Cuprins:
Potrivit asociației Club Sportiv TNT Brothers, peisajul de la înălțime pe care îl oferă litoralul românesc atrage tot mai mulți doritori, atât în rândul turiștilor, cât și al localnicilor.
„Vom avea posibilitatea să organizăm salturi spectaculoase la apus cu aterizare pe plajă dacă
ne va permite vântul de coastă. Suntem încântați că avem deja un număr mare de rezervări
pentru perioada următoare și există tot mai mulți doritori, care vor să experimenteze saltul cu
parașuta pentru prima dată la mare” a declarat Radu Ioniță, manager marketing TNT Brothers.
Ce trebuie să știi înainte de a sări pentru prima dată cu parașuta în tandem
Pentru a putea experimenta saltul cu parașuta în tandem, condițiile generale sunt următoarele: să nu existe probleme medicale cu inima, cu picioarele sau operații recente.
De asemenea, există o limită de greutate maximă de 110 kg. În cazul persoanelor ce au peste 60 de ani, este nevoie de un certificat de la medic care să ateste că sunt apte de zbor, iar tinerii curajoși trebuie să aibă 16 ani împliniți (cei între 16-18 ani au nevoie acordul notarial al ambilor părinți).
La aerodrom se va completa, mai întâi, un formular de membru, apoi va urma un scurt instructaj pentru executarea saltului alături de un instructor tandem.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_9803c5edd267d2e0c5de90c05c7b6356.jpg)
50 de secunde de cădere liberă
Avionul va urca la 4.000 de metri în aproximativ 15 minute, iar pe tot parcursul saltului pasagerul va fi strâns legat de instructor.
Din momentul părăsirii avionului, căderea liberă va dura aproximativ 50 de secunde, unul dintre cele mai palpitante momente datorită vitezei de până la 200km/h.
După ce instructorul va deschide parașuta și va mai pluti în aer 5-6 minute până la aterizare,
pasagerul se poate bucura de view-ul extraordinar deasupra Mării Negre.
Un cameraman parașutist va filma și fotografia întreaga experiență, de la sol.
Cei care vor să învețe să sară cu parașuta pot participa la cursurile de parașutism în scopul
licențierii, în cadrul aerodromului Clinceni, lângă București.
Pregătirea se realizează prin metoda Accelerated Freefall (AFF), cea mai rapidă şi sigură metodă de progresie în paraşutism, iar licența obținută este recunoscută la nivel internațional.
Datorită evoluției tehnicii și echipamentelor, saltul cu parașuta în tandem este unul dintre cele mai sigure sporturi extreme din lume. TNT Brothers este unul dintre cele mai importante centre de parașutism din Europa de Sud-Est, care atrage parașutiști cu experiență sau amatori din peste 20 de țări.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3a3e9be3ec15185fdd3ad6bab927f125.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_54d4f0bf5f7e5abb2f0eda98e9675f42.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6454574197e1cad09ab8736855a948dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2bfe52063f17379bcdc742dfbcacc18c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0a761f1e60c41b52967d3d0212739f80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4d93ba139cbe7e424e396d535c5d206e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9040fc080a5996c5052b5f6c41f6dab4.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_25a11a83d373bbc0aeb4e90ca21ce1e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_03bfe0141a5d3eb96a9bc0f494c56357.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_bcff1d430adfcb71b6c6da9c97b5a3e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d66c8bf4b7ba403b4b2536beedeb3363.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_89b1d7b67f54d050255ce78ac3d86069.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_e70dcd5f3717b35bc290066cf7e5e726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_aa2aec30fc1061c9f5d62a6c1d1659db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b69845d04640e26ba9a35a5d4fabdb0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_6e9061bbacac1413fd230996e42d2732.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b5756002828e8ea75b9082e82b984b0.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.