Primul roman polițist românesc tradus în arabă. Cartea, scrisă de George Arion, a fost publicată inițial în 1983: „Protagonistul nu era un milițian”

Realitatea din Bucureștiul acelor timpuri

Invitat în cadrul Târgului Internațional de Carte de la Cairo, romanul său, „Atac în bibliotecă”, publicat în 1983, a devenit primul roman polițist tradus în limba arabă. La peste patru decenii de la apariție, cartea își confirmă actualitatea și deschide un nou capitol pentru literatura crime&mystery națională, în timp ce autorul rămâne o voce lucidă a societății noastre, prin suspans și umor.

George Arion s-a născut în 1946 la Tecuci și are o vastă experiență în literatură, de la faptul că a fost jurnalist și poet, la rolurile de scenarist, dramaturg, eseist sau critic literar. Arion este considerat unul dintre pionierii romanului polițist românesc, cel mai bun autor de mystery&thriller din România. 

În 1983, el a publicat „Atac în bibliotecă”, romanul care l-a introdus publicului pe Andrei Mladin, „un tânăr jurnalist român glumeț, dar și grav, în aparență superficial, dar tobă de carte și dedicat profesiei sale”. 

Așa cum apare notat în descrierea cărții, Mladin descoperă un cadavru în biblioteca lui, după ce îi ia un interviu unei violoniste celebre. „La început, de frică, Mladin eludează miliția și se decide să facă propriile investigații, devenind un detectiv fără voie. Treptat-treptat, descoperă că în jurul lui s-a țesut o conspirație care îi dorește pieirea. Istețimea și umorul care îl caracterizează îl ajută să treacă prin întâmplări periculoase și să dezlege misterul”. 

Acțiunea cărții prezintă realitatea din Bucureștiul acelor timpuri. „Sunt prezentate cozi la alimente, uleiul și zahărul se dau pe cartelă, străzile sunt luminate anemic, apa caldă nu curge la robinete, telefoanele sunt ascultate, cetățenii sunt supravegheați zi și noapte. Un oraș în care domnește frica”.

Romanul a fost ecranizat în 1992

„Atac în bibliotecă” a trecut de cenzura vremurilor, deoarece, așa cum explică scriitorul pentru Libertatea, romanul a fost considerat o parodie care nu trebuia luată în serios. Rămas actual până în ziua de azi, a fost ecranizat în 1992 (în regia lui Mircea Drăgan) și tradus în limba engleză (2011), franceză (2015) și macedoneană (2017). 

Recent, în perioada 22 ianuarie – 3 februarie 2026, în cadrul Târgului Internațional de Carte de la Cairo, unde România a avut statutul de țară invitată de onoare, romanul „Atac în bibliotecă” (Editura Crime Scene Press) de George Arion a fost lansat în limba arabă, un moment important pentru literatura română și pentru genul crime&mystery. 

Apariția editorială reprezintă prima traducere în limba arabă a unui roman polițist românesc. „Târgul de Carte de la Cairo este un eveniment de amploare, care atrage sute de mii de vizitatori. În acest context, prezența României ca invitată de onoare a fost un prilej de a se face și mai bine-cunoscută. Traducerea romanului meu în limba arabă a fost o surpriză uriașă. Pentru literatura noastră e un pas îndrăzneț de a se afirma în acea zonă și cu un gen literar care n-a fost până acum promovat acolo”, a precizat scriitorul, pentru Libertatea.

George Arion a vorbit și despre cum, la începuturile sale, romanul polițist propunea enigme pe care detectivii, cititorii încercau să le rezolve ca pe niște probleme de șah. „În secolul al XX-lea și în secolul nostru s-a renunțat la romanul tip șaradă, devenind mult mai complex și asigurându-i astfel viabilitatea”, a continuat el.

Primul volum de poezii polițiste

Recent, autorul a marcat și o premieră absolută în literatura română – a lansat „Thriller”, publicat de Crime Scene Press, primul volum de poezii polițiste, un experiment literar îndrăzneț, care îmbină tensiunea specifică thrillerului cu forța expresivă a poeziei. 

