Toată Franța îl urăște pe Bruno Le Maire, fostul ministru de Finanțe
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Numirea lui Bruno Le Maire în guvernul Lecornu a provocat o criză politică în Franța. Fostul ministru de Finanțe a devenit țapul ispășitor al instabilității guvernamentale.
O numire controversată
Revenirea lui Bruno Le Maire în politica franceză a fost una de scurtă durată, dar suficientă pentru a declanșa o criză guvernamentală, relatează Politico. După ce a ieșit din politică anul trecut, fostul ministru de Finanțe al Franței a fost numit duminică, 5 octombrie, ministru al Forțelor Armate în guvernul condus de Sébastien Lecornu.
Numirea sa a provocat reacții negative imediate din partea întregului spectru politic. Le Maire nu a apucat să își preia atribuțiile la Hôtel de Brienne, sediul Ministerului Apărării. Conservatorii de la Les Républicains, fostul său partid, au criticat dur decizia lui Lecornu de a-l numi pe Le Maire fără consultare prealabilă.
Aceștia au considerat că fostul ministru este unul dintre responsabilii pentru datoriile crescânde ale Franței, ceea ce a dus la punerea sub semnul întrebării a sprijinului pentru guvernul Lecornu. În doar câteva ore, acest lucru a contribuit la prăbușirea guvernului.
Țapul ispășitor
Bruno Le Maire a devenit, astfel, titularul celui mai scurt mandat ministerial din istoria recentă a Franței.
„Numirea mea a provocat reacții de neînțeles, false și disproporționate din partea unor persoane”, a declarat el după evenimentele care au dus la retragerea sa rapidă, potrivit publicației citate.
Criticile cele mai dure au venit din partea Les Républicains, partidul pe care Le Maire l-a părăsit în 2017 pentru a se alătura lui Emmanuel Macron. Bruno Retailleau, lider conservator și ministru de interne, a acuzat că Lecornu a încălcat încrederea partidului prin numirea lui Le Maire fără consultare.
În trecut, Le Maire a fost un critic vocal al fostului său partid, iar acum este acuzat de creșterea datoriei publice a Franței în timpul mandatului său de șapte ani ca ministru al economiei și finanțelor.
La nivel european, Le Maire a fost o figură proeminentă, promovând autonomia strategică a Franței și o abordare mai fermă în relațiile comerciale cu Washington și Beijing. Totuși, în Franța, el este perceput ca un reprezentant al elitei politice și ca unul dintre cei responsabili pentru dificultățile economice ale țării.
Pauză elvețiană și o revenire efemeră
După ce a părăsit ministerul anul trecut, Le Maire a ales să se retragă din politică. S-a mutat în Lausanne, Elveția, unde predă cursuri universitare și colaborează cu compania olandeză ASML, lider în producția de semiconductori.
În plus, s-a dedicat scrisului, lucrând la o carte de non-ficțiune despre politică, care ar putea reprezenta un prim pas spre o eventuală candidatură la președinție în 2027.
Cu toate acestea, solicitările pentru a reveni în politică nu au încetat. Potrivit Politico, fostul său șef de cabinet, Emmanuel Moulin, acum șeful de cabinet al lui Macron, l-a contactat pentru a-l convinge să accepte postul de ministru al apărării. Deși inițial a refuzat, o convorbire telefonică prelungită cu președintele Macron l-a determinat să accepte în cele din urmă propunerea.
Motivul invocat pentru numirea lui Le Maire a fost potențialul său de a contribui la dezvoltarea unei „Europe a apărării”, datorită relațiilor sale bune cu politicienii germani. Însă, imediat după anunțul oficial al noii componențe guvernamentale, au apărut reacții vehemente.
„Se vede că eu sunt doar un pretext și că, din păcate, problema este infinit mai profundă”, a pecizat Bruno Le Maire pentru publicația online Brut.
El a adăugat că „nu și-a dat seama că viața politică s-a deteriorat atât de mult în doar un an și a devenit atât de isterică, atât de violentă, atât de detașată de realitate, atât de polarizată”.
O sursă apropiată lui Le Maire, citată de Politico, a afirmat că partidul lui Retailleau căuta un țap ispășitor pentru a masca diviziunile interne. De altfel, Retailleau a recunoscut că, indiferent de prezența lui Le Maire, guvernul Lecornu nu ar fi avut șanse să reziste.
