Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, inspectorul Robert Radu, cei doi poliţişti care l-au surprins pe bărbat în flagrant au reuşit să îl oprească pe acesta în localitatea Merişani, aflată la câţiva kilometri de Băiculeşti, după ce au folosit armele din dotare. Deşi au tras patru focuri în plan vertical, fugarul nu s-a sinchisit, iar reţinerea acestuia a fost posibilă doar după ce oamenii legii au ţintit pneurile maşinii acestuia. Cinci gloanţe au nimerit cauciucurile, iar alte trei s-au oprit în partea din spate a autoturismului.

Infractorul nu s-a liniştit nici după ce poliţiştii au reuşit să îl tragă pe dreapta. El a opus rezistenţă arestării, fiind încătuşat. În maşină, oamenii legii au găsit peste 300 de litri de alcool.

Bărbatul este cercetat pentru că nu a oprit la somaţie, urmând să fie cercetat şi pentru trafic cu alcool, în funcţie de rezultatul cercetărilor demarate în acest sens.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
GSP.RO

Moment ruşinos! Ce a păţit Putin după ce A CĂZUT pe scări. Aşa l-au găsit angajaţii
Playtech.ro
Moment ruşinos! Ce a păţit Putin după ce A CĂZUT pe scări. Aşa l-au găsit angajaţii
Adevărul despre finala Chefi la Cuțite a ieșit la iveală! O concurentă din sezonul 10 rupe tăcerea: 'La montaj s-au...'
Viva.ro

Românii care au trecut de la ROBOR la IRCC încep să regrete. Experţii anunţă rate mai mari şi cu 1.000 de lei de la anul
Observatornews.ro
Românii care au trecut de la ROBOR la IRCC încep să regrete. Experţii anunţă rate mai mari şi cu 1.000 de lei de la anul
Piranha descoperit în apa Crişului Repede. Ar putea „extermina” întreaga faună a unui pârâu din Bihor
Știrileprotv.ro
Piranha descoperit în apa Crişului Repede. Ar putea „extermina” întreaga faună a unui pârâu din Bihor
O familie de români s-a simțit umilită în Austria. Ce au pățit oamenii când au vrut să viziteze Târgul de Crăciun
FANATIK.RO

Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Orangesport.ro
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Horoscop 3 decembrie 2022. Fecioarele au nevoie de un refugiu potrivit pentru a se ține departe de agitația zilei de astăzi
HOROSCOP

Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE