REPORTAJ Turneul Stradivarius 2026. Cum se văd minciuna și trădarea, fake-ul și respectul la Siret Suceava, la Bălcescu-Bacău și Șumuleu Ciuc
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
7 ore. Pentru a ajunge din București la Siret. „E ușor, tot înainte până dai de granița cu Ucraina, unde se agață harta în cui”, mi-a spus la telefon, la 7 dimineața, Anca Gheorghe, managerul Turneului Stradivarius. „Te las acum, mă duc să alerg pe graniță!”
Cuprins:
- Turneul 2026? Obișnuința lui Alexandru Tomescu, de 19 ani, de a da jos vioara de patrimoniu din cui
- „Siret-Suceava este Capitala României”
- La granița de la Siret, Ioan Mateiciuc, managerul Centrului Cultural Siret, vede lucrurile altfel
- „Nicolae Bălcescu-Bacău este Capitala Femeilor”
- De altfel, cine ajunge la Bacău, poate să uite de toate. Trebuie neapărat să vadă „Preasfânta Inimă a lui Isus”.
- Șumuleu-Ciuc este Capitala Împăcării
Numai gândul că merg 7 ore m-a luat cu leșin, ea mai și aleagă la ora asta! Eram cu gândul la trădătorii din politică, la ura și răzbunarea care ne înconjoară. Și au fost 7 ore pentru a ajunge la Siret, Capitala României, cum o numea Ioan Mateiciuc. Aici, la granița România-Ucraina, unde cântă Alexandru Tomescu, Dragoș Ilie și Omar Massa în Turneul Stradivarius 2026. 7 ore de mers cu mașina. Apoi, fără mult popas, intrat în ritm. În fiecare zi, iar câte 3 ore de mers. După Siret-Suceava, urmează Nicolae Bălcescu-Bacău, apoi, Șumuleu Ciuc-Harghita.
Turneul 2026? Obișnuința lui Alexandru Tomescu, de 19 ani, de a da jos vioara de patrimoniu din cui
Promisiunea de fiecare an a lui Tomescu de a duce vioara Stradivarius Elder-Voicu să încânte oameni uitați de politicieni și de trepidația scandalurilor de o clipă. Turneul Stradivarius testează granițele de tot felul. Pe ale mele, oricum. Poți să-ți rupi din timp pentru muzică? Ai răbdare ca să intri în Gymnopedies-urile lui Satie? Îți trădezi grijile zilei ca să auzi Aria pe coarda sol a lui Bach? Și, da, e și un test de mentalitate. Nu toate le poți cumpăra la București, Cluj, Iași. Nu. E gratuită cântarea la Siret-Suceava, Capitala României. La fel, la Nicolae Bălcescu-Bacău, Capitala Femeilor. Și la Șumuleu-Ciuc, Capitala Toleranței. Fiecare siretean, bălceștian, șumulean e la fel de important pentru vioara Stradivarius, chitara clasică și bandoneon.
„Siret-Suceava este Capitala României”
17 iunie. Ora 15. Am găsit Stradivarius-ul la „Frontier”. „Crocodilul”, cum obișnuiește echipa Turneului să-i spună viorii, stătea relaxat la „Frontier”. Știa ce-l așteaptă peste câteva ore. Acum stătea întins, în cutie, cât era de mare, la capătul lumii, la doi pași de Război, de Ucraina.
Mă despăduchez de obsesiile mele, de trădări, minciuni, fake-news-uri, granițe, limite. Prostioare bune la București. Uite, „Frontier”. Hotelul ăsta, la doi pași de granița României cu Ucraina. Ioan Mateiciuc, omul locului, cel care a adus Turneul aici, îmi spune că hotelul ăsta este al unor irlandezi. La capătul lumii sunt posibile orice combinații.
Irlandezii sunt niște rătăciți ai anilor 1990, pe Siret. Veniseră cu ajutoarele acelea de după Revoluție. Aerul, apa, peisajul, oamenii le-au priit. Așa s-au așezat la Frontieră și au făcut, în pustiu, un loc de somn și un restaurant irlandez. Absurdă părea ideea pe vremea sărăciei acelor ani, dar Siret-Suceava a devenit Capitala României. Odată cu începutul războiului Ucraina-Rusia.
Siret-Suceava, la graniță, și-a testat imediat limitele, a luat deciziile pe care Bucureștiul le întârzia, le bălăbănea. Siret-Suceava a intrat în război de partea ucrainenilor. Imediat, fără ezitare. Fără geostrategii, de partea fraților. Hotelul ăsta în pustiu? Gazdă a devenit. Pe luni de zile, al ucrainenilor derutați. Oamenii așteptau să vadă ce va fi. Siret-Suceava și oamenii de pe Siret? Hrană, apă, pat, grijă pentru mii de ucraineni loviți de soartă. Mateiciuc iar are dreptate: există omenie sau nu există nimic, în astfel de momente.
Dar am uitat să vă spun. Siret-Suceava este și acum Capitala României. Prin granița de aici trec sute de TIR-uri și de oameni pe zi. La București guvernele se fac și desfac. La București se scot ochii, iar demnitatea e să vinzi minciuni cât mai bine. Aici TIR-urile transportă grâne, alimente, tot ce e nevoie să meargă viața înainte, viața celor rămași să-și apere pământul, în Ucraina.
Concert la Siret-Suceava / Fotografiile sunt realizate de Ioana Chiriță
La granița de la Siret, Ioan Mateiciuc, managerul Centrului Cultural Siret, vede lucrurile altfel
„Siretul e un cumul multietnic, suntem obișnuiți cu evrei, ucraineni, polonezi. Războiul din Ucraina a avut doar o repetiție a ceea ce a dăruit Istoria Siretului. Să nu uităm în Siret e cel mai vechi cimitir evreiesc din Europa de Est. Avem biserica, cea mai veche construcție din piatră cu plan trilobat din Moldova (secolul al XIV-lea). Sigur, există și fake news-uri, există și oameni care cred că ucrainenii sunt ajutați, iar românii mor de foame.
Dar realitatea de la Graniță copleșește fake-urile, ura. Astea sunt bune pentru București, pentru o Românie decuplată de concretul fiecărei zile. Cum să mai fie fake o realitate pe care o trăiești? Și, un lucru de știut este că realitatea refugiului la Siret nu a fost suferință, nu a fost durere.
Ce a reușit războiul la Siret? Este să scadă sau să adauge un grad de empatie pe care unii, alții îl aveau sau nu. Au fost și evenimente neplăcute, bineînțeles, dar în mine nu se naște niciun sentiment de stranietate, de ură, repet, nu pot trăi în fake și fabulații legate de război și ucraineni.
România e înfricoșată de străini, izolaționismul face ravagii. Eu cred că e vorba, da, de identitate, dar și de un egoism feroce. Se vehiculează ”suveranismul”, cred că nu se înțelege bine termenul. Este un preaplin, un preapersonal, pe care-l are România acum. Acest preaplin este alimentat de structuri economice, politice care nu sunt pe măsura clasei medii pe care România o are. Nu e o gândire limpede.
Suntem în cea mai bună lume posibilă, și trăim un paradox. Ne permitem avioane care ne duc în toată lumea și ne speriem de tot felul de fabulații, alimentate de decizii politice interesate și proaste. Face rău Granița asta? Nu. granița testează limitele omului.
Să privim Turneul Stradivarius. Uite unde a ajuns, la Siret. Orice exagerare nu ne-ar fi adus împreună. Granițele de tot felul, zic eu, există, dar trebuie reconfigurate. Ne e bine în interiorul granițelor noastre de fiecare zi, dar e bine să ieșim din limitele noastre și să ascultăm vioara Stradivarius, chitara clasică și bandeneonul.”
