VEZI PRINCIPALELE IDEI EXPUSE DE PREŞEDINTE
- Contrar titrărilor de pe tv sau a titlurilor din presa de azi eu afirm că la ultimul Consiliu European s-a înregistrat un succes. Acolo au fost 27 de state care au rezolvat două dispute formidabile, anterioare Consiliului.
- Prima, legată de cifra bugetului. Erau state care cereau reducere bugetului UE cu 50 de miliarde, altele cu 75 de miliarde, altele cu 100 de miliarde, iar două state cereau reducerea bugetului cu 200 de miliarde de euro.
- În cele două zile s-a ajuns la o cifră: 100 de miliarde de euro. Deci, bugetul distribuit celor 27 de state e fixat în urma consiliului care a avut loc la Bruxelles pe 22 si 23 noiembrie. Bugetul e de 933 de miliarde de euro, distribuiţi pe şase capitole.
- Al doilea element asupra căruia s-a ajuns la consens era cel legat de introducerea tratatului fiscal, care vizează stabilitatea macro-economică. Acesta a fost acceptat.
- Dacă statele nu îndeplinesc parametrii macro-economici, pot fi făcute tăieri de fonduri de 50% până la 100% pentru anul respectiv, dar nu mai mult de 0,5 până la 1% din PIB.
- O altă categorie de sancţiuni se acordă pentru deficite macro-economice. Spre exemplu, dacă exporţi mult mai puţin decât imporţi. În acest caz se pot suspenda fondurile cu procente între 25% şi 50%.
OBIECTIVELE ROMÂNIEI AU FOST ATINSE
- Obiectivul nostru a fost să diminuăm presiunea pe bugetul de stat. Co-finanţarea UE era la nivel de 75%. Pentru noi obiectivul a fost să fie 85% şi a fost atins.
- În propunerea lui Van Rompuy TVA-ul nu era eligibil de a fi plătit din bani europeni. Pentru noi, pentru proiectele mari, un 24% era o povară insurmontabilă. Noi am cerut ca TVA-ul să fie eligibil şi plătibil din bani europeni.
- Aceste reuşite înseamnă o salvare de cheltuieli din bugetul de stat de 2,2 până la 2,4 miliarde de euro pe an.
- Un alt obiectiv a fost creşterea prefinanţării de la 2% la 6-7%. În proiectul Van Rompuy e 2%. Am obţinut finanţare de 4%, dar nu consider discuţia încheiată.
- Plecând de la premisa că vrem să mai avem acord cu fondul am solicitat să se mai adauge 10% la co-finanţarea UE pentru statele membre care sunt în acord de restructurare cu FMI. Înseamnă că dacă rămânem în acord în 2014-2020, vom beneficia de co-finanţare de 95%, şi nu de 85% cât s-a obţinut acum.
- De mare interes a fost să obţinem o flexibilizare a banilor pentru agricultură.Am obţinut dreptul statului beneficiar să mute 15% din sumă dintr-un pilon în altul. Spre exemplu, la dezvoltare rurală vom avea cca. 8 miliarde. Aproape 1 miliard poate fi mutat de aici, la plăţi directe pentru agricultură sau animale, spre exemplu.
- În acelaşi timp, obiectivul nostru, chiar dacă nu există documente care să reglementeze şi sunt doar declaraţii, e să începem procesul de convergenţă. E clar din discuţii că nu se va accepta propunerea unei accelerări a convergenţei pe un program de 4 ani 2015-2019, dar se va accepta unul pe şase ani.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8c01a8b93a3e3a647a7711592ee6b506.jpg)
Viva.ro
Breaking news! Decizia de ultim moment a lui Ilie Bolojan! Tocmai s-a produs un seism în politică. Azi, 31.07.2026, premierul demis a anunțat tot
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_739909fbf9648447ecdc1b099cf73c2c.jpg)
Unica.ro
„Trăim într-o perioadă în care nu mai avem voie să trecem cu vederea astfel de comportamente”. Andreea Raicu critică derapajul lui Alexandru Rogobete la adresa medicului endocrinolog Ioana Mihăilă: „Nu este acceptabil”. Mesajul vedetei a stârnit valuri de reacții
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3758d00a600fe898c0cac06c15d597da.jpg)
Elle.ro
„E o groapă, toată locația…” Ce a recunoscut Răzvan Fodor despre hotelul deschis în Vama Veche împreună cu soția lui, Smiley, Gina Pistol, Adela Popescu și Radu Vâlcan
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82ca1e6cfaa347d401e0ae567422a81d.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Atenție! Poți primi bani de la stat dacă-ți îngrijești părinții, bunicii sau pe cineva vârstnic din familie. Acum s-a decis! Cum trebuie să procedezi
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4afa15f49d501c1b53afd82e3b4957f5.jpg)
Avantaje.ro
Dieta Melaniei Trump nu e pentru oricine! Regimul strict pe care îl urmează zilnic i-a uimit până și pe specialiști! Ce mănâncă, de fapt, în fiecare zi și de ce puțini rezistă acestui stil de viață
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_387945526324200e7860b5f109bbfe3f.jpg)
Tvmania.ro
Toamna se anunță incendiară la TV! Ce show-uri uriașe revin la Antena 1 și Pro TV și când încep noile sezoane
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_6cc95029cc56ded04482f0fc1810097e.jpg)
Elle.ro
A ținut secret faptul că este însărcinată însă imaginile au ajuns pe internet! Vedeta a fost surprinsă pe stradă, iar burtica de gravidă dovedește că va deveni în curând mamă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_af32fe8dcac7ee589a191d204d00155b.jpg)
Viva.ro
Imaginile uluitoare ale momentului sunt cu Adrian Alexandrov în prim-plan! Cum a fost surprins de paparazzi, fără Elena Udrea. Cu cine s-a întâlnit partenerul fostei politiciene în București! Gestul lui...
