Theodor Stolojan, despre reforma pensiilor speciale: O caricatură

 6 comentarii

Fostul premier Theodor Stolojan a declarat pentru RFI: „Cei care se revoltă împotriva PNRR nu înțeleg nimic din ce reforme trebuie să facă România. Putem să nu facem reforma pensiilor speciale? Cum am propus-o acum e o caricatură, ne facem că facem ceva”.

Theodor Stolojan a precizat că Marcel Ciolacu nu este fraierul de serviciu, așa cum s-a autointitulat premierul recent.

„Domnul Ciolacu nu este așa cum s-a autointitulat fraierul de serviciu, chemat să pună ordine în finanțele publice, în bugetul României, care în prezent are deficite și mai ales creează o datorie publică nesustenabilă, el este primul-ministru al țării, cu o responsabilitate uriașă, într-un moment critic pentru România”, a spus fostul premier Stolojan.

Potrivit lui Stolojan, problema Guvernului, a domnului Ciolacu, ca prim-ministru și nu ca fraier de serviciu, cum se autointitulează dânsul, este și de a face reformele necesare, pentru a corecta aceste dezechilibre economice care au condus la dezechilibrul bugetar.

Fostul premier a vorbit și despre Programul Național de Redresare și Reziliență

„Cei care se revoltă împotriva Programului Național de Redresare și Reziliență nu înțeleg nimic din ce reforme trebuie să facă România. Putem să nu facem reforma pensiilor speciale? Cum am propus-o acum e o caricatură, ne facem că facem ceva. Putem să nu rezolvăm problema de reformă în sistemul public bugetar, unde teoreticieni de două parale au promovat ideea că putem face creștere economică, mărind veniturile, necorelat cu evoluția productivității muncii și am ajuns unde am ajuns, că salariul mediu net în sectorul bugetar este mult mai mare decât salariul net în sectorul privat, care este o anomalie”, a punctat Stolojan.

Legea pensiilor speciale a fost amânată pentru la toamnă, după ce Curtea Constituţională a întors legea pensiilor speciale în Parlament la începutul lunii august, pe motiv că unele articole sunt neconstituționale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    bituca 18.08.2023, 08:33

    Si tu esti o caricatura.

  • Avatar comentarii

    chiruleonard 18.08.2023, 16:06

    Interesant articol!

  • Avatar comentarii

    Marica13 19.08.2023, 14:11

    Mai dute acasa,ca mai e putin si te ia astia cu coparșeu din parlament.....simte-te si stai acasa ca si asa nu ai facut nimic.

  • Avatar comentarii

    Irinel 22.08.2023, 04:34

    Tu vorbesti????

  • Avatar comentarii

    ssLazio 18.10.2023, 17:16

    Lucid Stolojan, pacat ca s-a retras din prim plan.

ALTE ȘTIRI
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
MONDEN
Andreea Balan
12:51
Fiica Andreei Bălan a împlinit 10 ani: „M-a învățat ce înseamnă să fiu mamă”
Mircea Solcanu | sursa foto: Instagram
12:19
Ce s-a întâmplat cu Mircea Solcanu după ce s-a retras din televiziune: „Am trăit cu 50 de lei pe săptămână. Colegii de liceu m-au îmbrăcat”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
13:19
Volodimir Zelenski acuză dur SUA după atacurile rușilor în Ucraina: „Peste 70 de morți în două zile, iar Washingtonul menține afacerile cu Rusia”
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...