Un an de la cazul Caracal și de la apelul de urgență care a cutremurat țara: „Nu mai suport să ascult înregistrările de la 112, dar doar atât mai am de la ea”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
24 iulie 2019 - 24 iulie 2020. Un an de când Alexandra Măceșanu a fost răpită de Gheorghe Dincă. La fel ca Luiza Melencu, o altă tânără din Caracal care i-a căzut victimă aceluiași individ, în aprilie anul trecut, azi, Alexandra nu mai e prezentă decât în visele celor dragi. “Ultima oară, a visat-o pe Alexandra cerând pâine”, povestește tatăl ei.
Cuprins:
Tudoriţa Măceşanu spune că nu şi-a visat fiica decât o singură dată, astă-toamnă. E un vis pe care ar vrea să-l uite. “Ştiam că era ea, dar avea faţa acoperită. Alexandra, tu eşti? Da, mamă, eu sunt. Eşti moartă? Da, mamă, sunt moartă”.
Lui Ion Măceşanu, copilul pierdut îi apare mai des în vise. Dimineaţa, i le povesteşte şi Tudoriţei.
“Ultima oară, a visat că îi cerea pâine. De mică, Alexandra avea o boală cu pâinea caldă, nu aştepta să se răcească. Îi plăcea să o mănânce aşa, fierbinte. Dacă nu-i dădeai, lua pe ascuns. Alexandra, cine ţi-a dat pâine? Buni a lui tataie mi-a dat pâine, că tu eşti prea zgârcită”.
Nu mai suport să ascult înregistrările de la 112, dar doar atât mai am de la ea.Tudoriţa Măceşanu, mama Alexandrei:
“Mă tem pentru sora ei”
În jurul casei din Dobrosloveni e linişte. Prea cald pentru ca dulăii de toate dimensiunile din curtea unchiului Alexandrei să se deranjeze când ne apropiem. Se aud vecinele în vârstă urzind istoria lumii la umbra gardurilor. Se aud şi voci de copii, printre ei zburdă şi sora mai mică a Alexandrei.
“Mă tem pentru ea, dar nu pot s-o ţin numai în curte. Câţiva oameni din sat şi-au pus camere video pe case. Noi nu ne-am pus. Cineva zicea că a văzut o maşină dând târcoale într-o zi”, spune Tudoriţa Măceşanu.
Femeia mărturiseşte că se aştepta ca, măcar o vreme, răul să se astâmpere în zonă. “Dar văd că încă dispar fete pe-aici, nu se mai întorc şi nici nu le caută nimeni”.
Părinţii Alexandrei au refuzat să semneze certificatul de deces. “Încă nu au probe că fata noastră e moartă, pe noi nu ne-au convins”, adaugă doamna Măceşanu.
“Parcă n-a fost niciodată în curtea asta!”
Nici familia Luizei Melencu nu acceptă ideea morţii şi susţine că misterul dispariţiei n-a fost dezlegat de rechizitoriul DIICOT.
Bunica, Elena Iordache, spune că, de nevoie, a ajuns să-şi facă griji pentru viaţa lui Gheorghe Dincă. “Dacă nenorocitul ajunge la puşcărie, îi vor lua gâtul şi noi n-o să aflăm niciodată ce s-a întâmplat cu Luiza”.
În haine negre, de vară, Elena hrănea găinile din volieră. S-a oprit din treabă şi ne-a arătat trandafirii, una dintre bucuriile nepoatei sale.
La picioarele bunicii, îşi face toaleta un maidanez cu blana gălbuie, salvat de Luiza pe când era pui. “Câinele ăsta n-o să-l dau niciodată, o să-l ţin până se întoarce ea. Parcă nici n-ar fi fost vreodată în curtea asta… Acum era în vacanţă, după Bac, stătea cu mine. Sunt singură… Singură”.
Elena are umflături roşii sub ochi de la plâns. Nu sunt cearcăne obişnuite, sunt o trăsătură care s-a adăugat chipului, de un an şi trei luni.
Bunicul Luizei, Stelian, s-a angajat la o firmă de drumuri, care are o lucrare într-o comună din Olt. “Vine acasă la săptămână. Doar eu am pensie, el o să poată ieşi abia în toamnă la pensie. Avem nevoie de bani”, oftează femeia.