Așa cum apare în comunicatul oficial, este un volum care vorbește despre crimă, moralitate, frică, putere și societate, deschizând totodată o conversație relevantă despre inovație în literatură și despre evoluția genului. 

„După cum observa criticul și istoricul literar Ion Bogdan Lefter, am ilustrat genul polițist scriind romane, piese de teatru, scenarii de film și de televiziune, un libret de operă. La îndemnul domniei-sale, am compus și volumul Thriller, pentru ca poezia, cu virtuțile ei, să pătrundă în universul mystery & thriller”, a spus Arion pentru Libertatea.

În interviul de mai jos, am stat de vorbă cu scriitorul despre cum a fost să publice „Atac în bibliotecă” în perioada comunistă, despre societatea română din 2026, cât și despre cum se pot apropia tinerii de lectură în ziua de azi.

„Ar trebui să mă consider un pionier al romanului polițist românesc, dar nu îndrăznesc”

Libertatea: Sunteți considerat un pionier al romanului polițist românesc…
George Arion: Pionier al romanului polițist românesc poate fi considerat Ioan M. Bujoreanu care, în 1862, a publicat romanul „Mistere din București”. Din păcate, puțini scriitori români s-au mai aventurat în deceniile care au urmat să ilustreze acest gen literar și nu toți au izbutit să ofere lucrări valoroase. După mulți ani de jurnalism, după ce mi-au apărut volume de poezie, de critică literară, am abordat și literatura polițistă. 

În 1983 a văzut lumina tiparului romanul meu „Atac în bibliotecă”. Prezentându-l cititorilor, Ov. S. Crohmălniceanu a exclamat: „Cu George Arion avem și noi roman polițist autohton”. Eticheta pe care mi-a pus-o reputatul critic și istoric literar mă însoțește până în ziua de azi. Potrivit ei, ar trebui să mă consider un pionier al romanului polițist românesc, dar nu îndrăznesc să mă socotesc așa.

– Cum v-ați apropiat de acest gen, ce v-a atras la el?
– Încă din copilărie, când citeam cărți de aventuri, m-au atras cele cu acțiuni captivante. Dar când am început să scriu proză polițistă, am descoperit ce profunde pot fi paginile pe care le consideram doar palpitante. Cei mai buni autori de polar oferă o radiografie complexă a societății contemporane, iar asta m-a apropiat de ei și mai mult.

– În anii 80, literatura polițistă nu era mereu valorizată. Ce v-a determinat să scrieți „Atac în bibliotecă” și cum ați avut curajul să expuneți realitatea României comuniste așa cum era?
– La începuturile perioadei comuniste, romanul polițist, considerat un produs toxic al civilizației burgheze, era combătut cu strășnicie (nici fasciștii nu l-au agreat). După cum atrăgea atenția scriitorul Nicholas Blake, „orice dictatură l-a interzis, ca fiind o marcă de pur liberalism.” 

Și, după cum se știe, în Paradis nu există crime. Și totuși, la un moment dat, autoritățile și-au dat seama că literatura polițistă poate servi ca un excelent instrument de propagandă. Au încurajat traducerile din creațiile scriitorilor occidentali – ele demascau fărădelegile, ororile din capitalism – și i-au îndemnat pe autorii români să prezinte lupta vajnicilor milițieni pentru apărarea cuceririlor revoluționare și combaterea infracționalității. 

Așa a apărut o puzderie de scriitori, mai mult sau mai puțin talentați (unii fiind angajați ai Ministerului de Interne). Am scris „Atac în bibliotecă” fără să mă gândesc dacă se va tipări sau nu. L-am scris pentru mine. L-am scris cu sinceritate, fără nicio inhibiție. Poate de aceea a avut un asemenea succes la public. Mai ales că protagonistul nu era un milițian, ci un jurnalist, un detectiv fără voie, isteț, simpatic, cu mult umor.

