseră. Descoperirea a dus la acuzații împotriva acestuia pentru încălcarea proprietății, scrie Blic.
Michael a susținut că acțiunea sa a fost un „efort de a înțelege mai bine centrul comercial și viața consumatorilor”. Cu toate acestea, judecătorul i-a aplicat o pedeapsă cu suspendare și i-a interzis accesul pe viață în centrul comercial Providence Place.