Poveste cu final fericit în cazul Antoniei şi Iasminei, gemenele de 8 luni pe care mama lor le-a abandonat joia trecută, după ce venise cu ele la amantul ei din Capitală. Micuţele cu ochii albaştri gângureau ieri fericite în braţele tatălui lor, care a venit şi le-a luat din sediul Direcţiei de Protecţia Copilului sector 6, pentru a le duce la Piatra Neamţ, la cei trei frăţiori ai lor. Bărbatul a zis vrea să-şi ia cei cinci copii în Germania, acolo unde el lucrează şi unde sunt şi părinţii săi. De dragul familiei, Marius e dispus să-şi ierte soţia.
“Sunt dispus să o iert pentru tot ce a făcut. Oricum, eu nu mă mai despart de fetiţele mele”, a declarat ieri bărbatul. El s-a întors ieri la Piatra Neamţ fără nevasta lui, care a rămas în Capitală. “Dosarul penal (n.r.- pentru abandon) al soţiei e aici. Mai are de stat în Bucureşti, după care o să decidă dacă vine sau nu acasă”, a mai zis bărbatul.
“Mama fetiţelor nu poate prezenta vreo siguranţă în a se ocupa de copii. Toată încrederea şi garanţia o oferă tatăl şi familia acestuia”, a declarat ieri directorul executiv al Direcţiei Protecţia Copilului sector 6, Nicolae Gorunescu. Cazul va fi monitorizat de inspectorii de la Protecţia Copilului Neamţ. Marius Boghian s-a obligat să-i anunţe pe aceştia dacă va decide să plece cu copiii în Germania.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro