Cei mai pătimaşi vânători au sosit, vineri, la Balc. Pe seară, au participat la cina oferită de Ion Ţiriac, în timpul mesei cântându-le unul dintre cei mai mari artişti români, naistul Gheorghe Zamfir.
Invitaţii au primit cadou câte un cuţit
Potrivit unor angajaţi ai miliardarului, care aveau sarcina ca oaspeţii să se simtă cât mai bine, invitaţii au primit cadou câte un cuţit de vânătoare. Ieri dimineaţă, înfruntând cu stoicism frigul şi ninsoarea, magnatul şi oaspeţii săi au început vânătoarea, ajutaţi de circa 150 de gonaci “aleşi pe sprânceană”.
Prima rundă s-a încheiat înainte de prânz, după care bărbaţii au luat masa, fiind serviţi cu borş, miel la proţap, papanaşi cu smântână şi vin fiert cu scorţişoară. După-amiază, a urmat a doua partidă, care a încheiat o zi fructuoasă: au fost împuşcaţi în jur de 100 de porci mistreţi. Wolfgang Porsche, moştenitorul fabricii de automobile cu acelaşi nume, a reuşit să doboare cinci animale, cu doi mai mult decât Ion Ţiriac, ne-a declarat un gonac. Apoi s-a trecut la cină. Oaspeţii au fost delectaţi cu muzică lăutărească, după care au plecat la culcare, cu gândul la ultima rundă de vânătoare, programată în această dimineaţă şi care va încheia celebrul eveniment de la Balc.
Prinţul Dimitrie Sturdza: «E romantic să vânezi»
Prinţul Dimitrie Sturdza (foto), unul dintre invitaţii lui Ion Ţiriac la celebra partidă de vânătoare, a mărturisit, înainte de a intra pe domeniul de la Balc, că acesta este cel mai bine organizat eveniment de acest gen din Europa. “Pe un asemenea timp, cu ninsoare, este foarte romantic să vânezi”, a completat prinţul, care a vorbit şi despre prietenia dintre el şi magnatul Ţiriac: “De 50 de ani, este ca fratele meu. Ne-am mai certat din când în când, dar suntem prieteni, suntem fraţi”.
Participanţi de seamă la eveniment
Printre oaspeţii de la Balc s-au numărat George Marsan – primarul oraşului Monte Carlo, Wolfgang Porsche – moştenitorul uzinei de automobile cu acelaşi nume, Klaus Mangold – fostul preşedinte al grupului DaimlerChrysler, Erich Hampel – manager Unicredit Bank Austria, Alfred Baumhauer – fabricant Cartier, Franz Rauch – cel mai mare producător de sucuri naturale din Europa şi politicienii Rudolf Streicher şi Inigo Herrera.
3.000 € pentru mobilarea şcolii din sat
“Domnul Ţiriac a făcut pentru pădurea asta ce nu a făcut nimeni. Dacă o lăsa pe mâna Ocolului Silvic, era acum precum herghelia de la Balc, distrusă. A investit foarte mult şi, prin el, aceste locuri au devenit cunoscute pentru că vin personalităţi care admiră frumuseţile. E o mândrie şi pentru sat. A dat 3.000 € pentru mobilarea şcolii şi a plătit o excursie pentru copiii defavorizaţi din sat”, ne-a declarat Ioan Maruşan (foto), localnic din Balc.
Uite cu ce vânează braconierii!
Cu doar câteva zile înainte de startul vânătoarei de la Balc, trei braconieri au fost prinşi în interiorul complexului deţinut de miliardarul Ion Ţiriac. Localnicii au reuşit să vâneze ilegal un porc mistreţ, iar în urma analizelor medicii veterinari au stabilit că glonţul a fost tras dintr-o armă făcută artizanal de Florin Boroş (foto dreapta), unul dintre braconieri.
Oamenii legii, care au găsit în casa acestuia puşca, au fost şocaţi de ce i-a trecut prin cap vânătorului să construiască. Boroş a fost amendat.
Citeşte şi: Vânătorii lui Ţiriac au aterizat în Ungaria, de frica aeroportului din Oradea
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!