Înăuntru, în casa de lut, camera Luizei a rămas intactă. Cadourile de la majoratul fetei sunt încă pe şifonier. Monica, mama Luizei, doarme în camera asta.
Eu abia pot să intru, să fac curat în camera Luizei. Bunicul ei nu intră deloc.Elena Iordache, bunica Luizei:
“Am umblat pe la femei care văd”
Roxana, sora mai mare cu trei ani a Luizei, are şi cununie, şi botezul băieţelului mai mic, la Craiova. Monica era plecată să ajute la pregătiri. Dacă nu apar răsturnări de situaţie în dosar, mama Luizei plănuieşte să se întoarcă, anul viitor, la muncă în Anglia.
“Lumea pe-aici, prin Dioşti, începe să uite numele Luizei. Că aşa-i lumea. De aceea i-am şi pus poza pe geam, afară. Cine vine la noi să o vadă pe Luiza”, explică bunica. La biserică, n-a mai fost de multă vreme, “nu mai cred în nimic, unde era Dumnezeu când mi-au luat fata?”.
Pe Luiza, Elena a visat-o de câteva ori, “era supărată, nici nu se uita la mine, nici nu vorbea”. Monica nu şi-a visat niciodată fata.
Elena a umblat pe la femei “care pot să vadă”, “pe unde am auzit, unele vedeau mai bine, altele, nu ştiu, că nu toate au darul ăsta, toate mi-au spus că Luiza e lângă o apă mare, într-o casă mare, cu ziduri, şi că va scăpa de acolo peste trei… Dar nu se poate şti care trei… Trei zile, trei luni, trei ani…”.
Clarviziunea operează ca poezia, în afara timpului, iar lejeritatea asta o dezamăgeşte nespus pe bunica Luizei, care ţine o socoteală strânsă a zilelor de când i-a dispărut nepoata.
Asfalt pe uliţă, termopane la poliţie
În comuna Dioşti, oamenii nu mai ies singuri la ocazie, dă asigurări Elena, “merg mai mulţi să ia maşină”. Dar de ieşit, tot ies, pentru că altă soluţie de transport la oraş nu există.
Uliţa de lângă casa bunicilor Luizei a fost asfaltată. Şi de câte ori se uită la ea, bunica îşi aminteşte ultimele cuvinte pe care i le-a spus fata, înainte de a coborî la şosea: “Uf, nu mai toarnă ăştia asfalt odată!”.
Luiza, care era foarte îngrijită, îşi aminteşte Elena, purta nişte adidaşi roz şi sărise noroiul pe ei, când ieşise din curte. S-a aplecat, i-a şters cu un şerveţel, apoi i-a dat şerveţelul bunicii, să-l arunce. Şi bunica l-a strâns în pumn. Iar Luiza a plecat, “nu prea voia să se ducă, dar parcă o chema cineva”.
Elena îşi aminteşte toate acestea şi încă multe altele, când stă singură şi se ia cu treaba prin curte, “numai să nu intru în casă, să-i văd camera şi să n-o văd pe ea”.
Sediul Poliţiei Dioşti a fost dotat recent cu geamuri termopan. Geamurile vechi au fost depozitate în curtea din spate, printre alte gunoaie. La fel ca atunci când bunicul Luizei s-a dus să reclame dispariţia, nu e nici un poliţist înăuntru, în timpul programului.
Uşa şi ferestrele de la parter sunt blindate cu gratii de fier, iar maşina de poliţie e parcată în faţă. Peste drum, Primăria Dioşti a amenajat un teren de tenis, împrejmuit cu plasă.
“Ne cheltuie banii degeaba, cine să joace tenis aici?”, se miră un bătrân de pe băncuţa lui din faţa porţii.
Casa buruienilor
La casa lui Gheorghe Dincă, buruienile au crescut mai înalte decât gardul. Pe poartă, familia Luizei a lipit cu bandă adezivă pozele fetelor dispărute. O pătură de iederă s-a întins peste peretele dinspre stradă şi urcă spre etaj.
Pe o grindă a fost montată o cameră de supraveghere video. Alături, cu litere mari şi negre într-un dreptunghi alb, se vede anunţul că locuinţa e sub sechestru.
Pe terenul din spatele casei, cineva a încropit o grădină de legume. Locuinţa unde nu stăteau decât nişte câini şi care a fost percheziţionată de poliţişti, în noaptea căutării Alexandrei, e tot goală, dar în jurul ei a crescut un zid de beton.
