3844-111943-7streslabirou_shutterstock.jpg

În consecinţă, mai bine de 10.000 de sindicalişti din UE au anunţat că, între 15 şi 17 decembrie, vor ieşi în stradă, la Strasbourg, în Franţa, pentru a protesta. Dacă această măsură va fi acceptată la nivel european, ţara noastră va trebui să preia imediat şi întocmai directiva.

Sindicaliştii anunţă proteste

Cu toate că măsura, care ar fi aplicată din luna aprilie, ne-ar putea scoate din criza financiară, Confederaţia Sindicală Cartel Alfa se pregăteşte de proteste. Liderii grupării vor să atragă atenţia că schimbările dorite sunt în defavoarea lucrătorilor, încălcând convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii. „Deja ne gândim să organizăm mai multe dezbateri şi mese rotunde pentru a convinge factorii de decizie din oeara noastră să nu prelungească programul românilor”, ne-a spus Bogdan Hossu, liderul sindicatului Cartel Alfa.

Românii spun că se vor conforma acestor decizii

3844-111944-6victorstefanescu20vanzator.jpg Victor Ştefănescu, 20 ani, vânzător: „Eu muncesc şi sâmbăta, dar o fac pentru că aşa vreau eu. Aşadar, nu ar fi nici o schimbare pentru mine în cazul în care s-ar aproba legea. Dar nu mi se pare normal să fie obligatoriu”.
 Elena Ionescu, 53 ani, contabilă: „Aş fi de acord cu modificarea asta numai dacă ar accepta să ne plătească în plus. Nu e corect să te oblige să munceşti mai mult pe aceiaşi bani. Undeva trebuie să existe un compromis şi un echilibru!”. 3844-111945-7elenaionescu53anicontabil.jpg
3844-111946-7nicutraian55anieconomist.jpg  Nicu Traian, 55 ani, economist: „Trebuie să facem cum hotărăşte Uniunea Europeană, însă bine ar fi dacă ne-am alinia şi la salariile din celelalte ţări europene. Altfel, suntem la cheremul lor şi noi nu ne alegem cu absolut nimic bun”.
 Alexandra Stănescu, 60 ani, pedichiuristă: „Sărăcia din România ne împinge să renunţăm la timpul dedicat nouă. Fie că ne place sau nu, tot o să ne supunem, că nu avem de ales! Munca n-a făcut rău nimănui până acum!”. 3844-111947-7alexandrastanescu60anipensionara.jpg

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.