„Noi discutăm în Coaliţie toate subiectele şi Opoziţia are la îndemână o serie de instrumente pe care e firesc să le folosească. Chiar acum au loc în Camera Deputaţilor dezbaterile pe moţiunea simplă pe Justiţie. Eu cred că din punctul de vedere al majorităţii din care facem parte întotdeauna ai obligaţia să îţi susţii echipa şi luptătorii. În mod clar, cum va proceda PSD, eu nu pot să garantez”, a declarat marţi Tăriceanu, la Senat.

„N-am discutat încă acest lucru cu domnul Dragnea, dar din punctul nostru de vedere mâine ne susţinem… Nu pentru că domnul Tudorel Toader ar fi reprezentantul ALDE. Nu! El este ministru independent pe un loc al PSD. Da! Eu cred că trebuie să existe o solidaritate a noastră, a tuturor, în ceea ce priveşte susţinerea echipei guvernamentale. Dacă vreodată prim-ministrul are vreo problemă cu vreunul din membrii echipei, premierul are la îndemână două instrumente: revocarea sau îi cere demisia ministrului. Nu se procedează altfel”, a mai adăugat Tăriceanu, potrivit Agerpres.
Sindicaliștii din penitenciare cer demisia ministrului justiției, Tudorel Toader, pentru subminarea sistemului judiciar. Raportul acestuia de activitate este un „autodenunţ pentru incompetenţă” consideră Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Citește și

INTERVIU | Un preot român este patronul unei echipe de fotbal din SUA. Timotei Sas conduce Biserica și clubul din Duluth

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.