Cum o utilizezi

– Dacă daunele sunt minore, survine constatul amiabil, în care ambele părţi implicate cad de acord. E bine să ai la tine un formular-tip, pe care să-l depui la compania de asigurări la care a încheiat RCA-ul conducătorului auto vinovat de producerea accidentului (îl poţi lua de la asigurător).
– Dacă în urma evenimentului au avut loc vătămări corporale sau chiar deces, se apelează la ajutorul poliţiei pentru realizarea unui dosar de constatare, care va fi utilizat ulterior pentru obţinerea de despăgubiri.
– Dacă şoferul vinovat refuză să-ţi dea poliţa RCA sau fuge de la locul faptei, poţi apela la Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii (FPVS), care va acorda despăgubi-rile, banii fiind ulterior recuperaţi de la cel vinovat, prin diverse metode legale (detalii pe fpvs.ro).

Ce preţ plăteşti

Tariful se calculează în funcţie de mai multe aspecte:
– Datele referitoare la şofer (vârsta, de când deţine permisul de conducere, pensionar, bugetar sau persoană cu handicap, dacă are copii în întreţinere etc.).
– Detaliile ce ţin de maşina asigurată (marca, modelul, tipul autovehiculului), dar şi detalii tehnice, cum ar fi capacitatea cilindrică.
– Dacă un şofer a înregistrat daune pe perioada anului anterior, atunci el va primi penalizări. Dacă nu a avut deloc daune, va beneficia de o reducere.
– Începând cu 21 decembrie se vor modifica, la nivel european, regulile pentru emiterea poliţelor RCA, prin care se vor elimina anumite reduceri, în special cele pentru femei.

Pavel Abraham a obținut ordin de protecție împotriva lui Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, eroul din '89 pe care fostul milițian l-a bătut crunt la Mineriadă
Recomandări
Pavel Abraham a obținut ordin de protecție împotriva lui Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, eroul din ’89 pe care fostul milițian l-a bătut crunt la Mineriadă

Modificări la plata RCA

– Potrivit unui proiect de lege ce ar urma să intre în vigoare la începutul anului 2013, şoferii prejudiciaţi în accidente rutiere survenite din vina altor conducători auto vor fi despăgubiţi de propriii asigurători RCA. Se va reduce astfel timpul de soluţionare cu 30 de zile.
– După ce asigurătorul şoferului păgubit va plăti dauna, compania îşi va recupera banii.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
FANATIK.RO
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI