Noua legislaţie promovată de fostul ministru al justiţiei Marta Cartabia prevede că procuratura din Italia nu poate începe urmărirea penală decât în urma unor plângeri sau denunţuri ale victimelor, informează ANSA, citată de Agerpres.
În urma acestei reforme judiciare de anul trecut din Italia, trei lideri ai mafiei siciliene cunoscute sub numele de Cosa Nostra urmează să fie eliberaţi din arest.
Asta după ce, în aceste trei cazuri, victimele au refuzat să depună plângeri, posibil de teama răzbunării mafioţilor.
Prin urmare, procurorii din Palermo au fost nevoiţi să ceară revocarea mandatelor de arestare şi a acuzaţiilor aduse capilor crimei organizate.
Procurorii italieni au avertizat că reforma va îngreuna combaterea infracţiunilor. De exemplu, mulţi turişti cărora li se smulg bagajele din mâini pleacă din Italia fără a reclama jafurile, ceea ce îi împiedică pe oamenii legii să acţioneze.
De asemenea, magistraţii însărcinaţi cu anchetele au atras atenţia că multe victime ar putea fi intimidate de presupuşii infractori, cu acelaşi rezultat.
FOTO: EPA