„Cenzura mi-a amputat textul”

– Romanul a fost publicat în 1983, într-un context de cenzură. Privind înapoi, cât de riscant a fost demersul? Umorul și ironia v-au ajutat să treceți de filtrele vremii?
– Un singur risc am întâmpinat – acela ca romanul să nu se publice. Desigur, cenzura mi-a amputat textul, dar au mai rămas multe dintre poantele eroului meu. Ele au salvat cartea, ea fiind socotită de cenzori mai mult o parodie care nu trebuie luată în serios.

– Cum arăta ritualul dumneavoastră de scris și cum arată acum?
– Înainte de 90 mă foloseam de o mașină de scris, un Olivetti pe care la început de an îl duceam la miliție pentru a i se controla uzura literelor, pentru ca nu cumva să fi fost folosită la scrierea de manifeste. În lunile de iarnă băteam la mașină purtând mănuși cu degete tăiate, fiindcă în casă era frig. Acum mă folosesc de un laptop, fără să am un loc preferat în care îmi compun poveștile, inspirate din lecturi, din întâmplări pe care le-am trăit sau le-am auzit.

– Cum vedeți societatea românească în 2026 comparativ cu cea din anii 80 și credeți că genul polițist poate trage un semnal de alarmă vizavi de timpurile pe care le trăim?
– Înainte de 90 am trăit vremuri întunecate pentru că nu puteam să facem ceea ce doream. După 90 trăim la fel, pentru că am fi putut și ar fi trebuit să facem multe, dar n-am făcut. Dar ce semnal de alarmă mai puternic decât însăși viața de acum, de pe toate meridianele, poate să ofere orice gen de literatură?

– Cum percepeți publicul acestui gen în prezent?
– Pe mapamond se produce o expansiune fără precedent a literaturii „mystery & thriller”. Cărțile autorilor care cultivă acest gen sunt editate în zeci de milioane de exemplare, ceea ce le aduce beneficii de vis. Lucrările lor sunt comentate de către persoane avizate, în publicații de mare tiraj, și ecranizate imediat. Editurile profită de încasările fabuloase și susțin publicarea unor lucrări mai puțin vandabile. De la o vreme, și la noi, interesul pentru acest gen literar este tot mai evident, mai ales în rândul tinerilor.

„Așternerea cuvintelor pe hârtie mă bucură și mă face să mă simt împlinit”

– Ce soluții vedeți, la nivel de familie și sistem educațional, pentru a încuraja tinerii să citească și să fie interesați de literatură?
– Dacă un copil trăiește într-o casă cu multe cărți și cu părinți care iubesc lectura, e mai mult ca sigur că va îndrăgi literatura. Dar ce exemple de reușită în viață i se oferă? Oameni de afaceri, sportivi, vedete din lumea muzicală. Aceștia pun rareori mâna pe o carte și totuși duc o viață de vis.

– Ce i-ați spune unui tânăr talentat care vrea să scrie crime & mystery astăzi? Ce să aibă în vedere, la ce să fie atent?
– În primul rând, i-aș spune să citească mult, cât mai mult, și nu numai cărți polițiste. Apoi i-aș spune să fie atent la tot ce-l înconjoară, să capete o experiență de viață cât mai bogată. Și dacă vrea într-adevăr să ajungă un scriitor important, l-aș sfătui să nu se descurajeze dacă nu e întâmpinat cu prietenie de la primele sale cărți.

– Ce vă motivează să scrieți în continuare?
– Eu nu scriu pentru că trebuie să scriu. Scriu numai atunci când am ceva de spus. Nefiind o obligație, o corvoadă, așternerea cuvintelor pe hârtie mă bucură și mă face să mă simt împlinit.

– Credeți că literatura poate avea un rol salvator în societate?
– Da, poate avea un rol salvator. Dar numai asupra celor care iubesc literatura.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro