Trei ani sclav in Turcia

Bosforului umbla cainii cu covrigi in coada si s-a gandit ca el nu putea lipsi de acolo. A ajuns, s-a angajat la negru la un turc, acesta l-a spetit cu munca timp de trei ani si jumatate, dar nu i-a dat salariul promis. Prahoveanul a castigat doar experienta. „Istanbulul era plin de romani. ii intalneai peste tot, unii veniti cu mai mult timp in urma, pentru ca acolo sunt si locuri de munca bune, unde se castigau multi bani. Cel putin eu asa am auzit. Aveam o cunostinta care lucra la o fabrica de genti, patronul lui era iugoslav, arnaut din Iugoslavia, iar baiatul spunea ca ia cam 750 de dolari, si primea banii lunar.”
Tanarul nostru, care oricum voia sa vada lumea, in sensul unei aventuri, ce si-a zis: imbina utilul cu placutul. „Am plecat impreuna cu un prieten de-al meu, in iulie 2001. Patroana firmei de turism ne-a luat 100 de marci ca sa ne bage in Turcia. Vamesii de la Kapi-Kule cereau sa vada 1.000 de dolari la fiecare calator pentru a-l lasa sa intre, iar banii erau aratati la ghiseu de firma de turism. Asa am primit stampila pe pasaport”.
si-au gasit singuri de lucru la o „locanta”, adica un fel de restaurant care facea mancare pentru muncitorii unor firme de constructii. Au muncit „de proba” timp de o luna – fara sa primeasca bani, ci doar mancare – dar nu la bucatarie, ci pe santier. „Descarcam singur o masina de caramida pe zi, una de ciment si una de nisip, cu carca.”
Dupa luna de proba au inceput munca de „ospatari” pe santiere. Carau mancare muncitorilor constructori. „La inceput nici nu ne-a spus cu cat ne platesc. De acte, de carte de munca nici nu putea fi vorba. Doar pasapoartele ni le-a lasat. Asa e in toata Turcia cu muncitorii ilegali. Spalam vase, le stergeam, faceam curatenie… Programul incepea la ora 7.30 si se termina pe la 21.00 sau 22.00. Uneori nici nu dormeam pana dimineata, pentru ca patronul putea sa ne scoale peste noapte si sa ne trimita la fabrica de iaurt, care era tot a lui. La inceput am fost 11 romani la locanta aceea, dar am ramas eu si inca unul. Ceilalti au plecat acasa sau si-au gasit locuri de munca mai bune. Am lucrat la Aziz, asa il chema pe turc, cam trei ani si jumatate. Salariul era de 300 de dolari. Dar nu primeam in mana decat 100, restul ii tinea patronul. Ne spunea ca ni-i da inainte sa plecam de la el, doar sa-l anuntam cu o luna inainte. Ce puteam sa fac? Unde sa plec, ma gandeam ca acasa e si mai rau. Nu eram noi singurii romani care munceau in Turcia. Era plin de romance care faceau trotuarul. Se strangeau cate 10-11 intr-un apartament ca sa plateasca mai putin. Dar erau si din ceilalti… Au fost cativa romani care au lucrat la o fabrica de bere, o sucursala Efes. si cand au vrut sa plece i-au cerut banii patronului. Turcul n-a vrut sa le dea nimic si atunci baietii i-au luat pistolul din sertar, l-au impuscat si l-au bagat intr-un cazan cu smoala. Nimeni nu a stiut de el, iar romanii au luat cati bani au gasit si au fugit. A fost apoi scandal mare, cu razii ale politiei. Pe unde prindeau romani, ii si saltau.”
in ceea ce priveste conditiile de cazare, prahoveanul este destul de plastic cand spune ca locatia, adica „locata” si camera in care dormeau, nu erau legate la reteaua electrica. I-a incurajat Aziz sa se branseze ilegal. si-au facut chiar si un fel de fierbator din doua linguri, un fir si un stecher. incalzeau o galeata cu apa si mai dezamorteau iarna frigul din camera.
Relatia turc – munca nu l-a incantat in mod deosebit pe Alin: „Turcii nu muncesc, ei nu stiu ce-i aia munca. si sunt si foarte caposi. Daca le explici ca in dreapta e mai usor si ei stiu ca ai dreptate, degeaba, ei tot in stanga trag.”
Dar se mai razbunau si romanasii pe Aziz, cum puteau si ei. Bucatarul, de pilda, facea mai intai baie in cazanul in care urma sa faca mancarea. Daca l-ar fi prins cineva…
„De distractii nu aveam timp. Seara ne strangeam toti la o bere si discutam. Doua duminici pe luna aveam liber. Beam cate o bere si ascultam muzica romaneasca. Se vindeau intr-un cartier casete cu manele din Romania. Seara ma gandeam acasa, luam perna in brate si plangeam pe ascuns. Daca m-ar fi vazut ceilalti baieti ar fi ras de mine, desi cred ca si ei faceau la fel.”
Mai cu dor de casa, mai cu vesti proaste din partea altor romani care au lucrat fara sa fie platiti, Alin s-a hotarat sa ii ceara patronului banii si sa plece acasa. „L-am anuntat pe Aziz cu doua luni inainte, vezi ca vreau sa plec acasa. Da, da, a zis ca la el totul este garantat, adica e corect. Cu o luna inainte de plecare i-am reamintit. Iar a zis da. Cand a fost sorocul insa mi-a dat doar o parte din bani. Restul mi-i dadea cu taraita, la o saptamana distanta. Am inceput sa cheltuiesc, ca nu mai mancam la patron, si se duceau repede. Dupa sase saptamani de amanari mi-am zis sa plec cu ce aveam, ca alti bani de la turc nu mai vad. Mi-a ramas dator cu 700 de dolari. Asta a fost. Am urcat in autocar si am vrut sa plec. Autoritatile din Turcia nu m-au lasat sa plec pana nu am lasat 50 de dolari spaga. La bulgari alte spagi, 20 de dolari la intrare si 20 la iesire, apoi in Romania mi-au pus interdictie de iesire, si gata. Oricum, nu ma mai duc la munca la negru. Am fost sclav trei ani si jumatate, mi-ajunge.”

Urmărește-ne pe Google News