Tristetea unei gale

Colea Rautu. Radu Beligan. Irina Petrescu. Nicolae Herlea. Dina Cocea. Olga Tudorache. Gica Petrescu. Stefan Iordache. Ernest Maftei. Alti si alti, cum ne-am obisnuit sa-i numim, monstri sacri ai scenei romanesti, reintalniti, la sfarsitul saptamanii trecute, la Nationalul bucurestean intr-o gala a recunostintei. O gala posibila nu datorita statului – prea sarac pentru a rasplati financiar meritele marilor valori, dupa cum aprecia presedintele tarii – ci efortului direct material, dar si persuasiv, pentru ca a stiut sa-si alature si alti sponsori, al unui singur om, Ion Antonescu, cel care, ca om de afaceri, a si scos din cont o buna parte din suma pentru premii. Nu prima, de altfel, in care a aratat ca inca mai sunt pretuite cultura autentica si monumentele ei in viata.
Majestatile teatrului si muzicii romanesti nu au fost invitate sa-si lase amprenta piciorului pe o alee. Au primit insa, cu o gratitudine parca trista, plicuri in care varsta le-a fost echivalata in sume ce, cum spuneau, le mai permit un an de supravietuire fizica, pensiile multora – evacuati prea devreme din teatre de ministri ai (in)culturii – abia trecand de un milion. In total, un miliard si ceva. Seful tarii n-a avut dreptate. Nu statul e prea sarac pentru a diminua cu o asemenea suma mofturile exorbitante ale alesilor, ci sufletele lor.

Urmărește-ne pe Google News