Turiștii din Grecia renunță la mesele la restaurant pentru a lua cina din supermarket

 1 comentariu

Grecia se află într-un paradox turistic: în ciuda unui număr record de vizitatori străini în 2025, restaurantele se confruntă cu o scădere semnificativă a clienților. Mulți turiști aleg să gătească în apartamentele închiriate sau să cumpere produse din supermarketuri, în loc să ia masa în oraș.

Record de turiști, dar mesele de la restaurante sunt goale

Potrivit datelor oficiale, între ianuarie și mai, Grecia a înregistrat 6,3 milioane de sosiri internaționale. Totuși, consumul în restaurante a scăzut cu aproximativ 20% față de anul trecut, iar unele regiuni sunt chiar mai grav afectate, conform Daily Express.

„Numărul vizitatorilor a crescut după 15 iulie, dar turiștii stau pentru perioade mai scurte și cheltuiesc mai puțin pe mâncarea în oraș, ceea ce a stimulat vânzările la supermarketuri, comenzile la pachet și livrările”, a declarat pentru CNN Grecia Yiannis Papadopoulos, președintele Asociației de Catering Masiv din Naxos.

Cine are de câștigat

Pe măsură ce restaurantele pierd clienți, supermarketurile înregistrează creșteri puternice.

Datele companiei de cercetare NielsenIQ arată că vânzările supermarketurilor din Grecia au crescut cu 7,8%, ajungând la 10,44 miliarde de euro în anul încheiat pe 24 august.

Vânzările de alimente și băuturi au urcat cu 7,5%, iar produsele proaspete au crescut cu 11,5%.

Insulele au înregistrat cele mai mari creșteri: 11,3%, de exemplu, creșterea în Creta a fost de 9,7%.

Localnicii, și mai afectați

Dacă turiștii aleg supermarketurile pentru a economisi bani, grecii resimt și mai dur costurile ridicate ale meselor la restaurant.

Criza afectează și mai mult localnicii, care nu își permit să mănânce în oraș din cauza prețurilor exagerate practicate de restaurante pentru turiști.

Conform studiilor realizate de Uniunea Consumatorilor Lucrători din Grecia, unul din doi greci nu va putea să își permită o vacanță în 2025. Potrivit unui sondaj Alco realizat în iunie principalele motive sunt reprezentate de creșterea vertiginosă a costurilor de cazare, a tarifelor la feribot și a prețurilor la restaurante.

Eurostat confirmă: aproape 46% dintre greci nu și-au permis o vacanță de o săptămână anul trecut, cu 19 puncte procentuale peste media UE.

Nemulțumirile exprimate pe internet

Mulți greci și-au exprimat frustrarea pe rețele sociale.

Un utilizator Reddit a scris: „Noi, localnicii, nu putem merge nicăieri în Grecia cu aceste prețuri, așa că stăm acasă. Cea mai mare parte a clasei muncitoare, oricum.”

„Asta se întâmplă când locuiești într-o țară mică și săracă și întreaga lume vrea să se mute aici pentru a se pensiona”, a răspuns altul.

„Există o problemă notabilă anul acesta, deoarece prețurile au crescut atât de mult încât turismul intern este redus”, a adăugat un alt utilizator.

„Mulți greci nu își permit prețurile la feribot/avion, pe lângă mâncare și cazare.”, adaugă altcineva.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Toni2 14.09.2025, 09:52

    Așa se întâmplă în turism când proprietarii de hoteluri și restaurante ridica preturile exagerat că să încaseze ei cât mai mulți bani de la turiști, asta se întâmplă și în România unde numărul turiștilor scade din cauza preturilor foarte mari exagerare, după care se plâng că nu au turiști.

ALTE ȘTIRI
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
MONDEN
Valentina Pelinel și Cristi Borcea
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu este optimist că Guvernul său poate trece de Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
20:14
Luca Niculescu a anunțat când vrea să depună în Parlament lista de miniștri și programul de guvernare: „Am văzut deschiderea de a vota un guvern. Toate variantele sunt pe masă”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
Ultimele știri
21:39
Schema prin care un bărbat a dat spre închiriere apartamente care nu erau ale lui și a câștigat peste 44.000 de euro, în Spania
20:58
5 știri by Libertatea - Actualitate: Sute de milioane de euro pentru centurile de pe Valea Prahovei, tinerii români care au primit o finanțare uriașă în SUA și secretul unei femei de 100 de ani
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
20:46
Fondatorul canalului rus Rybar, Mihail Zvinciuk, reținut în Muntenegru. Rețeaua este acuzată și de implicare în alegerile din Republica Moldova
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajați sunt dispuși să se întoarcă”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...