Volodimir Zelenski a anunțat că își dorește o „consolidare a sistemului de contracte în cadrul forţelor de apărare”, astfel încât „să fie garantate condiţii de durată a serviciului clar definite”. Șeful statului ucrainean mai vrea ca, începând încă din acest an, să devină posibilă „o demobilizare în etape pentru cei care sunt mobilizaţi de mai mult timp”.

Zelenski nu a dat mai multe detalii despre această măsură, foarte aşteptată, în condiţiile în care legislaţia actuală permite demobilizarea doar după ridicarea legii marţiale, aflată în vigoare de la începutul invaziei ruse la scară largă, la 24 februarie 2022.

Preşedintele ucrainean doreşte, de asemenea, o creştere semnificativă a salariilor. „Nivelul minim ar trebui să fie de cel puţin 30.000 de hrivne (aproximativ 580 de euro) pentru posturile necombative”, faţă de 20.000 de hrivne (390 de euro) în prezent, potrivit datelor Ministerului ucrainean al Apărării.

„Pentru posturile de luptă, ar trebui să fie de câteva ori mai mare”, a precizat el, menţionând plăţi lunare „cuprinse între 250.000 şi 400.000 de hrivne” (între 4.850 şi 7.770 de euro).

În prezent, un soldat care luptă pe front timp de o lună primeşte o plată suplimentară de 170.000 de hrivne (3.300 de euro).

Detaliile acestei reforme trebuie finalizate în mai, „iar primele rezultate trebuie să apară în iunie”, a precizat Zelenski.

După 12 ani de agresiune militară rusă cu sute de mii de morţi, Ucraina caută noi căi de recrutare. În prezent, aproape toţi noii recruţi provin din rândul celor mobilizaţi obligatoriu, un subiect extrem de sensibil în ţară, mulţi ucraineni considerând sistemul nedrept, corupt şi ineficient.

Autorităţile ucrainene au încercat mai multe măsuri pentru a încuraja noi recruţi să semneze contracte, de exemplu, un contract însoţit de stimulente financiare destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani şi deschiderea de birouri de recrutare pentru ucrainenii din străinătate, care nu au avut însă efectul scontat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.