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_1e1377980f593c26307c765c3f8da32c.jpg)
TVMania.ro
10 vedete din România care au făcut furori în costum de baie. Imagini spectaculoase cu Antonia, INNA, Bianca Drăgușanu și alte dive
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e158d3ff1f85cf7c8ce0c099bb9bc623.jpg)
ObservatorNews.ro
UE, reguli noi pentru electrocasnice. Ce se schimbă pentru românii cărora li se strică frigiderul sau cuptorul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8d614b6a00e941a28776694933c6f3c1.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Breaking tragic în România: microbuzul în care se afla acum câteva minute echipa de fotbal din București, accident mortal! Câți morți și câți răniți sunt până acum
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9b3c67e66c5c2de6165d698731d94a63.jpg)
Mediafax.ro
„Putem merge PE JOS până în România”: Dunărea la minime ISTORICE scoate la iveală epave și amenință producția de energie din regiune
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
StirileKanalD.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3b95ad82788a5f9c0b9b10dc9ba273dd.jpg)
Wowbiz.ro
Petrișor Ruge, mesaj emoționant după despărțirea profesională de Andreea Bălan. Ce le-a transmis fanilor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_132e424de31ca9c160f498e85df0a051.jpg)
Wowbiz.ro
Monica Pop a suferit un AVC! Anunțul îngrijorător a fost făcut chiar de medicul oftalmolog: „M-am supărat foarte tare”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_62f9dea37b207267c3150021231aed84.jpg)
Redactia.ro
De ce a facut AVC Monica Pop. Un lucru cumplit i s-a intamplat in timp ce era la munca
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_066112bc0a40a34d1faf8c279c86d74b.jpg)
KanalD.ro
Motociclist cuprins de foc, în județul Cluj. Bărbatul și-a pierdut viața pe loc, după ce a fost izbit de un TIR
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_6596d14e583ea17e56dc1e08dd2a4b24.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Motivul interesant pentru care o elevă din rural cu o medie de top la Evaluarea Națională a ales un liceu tehnologic. „Este o nebuloasă și pentru noi”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_053f3807a4d351979c7f41ba35ffe0d4.jpeg)
Fanatik.ro
„Craiova, călătorie la capătul nopții”. Marius Mitran, editorial spumos după victoria cu Petrolul și înaintea nopților alb-albastre din Finlanda
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_b0092c1fe5e93f6e97cba8f1e6a3b159.webp)
Spotmedia.ro
Imagini șocante din Grecia: Șoferii continuă să circule pe un pod prăbușit de 3 ani (Video)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ebe026c5a702c1550229236ee44c7aa9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_6aec5a974b801eead2b0b672b7692949.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/fosta-coalitie-2025-2026-era-formata-din-psd-pnl-usr-si-udmr-e1783161257335.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ministra-mediului-diana-buzoianu-scaled.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_5e0ac93f277eb6df601c923b39688650.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_360ce13931a77626ded699c70d99ae10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_802742fd27b480471c250729ce1afd24.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/carmen-bruma-si-desertul.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/radu-valcan-la-insula-iubirii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_17b876d555661fed763d4ccf40ff8448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_04a5b88dc0a1bd0e4fe41bb29616aa97.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/hepta4201520.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/delegatia-aur-la-consultarile-de-la-palatul-cotroceni-foto-presidency-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/faimosii-adidasi-murdari-care-costa-o-avere-ajung-in-romania--sursa-foto-goldengoose--com-e1785616518322.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-2-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/o-insotitoare-de-bord-demonstreaza-folosirea-mastii-de-oxigen-intr-un-avion-ryanair-e1784005425380.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gettyimages-463580650-e1785602920994.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/un-roman-care-si-a-cumparat-casa-in-japonia-cu-10-000-de-euro-a-spus-cat-a-platit-pentru-factura-la-curent--sursa-foto-captura-video-instagram-e1785603714252.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/presa-franceza-de-cafea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/apa-cu-fructe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cum-coci-vintele-la-bloc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/indicator-rutier-italia-e1785652915548.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/semnal-de-alarma-la-intrarea-in-tara-dunarea-se-prabuseste-sub-un-minim-istoric-vechi-de-peste-doua-decenii--sursa-foto-captura-video-facebook-apele-romane-e1785611026444.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/iasmina-hutupasu-prima-admisa-la-facultatea-de-medicina-carol-davila-din-bucuresti--sursa-foto-facebook-viorel-jinga.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/kaufland-deschide-magazin-chitila.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tradare-conspiratie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/consultari-cotroceni-id246793-inquam-photos-george-calin-copy-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/protest-fermieri--dumitru-angelescu-2026-07-31-image-2026-07-30-at-13-06-23.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/1-traseulmeteoraatenadeceozilaacropolenusalveazaovacantaprostplanificata.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.