Și un cuvânt despre concert, venit din public, la ora 22: ”Noi suntem acum la fânețe, ce zic eu, deja am tăiat fânețea. Dacă lași fânețea în pace, ea crește. Se întâmplă când ești bătrân sau când lași locul în paragină. Cu muzica din seara asta nu a prea crescut iarba, iar dacă a crescut. Muzica mi-a dat o poftă nebună să cosesc.”
Alexandru Tomescu la Turneul Stradivarius 2026, Nicolae Bălcescu, Foto: Ioana Chiriță
„Nicolae Bălcescu-Bacău este Capitala Femeilor”
18 iunie, ora 10. Turneul Stradivarius este împachetat. Instalațiile de sunet sunt la locul lor în cutie. Stradivarius, zis „Crocodilul”, este mai tânăr ca niciodată. După 3 ore și un pic, Turneul în localitatea Nicolae Bălcescu - Bacău. Aici sunt mulți, dar mulți Români. Eh, ca de obicei, ne sunt încercate răbdările și granițele. Românii ăștia sunt devotați credinței romano-catolice. Iarăși granițele noastre slăbite, dar frenetice, nu pot să-nțeleagă.
Turneul Stradivarius testează iarăși granița, limita minților noastre. Dacă la Siret, granița era reală, o puteai pipăi cu mâna, de te împușca grănicerul, aici la Nicolae Bălcescu-Bacău, stai și te crucești de o așa combinație: români devotați religios romano-catolicilor. Nu-i așa că, pentru o clipă măcar, te întrebi: de ce atâta vehemență, de unde atâta suveranism?
Și răspunsul e unul istoric: Moldova Bacăului a fost invadată, istoric vorbind, de maghiari, secui, ceangăi din Ardeal, catolici de felul lor. Au ajuns în Moldova tot din pricina prăpăstiilor istoriei, a tot felul de dictaturi. Dictatura iobăgiei, a luatului cu forța în armată. Apoi, asimilările au ținut-o lanț. Dar credința în Dumnezeu a rămas statornică. Incredibil ce poate face Dumnezeu pe pământul ăsta. Credința, fără margini, egală face tot mai mică identitatea, utopie viermănoasă, uneori. Credința este chiar identitate, dar nu aiurea, pentru ținte tâmpite.
De altfel, cine ajunge la Bacău, poate să uite de toate. Trebuie neapărat să vadă „Preasfânta Inimă a lui Isus”.
Intrați în biserica „Preasfânta Inimă a lui Isus”! Ești mic la suflet? Te face de nu te mai vezi. „Preasfânta Inimă a lui Isus” te copleșește. Alexandru Tomescu, Dragoș Ilie, Omar Massa erau pitici în „Preasfânta Inimă a lui Isus”. Să luăm drept reper „un Tomescu” cu tot cu vioara lui. Are un metru optzeci și un pic. Totul aici este de cel puțin 20-30 ori mai mare. Pe Lungime, pe lățime, pe orice dimensiune.
Doar publicul nenumărat arăta că se-ntâmplă Turneul Stradivarius în „Preasfânta Inimă a lui Isus”. A, ba nu, și muzica! „Preasfânta Inimă a lui Isus” este generoasă. I-a lăsat să zburde ca nebunii pe Enescu, Satie, De Falla, Bartok, Bach, Mozart, Piazzolla, cei din programul Turneului. Era Credință în muzică și atât cât trebuie Identitate.
Ne-a explicat Paul Balint, preot vicar „Preasfânta Inimă a lui Isus”:
„Ne simțim uniți, nu ne despart limba, că e maghiară sau română, și nici minciunile care vă despart la București. Știți ce ne-a legat? Ne-au legat dictaturile de tot felul. Dictatura care ne-a adus pe unii dintre noi aici, pe vremea Imperiului Austro-Ungar, dictatura comunistă care ne-a interzis. Și ne-a unit faptul că avem o realitate, această biserică. Această biserică e construită cu mâinile noastre. Realitatea a fost construită de noi, cu sângele și mâinile noastre. Și a fost construită de Femei. Și a fost construită în vremea Comunismului, între 1969 și 1978. A fost ”fără minciună”, într-o dictatură. Altfel e, nu?, când construiesc femeile ceva. Bărbații? Erau mai mult plecați la muncă. Femeile cu mâinile lor au ridicat „Preasfânta Inimă a lui Isus”.
Și-un cuvânt din public, la ora 22: „Am venit să văd vioara asta veche. Știu acum cum e cu viorile astea. Vioara asta este ca femeia. Se trece cu timpul. Vioara este ca femeia. De-o cânți, dragostea de o clipă e tandrețe, și vioara înflorește, trăiește de te-ngroapă. Și bine îți face, că ai nevoie de un suflet când ești bătrân și uitat.”
Șumuleu-Ciuc este Capitala Împăcării
19 iunie. Dimineața. Alte 3-4 ore de drum. Aici, Stradivarius se întâlnește cu călăuza locului: Damian Pal. Damian este de aproape, din Ghimeş-Făget (judeţul Bacău). Damian este dintr-o localitate ruptă politic, unde comuniștii au tăiat oamenii în două. Localitatea sa, altădată una, a fost tăiată de comuniști în două. Jumătate este la Harghita, jumătate este la Bacău. Damian, om de graniță n-are absolut nicio treabă cu politica. A făcut el multă carte, dar tatăl l-a învățat ce-i lumea și cum să-nțeleagă lucrurile pe lumea asta. La 12 ani, gata cu copilăria. Vroia o vacanţă, o tabără, o bicicletă? Tatăl îi spunea: ia vezi cum îți șade cu grebla, cu joagărul. Damian zice cam așa. Are o teorie, încăpătoare ca un cântec.
„Nu ni se dă întâmplător un loc sau altul. E important, de aceea, să întoarcem nişte valori către oamenii şi locurile care ni s-au dat. Oamenii și locurile alea ne-au aruncat în viață, ne-au dat curajul vieții. Pleci, umbli prin lume, dar dacă nu ai curajul oamenilor tăi, e degeaba. Când vii acasă, dacă le dăruiești și tu ceva, nu e pustiu la tine acasă".
Turneul Stradivarius cântă pe locurile Pelerinajului de la Șumuleu Ciuc (județul Harghita). Da! Aici unde este cel mai mare pelerinaj romano-catolic din Europa Centrală și de Est. Alexandru Tomescu, Dragoș Ilie și Omar Massa cântă în acest loc care unește. Cântă pe acest loc privit, mai ales de Rusalii, cu ură, pe rețelele de socializare.
Și povestește Rectorul actual al Bisericii franciscane de la Șumuleu Ciuc, părintele franciscan Timár Sándor Asztrik:
„Reporter: Cum vă e la Șumuleu, când vedeți atâta lume, peste 300000 de oameni din toată lumea?
Timár Sándor Asztrik: Vedeți, e mare bucurie! Mare! Necuprinsă bucurie. Nu numărul contează, să știți. Numărul mă face responsabil. Am doi ochi eu și alți doi ochi au ceilalți 70 de oameni care mă ajută. Numărul celor veniți se adresează celor 140 de ochi ai noștri. Bucuria este a lui Dumnezeu.
Reporter: Cum ați ajuns aici, la Șumuleu?
Timár Sándor Asztrik: Sunt născut la Frumoasa, la câțiva kilometri de Șumuleu. Dacă asta mă întrebați. Dar pentru mine credința e la fel de importantă ca locul de naștere.
Reporter: Credința?
Timár Sándor Asztrik: Da, vedeți, am avut o chemare. Eu sunt și Călugăr Franciscan. În 1990 am intrat în Ordin. Ordinul în vremea comunismului era condamnat la moarte. Eram în clasa a patra, când un preot a fost la mine în sat și eu eram ajutor de preot atunci, în biserica din Nicolești- Frumoasa. Și uite mă privește preotul acela franciscan și-mi spune deodată: mă rog ca tu să fii preot. Vă dați seama, eram un copil. Ruga înseamnă timp, ruga înseamnă grijă pentru Celălalt. Dăruiești timpul tău Celuilalt. Îl aduci pe Dumnezeu omului ca tine. Era mare lucru. Asta a fost Chemarea mea. Era 1974. În 1994 eram împreună, la Hunedoara. Amândoi, preoți. Forța rugăciunii e foarte mare.
