Magistraţii de la Curtea de Apel Craiova au judecat şi au respins apelurile declarate de tânără şi de procurori împotriva sentinţei Tribunalului Olt din mai 2022.

„Respinge apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpata Gheorghe Alina, împotriva sentinţei penale nr. 81 din data de 10 mai 2022 pronunţate de Tribunalul Olt în dosarul nr. 997/104/2019, ca nefondate. (…) Definitivă”, se arată în sentinţa Curţii de Apel Craiova pronunţată marţi.

În mai 2022, Tribunalul Olt a condamnat-o pe tânără la executarea a şase ani de închisoare pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi uz de armă fără drept.

Totodată, Tribunalul Olt a dispus ca femeia care l-a împuşcat pe poliţist să plătească daune morale în valoare totală de 260.000 de euro către cei doi copii minori ai bărbatului şi să le plătească acestora o prestaţie periodică lunară de 1.500 de lei până când copiii vor termina studiile.

Femeia a mai fost obligată şi la plata a aproape 130.000 de lei către Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, unde poliţistul a fost spitalizat timp de peste trei luni, în perioada ianuarie – mai 2018.

Ce au susţinut procurorii

Un poliţist în vârstă de 38 de ani, din Slatina, ofiţer în cadrul SCCO Olt, a fost împuşcat în cap, în ianuarie 2018, în locuinţa lui, cu pistolul personal deţinut legal. Persoana care l-a împuşcat, o tânără de 28 de ani, era prietena bărbatului şi s-a rănit la o mână în timpul aceluiaşi incident.

DOSARUL MEDUSA. Cât e frecvența consumului în școli și care e riscul ca elevii români să devină dependenți de droguri
Recomandări
DOSARUL MEDUSA. Cât e frecvența consumului în școli și care e riscul ca elevii români să devină dependenți de droguri

Anchetatorii au spus că poliţistul s-ar fi aflat cu spatele la femeie atunci când aceasta a descărcat arma, iar glonţul a penetrat mâna tinerei şi apoi calota craniană a bărbatului. După ce a fost împuşcat, poliţistul a fost transportat în stare gravă la spital, unde a decedat câteva luni mai târziu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au susţinut că femeia ar fi apăsat pe trăgaci în mod conştient şi voluntar, având cunoştinţă de faptul că exista posibilitatea să mai fie gloanţe în armă.

Anchetatorii au considerat că femeia a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi nu l-a urmărit, „a acceptat posibilitatea producerii lui, săvârşind infracţiunea cu intenţie indirectă”.

Tânăra a susţinut în faţa procurorilor că a considerat că pistolul ar fi fost descărcat.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
GSP.RO
Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
Urmărește-ne pe Google News
Comentarii (1)

seaman651   •   01.03.2023, 21:06

Dar faptul ca arma nu ar fi trebuit sa fie la indemana femeii? Parca legea (aia pe care n-o prea respecta "justitia") spune ca arma trebuie sa fie incuiata, nu la indemana oricui. Si daca n-a fost incuiata, lasata la indemana copiilor, cum si-au dat ei seama ca ea a stiut ca-i incarcata si si-a tras prin mana ca sa-l impuste pe el in cap? Cum nu era nicio personalitate, sa-i ascunda dosarul in vreun sertar, sa zica dupa multi ani (fara numar, fara numar, fara numar) ca s-au prescris faptele...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Viva.ro
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Filmul crimei din Alba, unde Bogdan şi-a spânzurat copilul de un an. Mesajul tulburător lăsat pe Instagram înainte de a se spânzura
Observatornews.ro
Filmul crimei din Alba, unde Bogdan şi-a spânzurat copilul de un an. Mesajul tulburător lăsat pe Instagram înainte de a se spânzura
Ultimele ore din viața bărbatului de 81 de ani ucis de trei copii de 9, 10 și 15 ani. A fost găsit dezbrăcat pe câmp
Știrileprotv.ro
Ultimele ore din viața bărbatului de 81 de ani ucis de trei copii de 9, 10 și 15 ani. A fost găsit dezbrăcat pe câmp
Trucul secret care i-a ajutat pe Cătălin Bordea și Nelu Cortea să câștige America Express. Așa au reușit să ia premiul cel mare
FANATIK.RO
Trucul secret care i-a ajutat pe Cătălin Bordea și Nelu Cortea să câștige America Express. Așa au reușit să ia premiul cel mare
Moment tensionat la Bucureşti! Ofiţerul de presă al Belarusului i-a luat microfonul din faţă selecţionerului şi a răspuns el. Întrebarea delicată: "V-am zis de la început"
Orangesport.ro
Moment tensionat la Bucureşti! Ofiţerul de presă al Belarusului i-a luat microfonul din faţă selecţionerului şi a răspuns el. Întrebarea delicată: "V-am zis de la început"
Shakira are un nou iubit. Cine o consolează după dureroasa despărțire de Pique
Unica.ro
Shakira are un nou iubit. Cine o consolează după dureroasa despărțire de Pique
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix