De altfel, Adrian Năstase postează pe blogul personal experienţele care îl marchează în închisoare, acestea fiind legate de oamenii pe care îi descoperă acolo şi de puterea acestora de schimbare. Fostul premier a fost luat prin surprindere în momentul în care a primit un cadou de suflet, un origami, din partea deţinuţilor care încearcă acum să se reabiliteze.
„Dragi prieteni,
Nu-mi pare deloc rău că mă despart de anul 2012. De exemplu, de ziua de 20 iunie.
Îmi aduc aminte felul în care priveam în acea zi, din afară, ca prin ceață, cu tristețe, cu dezamăgire, cu revoltă, o viață pe care o știam a fi a mea. Mă bucur că au trecut 194 de zile de la acel pod către o altă existență.
Scrisorile de atunci pentru Dana, pentru Andrei, pentru Mihnea, pentru voi le-aș fi scris astăzi altfel, lăsând la o parte revolta și adăugând speranța.
Robert Frost spunea că cel mai bun mod de a ieși dintr-o situație este să o parcurgi. Din călătoria pe care am făcut-o în ultimele luni, am aflat multe lucruri despre mine și despre alții.
Am aflat, de exemplu, că, la Jilava, exista „Comunitatea Phoenix” – a celor care consumau droguri sau le vindeau -și, care acum, într-un program de cooperare cu o fundație norvegiană, încearcă să se elibereze de dependența asta.
Au reguli speciale, draconice, iar activitatea lor înseamnă lucrări de creație, de broderie, origami, pictură pe sticlă, pe nisip, sculptură.
I-am vizitat de multe ori, cu afecțiune și cu respect pentru efortul lor. Le-am vorbit despre Constituție, despre poezie, despre paradoxuri, despre masonerie, despre Păunescu, despre libertate, despre familie, despre evadarea în lectură.
I-am îndemnat să citească. În urmă cu câteva zile, fiecare dintre ei a prezentat ce a citit. M-a împresionat, în mod special, Bogdan. Cartea pe care o primise nu i se potrivea. Dar – a spus el – în compensație vrea să recite o poezie. Și a recitat, mândru, fără timiditate, poezia lui Eminescu, „De-aș avea…”
Trebuia să vă spun că Bogdan nu știa, până de curând, să scrie și să citească…
Unul dintre ei, m-a întrebat astăzi dacă „e adevărat că sunt cel mai deștept tip din România.” Știu că vă interesează mai mult ce i-am răspuns. I-am spus că un „tip” cu adevărat deștept nu se compară niciodată cu alții…
Le-am mai spus un proverb chinezesc: „Miracolul nu însemnă să zbori prin aer sau să calci prin apă, ci să mergi pe pământ”.
De la cei din „Comunitate” am învățat ce înseamă voința de a privi în viitor.
Și, de aceea, vă doresc cu încredere și cu speranță, un an 2013 care să fie lipsit de supărări și de regrete și adaug, pentru voi, felicitarea – cu un frumos origami – pe care am primit-o astăzi de la „rezidenții Comunității”, cei care au învățat că mai important decât să faci ce-ți place este să-ți placă ceea ce trebuie să faci. La mulți ani!”, a scris Adrian Năstase pe blogul personal.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Marcel Ciolacu, după anularea prezidențialelor: Este singura soluție corectă. Votul a fost denaturat flagrant de Rusia
Știrileprotv.ro
Marcel Ciolacu, după anularea prezidențialelor: Este singura soluție corectă. Votul a fost denaturat flagrant de Rusia
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Singurele zodii care vor avea noroc triplu în următorii cinci ani. Vine cea mai bună perioadă, belșug și fericire pentru Berbeci, Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Singurele zodii care vor avea noroc triplu în următorii cinci ani. Vine cea mai bună perioadă, belșug și fericire pentru Berbeci, Tauri și Fecioare
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI