Aceasta ar putea fi calea către un nou tratament pentru pacienții cu această degenerare a creierului, incurabilă pentru momen, potrivit unui studiu publicat într-o revistă medicală americană.
Ultrasunetele, folosite de exemplu pentru ecografii sau pentru spargerea pietrelor la rinichi, stimulează în acest caz anumite celule ale sistemului imunitar din creier, astfel încât acestea ingerează plăci de proteine beta-amiloid, probabil responsabile de maladia Alzheimer.  Tratamentele împotriva Alzheimer și a multor alte tulburări ale creierului sunt dificil de țintit în principal din cauza unei bariere naturale formată dintr-un strat protector impermeabil de celule care protejează creierul împotriva infecțiilor, dar blochează, de asemenea, și pătrunderea medicamentelor.
Cercetătorii au aplicat această tehnică cu ultrasunete timp de câteva săptămâni pe șoareci modificați genetic pentru a produce plăci de amiloid și au constatat că după aceasta, plăcile de amiloid au dispărut la 75% dintre rozătoare fără a deteriora țesutul cerebral, potrivit Agerpres. 
Deși există încă unele dezbateri pentru a stabili dacă plăcile sunt o cauză sau un simptom al bolii Alzheimer, experimentul a constatat că șoarecii tratați au dobândit o memorie îmbunătățită, în comparație cu un grup de control format din șoareci netratați. Tehnica funcționează prin stimularea celulelor microgliale, care fac parte din sistemul imunitar al creierului, pentru a devora și absorbi plăcile.
Pasul următor va fi testarea acestei tehnici de tratament pe oi. În cazul în care aceste rezultate ar fi obținute și la oameni, „această tehnică ar putea revoluționa tratamentele pentru creierul uman”, a declarat Kullervo Hynynen, biofizician la Institutul de Cercetare Sunnybrook din Toronto, Canada,   primul care a avansat ideea acestei tehnici cu ultrasunete.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.