O adevărată tragedie s-a prodos luni într-o familie din Slatina, imediat după nuntă. Un bărbat, chiar tatăl miresei, și-a pus capăt zilelor după ce petrecuse la nunta fiicei sale.
Bărbatul, Daniel Mircea Smarandache, petrecuse în urmă cu o zi la nunta fiicei sale, dar luni a fost găsit spânzurat, rudele sale spunând că motivul pentru care şi-a pus capăt zilelor ar fi faptul că suferea de depresie.
Cadrele medicale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Olt şi paramedicii de pe echipajul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Slatina au încercat să-l salveze pe Daniel Mircea Smarandache, însă fără rezultat.
”Pacientul a fost găsit atârnând în ştreang. Cred că bărbatul şi-a premeditat gestul necugetat, lângă el fiind găsite mai multe obiecte personale”, a precizat doctorul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Olt.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care bărbatul a decedat.
Urmărește-ne pe Google News
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu le poate atinge
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
FANATIK.RO
Secretul autorităților din toate buletinele românilor. Ce înseamnă, de fapt, ultima cifră din CNP
Știrileprotv.ro
O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Observatornews.ro
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
HOROSCOP
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri