Nepal
Drapelul Nepalului este singurul din lume care nu este rectangular (nu are unghiuri drepte). Acest steag, adoptat în decembrie 1962, este format din două triunghiuri suprapuse în interiorul cărora găsim un soare şi o semilună.
Bhutan
Adoptat în 1972, drapelul Bhutanului este reprezentat de un balaur pe un fundal galben-roşu. Desenul de pe acest steag reprezintă o tradiţie budistă, balaurul fiind un personaj foarte important pentru cultura şi mitologia din această ţară.
Benin
Pe drapelul Imperiul Benin, stat colonial african, situat în nordul Nigeriei, regăsim doi bărbaţi de culoare albă, pictaţi manual iniţial, aşezaţi pe un fundal roşu. Unul dintre personaje, ce are în mână o sabie, îi taie gâtul cu aceasta combatantului său, steagul fiind realizat în timpul bătăliilor pe care le-au purtat cei din Benin cu alte state.
Guam
Steagul Guamului, adoptat în februarie 1948, ne duce cu gândul la mare, soare, plajă şi veselie. Pe un fundal albastru închis încadrat de un chenar roşu găsim o stemă în interiorul căreia sunt reprezentate apa, marea, un palmier şi o ambarcaţiune. Se spune că stema este făcută de locuitorii insulei pentru a promova faleza de acolo.
Kîrgîzstan
Emblema steagului din Kyrgystan, aşezată pe un fundal roşu, reprezintă un soare cu 40 de raze distribuite uniform. În centrul soarelui este reprezentat grafic, prin doua seturi de câte 3 dungi, un simbol al arhitecturii din acestă ţară care şi-a adoptat drapelul în 1992. Fundalul roşu al steagului simbolizează curajul şi vitejia, soarele reprezintă pacea şi bunăstarea, iar cele 40 de raze de soare sunt, de fapt, cele 40 de triburi care s-au unificat împotriva cotropitorilor.
Uganda
Drapelul Ugandei, adoptat în octombrie 1962, dată la care Uganda a devenit independentă faţă de Regatul Unit, e alcătuit din şase benzi orizontale, de culoare, de sus în jos, neagră, galbenă, roşie, neagră, galbenă roşie, peste care e suprapus un cerc în interiorul căruia găsim o pasăre specifică, simbolul naţional al ţării. Cele trei culori care formează dungile de pe steag sunt reprezentative pentru popoarele africane (negrul), soarele african (galbenul) şi frăţia africană (roşul fiind culoarea sângelui prin care toţi africanii sunt legaţi).
Steagul statului Virginia, SUA
Drapelul statului Virginia, din SUA, este reprezentat de stema statului aşezată pe un fundal de culoare albastră şi a fost adoptat, în actuala versiune la începutul Războiului Civil American din 1861.Pe stemă găsim un personaj îmbrăcat în haine precum ale Amazoanelor, reprezentând statul Virginia, în timp ce la picioarele acestuia este aşezat un personaj învins, care reprezintă tirania.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!