”Oamenii din Germania se întorc împotriva conducerii lor, în timp ce migrația zdruncină coaliția deja fragilă de la Berlin. Criminalitatea din Germania este ridicată. Mare greşeală s-a făcut în întreaga Europă permiţând intrarea a milioane de persoane care i-au schimbat atât de puternic şi de violent cultura!”, a scris Trump pe Twitter.
”Nu vrem ca ceea ce se întâmplă cu imigraţia în Europa să se întâmple şi la noi!”, a adăugat președintele SUA, potrivit Agerpres.
Uniunea Creștin-Socială (CSU) germană, partidul bavarez partener al Uniunii Creștin-Democrate (CDU) a canceralului Merkel, i-a cerut luni acesteia să negocieze în două săptămâni o soluție europeană pentru problema migrației, în lipsa căreia liderul CSU și totodată ministrul de interne, Horst Seehofer, urmând să dispună închiderea frontierelor Germaniei pentru migranți.
După anunţ, Merkel a organizat o conferință de presă la care a apreciat drept rezonabil acest termen de două săptămâni, întrucât el corespunde Consiliului European din 29-29 iunie, insistând că astfel are un mandat puternic de negociere cu liderii europeni la acest capitol.
CITEȘTE ȘI: REPORTAJ / Drezina polițiștilor de frontieră ”taie” muntele la granița cu Ucraina. Calea ferată forestieră are aproape o sută de ani și este unică în Europa
FOTO: EPA