Trendul în care inteligența artificială generează iubitul perfect a devenit viral pe TikTok

În ultimele săptămâni, un nou trend a făcut furori pe TikTok. Tinere din toată lumea i-au cerut lui Chat GPT să le creeze iubiți. AI-ul primea indicațiile în funcție de calitățile pe care utilizatoarele voiau să le aibă bărbații visurilor lor și apoi genera o fotografie cu tânăra respectivă și iubitul sugerat.

Noul trend a devenit rapid viral, mai ales în perioada sărbătorilor, atunci când femeile și iubiții generați de AI erau plasați în decoruri superbe de Crăciun sau chiar lângă bradul din casă.

Fotografiile au fost distribuite pe rețele sociale și au existat inclusiv imagini virale în care tinerele își păcăleau rudele sau părinții ori chiar soții că au un nou iubit.

O tânără i-a cerut inteligenței artificiale să-i creeze bărbatul perfect

Recent, pe TikTok a devenit viral un videoclip în care o tânără i-a cerut inteligenței artificiale să-i creeze o imagine cu bărbatul perfect.

Decorul urma să fie unul de vis și fotografia de cuplu urma să fie realizată pe o plajă exotică, seara, înconjurați de palmieri. „I-am cerut lui Chat GPT să creeze bărbatul potrivit pentru mine”, a scris Emma Wattssss în descrierea colajului de pe TikTok.

În urmă cu doar câteva luni, tot Chat GPT a ajutat o femeie să ghicească numerele câștigătoare la loterie. Aceasta a reușit să obțină premiul de 150.000 de dolari după ce a folosit variantele sugerate de inteligența artificială.

AI-ul i-a generat o imagine cu un bărbat deja însurat

În imagine apare tânăra blondă, îmbrăcată în haine de vară, pe o plajă, în timpul nopții. Inteligența artificială i-a generat imediat imaginea cu iubitul potrivit, doar că i-a scăpat un detaliu care a stârnit hohote de râs.

Emma a postat fotografia cu ea și iubitul creat de AI. Vorbim de un tânăr înalt, plin de tatuaje, care poartă o cămașă albă și zâmbește la cameră. Totuși, un detaliu foarte important i-a scăpat din vedere blondinei când i-a trimis solicitările lui Chat GPT.

În imaginea realizată de inteligența artificială, bărbatul are verigheta pe deget, semn că omul este deja însurat. Tânăra a realizat un colaj pe care l-a distribuit pe TikTok, acolo unde s-a amuzat copios de sugestia făcut de AI.

O tânără i-a cerut inteligenței artificiale să-i creeze iubitul perfect și AI-ul i-a generat un bărbat deja însurat
Tânăra postat cele trei fotografii pe TikTok, iar imaginile au devenit imediat virale. Foto: capturi TikTok / Emma Wattssss

O altă femeie a primit un iubit cu manichiura făcută

Gafa AI-ului cu iubitul însurat se pare că nu este singura. O altă tânără i-a cerut inteligenței artificiale să îi genereze o fotografie cu ea și un iubit perfect. În fotografia editată, AI-ul a făcut o greșeală la care tânăra nu se aștepta.

Iubitul ca rupt din filme a ieșit cu un singur defect: bărbatul are manichiura făcută și unghii lungi cu gel în nuanța burgundy, exact ca iubita lui.

Greșeală făcut de AI la editarea fotografiei a stârnit hohote de râs în mediul online și o serie de glume: „Am fost făcută pentru o căsătorie de lavandă”, a scris Kayla în descriere.

@kaylaleekane

I was meant for lavender marriage 😭💅

♬ original sound - ⋆ 𐙚 ̊.

Cum generează AI-ul fotografiile cu iubitul perfect sau alte imagini editate

Instrumentele folosite pentru astfel de trenduri sunt generatoare de imagini bazate pe AI. Utilizatorii introduc un prompt. Mai exact, introduc o descriere textuală despre cum ar vrea să arate imaginea, de exemplu trăsături fizice, stil, fundal.

@jonaannjourneys

not ai actually creating the perfect bf

♬ original sound - Mack Mah

Apoi AI-ul procesează datele și produce o imagine complet nouă, care nu este o fotografie reală, ci o creație generată de algoritmi. În unele aplicații, după ce imaginea este generată, utilizatorii pot să o descarce sau să o modifice și apoi să o posteze pe TikTok sau alte rețele.

Inteligența artificială este folosită și pentru idei de amenajare a locuinței. Totuși, utilizatorii nu primesc întotdeauna ceea ce își doresc. Recent, un tânăr din București i-a cerut AI-ului idei de renovat baia, dar inteligența artificială i-a sugerat să pună chiuveta în cabina de duș.

Trendurile legate de generarea de imagini cu „partenerul perfect” sau cu alte scenarii fictive se încadrează într-o gamă mai largă de fenomene AI populare pe TikTok și alte platforme. AI este folosit atât pentru a crea imagini cu părinți și copii imaginari, cât și pentru a proiecta versiuni alternative ale utilizatorilor. Un exemplu sunt și scenariile în care sunt generate imagini cu versiuni mai tinere sau mai bătrâne ale unei persoane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.