Câinii sunt tot acolo, scot pe rând capul printr-o gaură din gard şi, în loc să latre, scheaună după atenţie.
La service-ul de peste drum de casa lui Dincă, activitatea e în toi. Din când în când, câte un curios se opreşte, coboară din maşina cu număr din alt judeţ şi face o poză la Casa Groazei, timp în care e pândit cu coada ochiului de localnici.
“O astfel de treabă poate da un oraş întreg peste cap. Nu mai vrem să vorbim, nu mai vrem să ştim nimic despre cazul ăsta”, spune, la răcoarea biroului său, domnul T., bărbatul care a vrut să cumpere casa lui Gheorghe Dincă. “Nu am fost doar eu, au fost mai mulţi clienţi care au intrat în casa aia. Dar numai eu am vorbit. Mai bine tăceam”.
“Noi ne uitam la poliţişti, poliţiştii, la noi”
La numărul 165 pe Strada Craiovei, la zece paşi de locuinţa lui Gheorghe Dincă, se află montată pe casă o cameră video, pe care, după cum aţi citit în Libertatea, anchetatorii au observat-o prea târziu.
Vila este a unei familii de tineri care muncesc în străinătate. Acum, cei doi soţi s-au întors în Caracal, din pricini legate de pandemie.
Cu copilul de mână, stăpâna casei se uită cu ochii mari spre culmea neagră a locuinţei lui Dincă.
“Îmi amintesc că, atunci când a izbucnit cazul, ne uitam de unde eram pe înregistrările de la camera noastră video, să ne dăm seama ce se întâmplă în Caracal. Îi vedeam pe poliţişti cum se uită la noi, adică se uitau spre cameră. Noi, din străinătate, ne uitam la ei. Şi tot aşa, mai multe zile. Greu le-a dat prin cap să ne ceară înregistrările”, spune femeia. De câţi poliţişti e nevoie să observi o cameră video? De toţi.
Nicolae Alexe, comisarul-şef care a coordonat căutările în cazul Alexandrei, a primit în instanţă dreptul de a reveni în poliţie.
O săptămână s-au tot uitat poliţiştii la noi şi noi, la ei. Vedeau camera video, dar abia după ce cazul era deja la TV, ne-au sunat.Locuitoare de pe strada Craiovei;
Caracal plus un giratoriu
La locurile unde vânează “rechinii” taximetrişti, aşteaptă încă oameni. Terasele din Caracal sunt populate în miezul zilei. Străzile însă sunt pustii.
Câţiva oameni se foiesc fără ţintă prin hala pieţei agro-alimentare. Nimeni nu poartă mască, deși sunt cazuri de Covid-19 în oraş. Un vânzător arată spre masca atârnată lângă nişte pungi şi face cu ochiul: “Doar dacă vine poliţia în control…”.
Primăria Caracal a lărgit un trotuar de lângă piaţă, a pus bănci una lângă alta, a plantat pomişori gata înfrunziţi. A apărut şi un nou sens giratoriu, chiar peste drum de farmacia soţiei primarului Liviu Radu. În jur de 100.000 de euro a cheltuit primăria pentru această lucrare, neterminată şi semnalizată cu balize alb-roşii.
Vila primarului, aflată la un kilometru şi jumătate de casa lui Gheorghe Dincă, nu a apărut nici anul acesta în declaraţia de avere a edilului. Clădirea înconjurată de o splendidă grădină englezească este amplasată lângă vila colegului de partid al lui Liviu Radu, afaceristul Ion Doldurea, care şi-a anunţat din mai candidatura la Primăria Caracal.
Safety Security, firma de pază controlată de Remus Rădoi, cel care le dădea sfaturi poliţiştilor unde să o caute pe Alexandra, a intrat în insolvenţă. De pe vitrinele şi uşile din Caracal au dispărut abţibildurile cu Safety Security.
Firma are mai multe procese, în care foşti clienţi, instituţii ale statului, cer banii înapoi pe motiv de nerespectare a contractului. Conform unor surse apropiate IPJ Olt, Rădoi a depus actele pentru a obţine licenţa cu o altă firmă de pază, înregistrată pe numele unei rude.
Pe terenul agricol de lângă Caracal, unde anchetatorii au căutat telefonul Luizei, a fost semănată anul ăsta tot floarea-soarelui.