Reporter: Ce să căutați la Franciscani? Nu puteați fi simplu, creștin?
Timár Sándor Asztrik: Știți, de mic am văzut cum oamenii aceștia se preocupă de oameni. Interziși în public, ei erau de găsit în biserică.
Reporter: Ce vă interziceți din viața noastră păcătoasă?
Timár Sándor Asztrik: Pot face orice, nu am voie să mă căsătoresc. Dar am voie să dorm, să mănânc. Libertatea mea mă bucură: mă ocup cu bucurie de oameni. Nu știți ce bucurie e asta. Grija asta ne ajută pe toți să trăim într-o lume în care fake-ul, minciuna pot fi diminuate.
Reporter: Cum îl vedeți pe Dumnezeu?
Timár Sándor Asztrik: Eu sunt fiul lui, toți suntem fiii lui.
Reporter: Nu este psihanaliza lui Freud, aici?
Timár Sándor Asztrik: Nu, pe Tatăl Dumnezeu eu nu-l văd ca pe un tată rău, care-ți dă toate relele lui trăite. Dumnezeu este un Dăruitor, nu un om al durerii sau un tratament.
Reporter: Nouă ăstora cum de ne vine să-l înjurăm pe Dumnezeu?
Timár Sándor Asztrik: Depinde ce relație ai avut, de data asta, cu tatăl tău pe pământ. Dacă ai avut o relație rea, înjuri icoana. Îl vezi pe Dumnezeu ca pe un tată care-ți vrea răul. Pe mine mereu m-a ajutat acest Dumnezeu.
Reporter: Sunteți șeful cel mare aici la Șumuleu. Simțiți, în lumea dumneavoastră asta paradisiacă, cum e lumea din jur, plină de ură, de ranchiună, de minciună?
Timár Sándor Asztrik: Da, cum să nu simt? satan e mereu vigilent. Și vrea mereu să ne ispitească.
Reporter: Nu exagerați? E omul cu micimea lui sau e satana?
Timár Sándor Asztrik: Satana există, depinde cu cine ne împrietenim.
Reporter: Războiul?
Timár Sándor Asztrik: E dat de satan.
Reporter: Pandemia?
Timár Sándor Asztrik: Dată de satan.
Reporter: Ați spus că dormiți. Visați?
Timár Sándor Asztrik: Visez, dar nu am coșmar. Coșmarul vine de la satan.
Reporter: Satan e un răspuns la toate relele?
Timár Sándor Asztrik: Da, să știți. Omul, de aceea, are cea mai grea misiune: să-l caute, să-l înțeleagă, mai ales, pe Dumnezeu. De multe ori se minte că l-a găsit.
Turneul Stradivarius continuă. Am umblat cu Turneul la Siret - Suceava, Nicolae Bălcescu - Bacău, Șumuleu Ciuc Harghita.
Alexandru Tomescu, Cornel Ilie și Omar Massa au cântat la vioară, Dragoș Ilie la chitară clasică. De fapt, ei nu prea știu ce fac. Un turneu cronometrat atent nu te lasă să vezi ce se întâmplă cu adevărat cu muzica ta. Muzica a îmblânzit Granița adevărată. Granița închipuită dintre oameni. Vămile lui Dumnezeu. Și, știți ceva, ca să nu iasă vorbe, în timpul acestui Turneu doar s-a cântat, nu s-au făcut niciun fel de ritualuri secrete, niciun fel de ceremonii voodoo.
Acest reportaj este realizat în timpul Turneului Stradivarius 2026. Click aici pentru detaliile acestui Turneu.
Fotografiile sunt realizate de Ioana Chiriță.
